Vasile CONSTANTIN - "MAO"

Care este concluzia?

2009-01-26T00:15:00.000Z

Inainte de ultimele doua jocuri ale Stejarilor Bucuresti in Challenge Cup, antrenorul principal Ellis Meachen anunta ca transforma ocazia intr-un test pentru jucatori vizand veleitatile acestora pentru apropiatele jocuri ale nationalei din CEN.
Ei bine, asa cum anunta testul, normal ar fi sa aflam si rezultatul acestuia, din punctul dumnealui de vedere (pentru ca, de altfel, deceptia generala se accentueaza). Si nu numai atat, cum si analiza cauzelor ce au dus la acel rezultat, prezentarea unui program de perspectiva imediata si indepartata (CM) etc. Mai ales ca acest proces de prospectare este o faza decisiva a instruirii sportive, curios, mult neglijta in rugbyul nostru.
Consideram concluzia, seriozitatea acesteia, extrem de importanta in procesul de pregatire si formare a echpei nationale. Si asta nu numai pentru constientizarea jucatorilor (care poate tot mai traiesc euforia creata de conducatorii federali cu acel „bilant pozitiv” realizat anul trecut), dar si pentru o responsabilizare mai accentuata a echipei tehnice si a celorlalti factori.Vasile Constantin-Mao

Competitiile nationale - indicele de maturitate al unei activitati sportive

2009-01-25T18:17:00.000Z

Nu pot crede ca sunt oameni de rugby, nu mai vorbesc de specialisti, care sa contrazica afirmatia din titlu. Si, cu toate acestea, diferite masuri si reglementari oficiale privind organizarea si desfasurarea competitiilor la noi creaza dubii. Se mai adauga lipsa oricarui interes efectiv-eficient din partea sectorului central pentru perfectionarea instruirii la cluburi si imbunatatirea nivelului competitional. In acest sens lipsa unor minime indrumari sau a unor masuri metodologice (chiar exigente), consecinta a evolutiei rugbyului la nivel mondial, spune suficient despre minimalizarea chestiunii. Cupele Mondiale, care releva de la editie la editie tendintele de orientare a jocului, cum si metodologii noi de instruire, pentru noi trec in loc de invataminte cu tristeti si prejudicii. S-a facut chiar o practica ca aceste mari evenimente (chiar si orice actiune a nationalei noastre) sa fie insotite, oricat de costisitoare ar fi, de mai tot efectivul federal, care face „turism rugbystic” (pe contul frr) nu si sa observe, sa studieze ce mai este nou pe la altii.

Decade in sir competitiile nationale, si ne referim in special la cele ale seniorilor, au fost subordonate sarcinii de reprezentare internationala - pregatire si participare in actiuni oficiale si amicale. Cat timp valoarea reprezentativei si rezonanta rezultatelor ne maguleau orgoliul, minimalizarea competitiilor seniorilor (campionatul si cupa) era intr-un fel „acoperita”. Cand insa submediocritatea valorica ne-a obisnuit, s-a pierdut si orice logica legat de atentia si prioritatea pentru activitatea internationala, fata de cea interna.

In timp ce de ceva ani a intrat in regula firii (pentru federatiile care se respecta) ca actiunile curente ale echipelor reprezentative sa nu conturbe campionatul intern, la noi este cu totul altfel: tot mai neglijat si desconsiderat (vezi: calendarul total subordonat nu numai programului de jocuri internationale, dar si al pregatirilor, fapt ce dermina dese si prelungate intreruperi) .

Daca bunele experiente arata marele avantaj in cazul respectului maxim fata de campionat (intarirea cluburilor prin formarea si rularea unui numar sporit de jucatori), noi am prelungit stagiile de pregatire ale nationalei pana la blazarea totala a jucatorilor si slabirea si mai mult a echipelor de club (fara activitate competitionala regulata, fara responsabilitate in instruirea varfurilor etc.). Ati auzit de vreo reglementare, recomandare sau ajutor federal, un proiect ceva, pentru cresterea efectivului de lot la echipele de seniori, pentru o garnitura de tineret sau chiar de juniori ca lumea, ca sa speram ca nu dezechilibram cluburile cu unul, doi sau trei internationali retinuti la echipa nationala? Dar stiti: este asa de greu, nu sunt nici bani! Dar sigur nu este niciun interes si nicio initiativa de a mai drege ceva din caderea asta intr-o nefasta letargie.

Vorbind despre noul program al Diviziei Nationale a seniorilor 2008/2009, intins pana la 19 septembrie a.c. iata, intalnim o situatie de defectoasa gestionare a interesului rugbyului nostru.

Deci o sa avem un „august rugbystic de foc”, pentru importanta disputelor (cu 4 etape decisive in lupta la titlu si cea de retrogradare) , dar si pentru calvarul climateric ce-l stim (alta era daca se putea disputa jocurile in nocturna), cum si alte impedimente de ordin social ridicate zilele trecute, cu destula si reala impacienta, de chiar un jucator prins in aceasta treaba (Rusu Stefanita). Ma indoiesc ca au fost consultate cluburile, ca s-a tinut seama de cum conditiile lunii august pot defavoriza competitia etc.

O prima problema care se pune este: nu s-a stiut inca inainte de inceperea acestei editii de campionat de calendarul incarcat al nationalei in perioada de primavara? Se putea concerta cele doua activitati cu un sistem adecvat de disputare a campionatului, cu mai putine etape.

Dar, nu este prima competitie ce se disputa fara un cadrul regulamentar si un calendar ferm. Iar, daca va reamintiti, chiar acest campionat a inceput cu toti responsabilii federali intr-un turneu de "investigarea rugbyului din Oceania"! Si era un campionat care ar fi trebuit sa marcheze o alta atitudine organizatorica, dar si in maniera de joc: doar veneam dupa o recenta editie de Cupa Mondiala, era pentru prima data cand un contract generos (tvr) favoriza transmiterea regulata a jocurilor campionatului nostru (ce trebuia sa dovedeasca lumii ce frumos este rugbyul!) etc.

Apoi, daca am vorbi de anomaliile de cum a fost si este tratata cea mai ampla si spectaculoasa competitie sportiva, cupa, ne-am da seama cum este bagatelizata o excelenta ocazie de exprimare sportiva. Echipele nu vor sa participe, sau se fac ca participa, iar asa cum nu este promovata si autorizata de frr, pentru grupari este o povara si o ocazie de cheltuiala parca fara rost.

Nu mai intind vorba, dar cred ca daca asemenea anomalii se petrec la prima categorie a tarii va cam dati seama ce se intampla la celelalte categorii secundare. O „divizie nationala” de juniori mari (costisitoare, deci si restrictiva) de…7 (sapte) echipe, cate au mai ramas in toata tara si dintre care doar 2-3 sunt mai ca lumea (si acelea selectionate) . La categoriile mai mici competitiile nu sunt folosite pentru a aplica niste exigente minime de selectie sportiva si instruire, se ajunge pana in preajma fazelor finale fara sa se stie cate echipe participa, locul de desfasurare, uneori si varsta categoriilor a fost modificata pe parcurs. Suficient sa ne dam seama cat de stimulativa si dinamizanta este competitia pentru fragila noastra activitate.

Uitati, ma uit la clasamentul juniorilor mari (www.rugby.ro/ 16.01.2009) si o echipa cu mai multe puncte (LPS Constanta) este plasata pe un loc inferior, evident o eroare, dar care spune suficient despre atentia cu care se lucreaza la noi.

Vasile Constantin-Mao

Bucurie si emotii pentru George

2009-01-14T10:19:00.000Z

La sfarsitul acestei saptamani amicul nostru George Balta participa la o actiune extrem de importanta, pentru el si noi: vizionarea jocului Worcester Warriors – Stejarii Bucuresti.

Toata actiunea este dirijata de Peter Twedie prin invitatia lui Brian Garrett, presedintele lui Kidderminster Rugby Club. In program, pe langa alte manifestari, va fi si lovitura de incepere facuta simbolic de George, de unde si emotii accentuate. Emotiile sunt si pentru ca in ultimul timp, ba o interventie cirurgicala, ba o pneumonie, iar mai recent o viroza, l-au impiedicat de la sarguinta lui in efortul de recuperare. Chiar si asa tot ii da fiori mamei si alor lui cu o senzatie noua in palma, cu un muschiulet care ii face un semn nou etc. Fa Doamne o minune!

Voiajul oferit lui George de englezi este oricum o actiune de la care avem de invatat si noi cum trebuie tratat si participat uman, in comuniune rugbystica, la situatiile ample si complicate de viata de langa noi. Si daca de regula nu avem timp sa intervenim, sau mai usor lasam pe altii, atunci cand poate multumim cerului ca totul (sau aproape totul) este OK cu noi, sa indereptam un gand si pentru mai binele prietenului nostru. Barem atat si, vorbesc foarte serios, este foarte mult: stiti energia pozitiva colectiva exercitata prin concentare spirituala, cu o ruga, un gand puternic afectiv, cu care se spune, se pot determina chiar fenomene tele-chinestezice importante. Si am face mult pentru amicul nostru.

George, noi toti iti tinem pumnii si-ti dorim mult succes in aventura aceasta, sperand ca si echipa noastra iti va da prin jocul ei motive de mandrie. Sa fim realisti: pentru noi este primul joc dupa o luna de repaus, dar daca jucam, daca ne batem in primele 30 minute dela egal la egal sau facem presiune mare pe adversar in ultimile 20 minute si tot ar fi ceva.

Succes George si, retine, suntem tot grupul aproape de tine.

Asteptam sa ne povestesti cum a fost.

Vasile Constantin-Mao

Intorcandu-ne cu 70 de ani în urma (II)

2009-01-13T11:22:00.001Z

V-am promis în interventia trecuta, despre rugbyul anilor ´30, ca in continuare va voi face o surpriza. Ei bine, aceasta este povestirea intamplarilor rugbystice din acele vermuri chiar de un participant activ la ele. Este vorba de venerabilul nostru Constantin-Telu Diamandi, altfel spus Nea Tilica. Fara indoiala aceasta apelatiune amicala, consacrata rugbystic, la prima vedere iti sugereaza o persoana parca si joviala, si miniona, in fine ceva gingas. Nu stiu daca in tinerete aceste trasaturi i-au sugerat diminutivul (a jucat demi de melee iar la sfarsitul carierei si… taloner!), dar acum la 95 de ani chiar asa este. Este ca un placut miracol pe care viata ni-l ofera sanatos, vioi si spiritual. In ultimul timp am avut ocazia sa-l insotesc la plimbari si iesiri prin diferite locuri. La persoane mai tinere sau necunoscute fac recomandarile: Eu am 72 de ani. Domnul acesta este mai mare cu 23 de ani ca mine! Si oricine face ochii mari, plin de complezenta si admiratie. Este asa de prezent in tot ce se intampla si mai ales in lumea noastra a rugbyului ca nu poti sa nu apreciezi. Discutam jocuri si probleme de tehnica si tactica la ordinea zilei si sunt uneori complexat de elocinta dumnealui fata de modernismul si evolutia jocului ce ne copleseste. Ne vedem saptamanal si la intalnirea veteranilor bucuresteni – initial de la Braseria „Geamuri Multe”. Grupul, care este fracventat de 80-90 fosti rugbysti, il inconjoara cu adulatia ce o datoram unui drag antrenor, mai toti trecandu-i in diferite etape prin mana. Iar dumnealui spune: l-am avut jucator la Locomotiva-ICF , la PTT , la Rapid sau la Metalul , la Autobuzul , la Progresul , la Sportul Studentesc sau la Olimpia , pe unde si-a desfasurat o lunga si prolifica cariera de antrenor.

Vorbind despre subiectul anterior „rugbyul nostru in anii ´30”, este ceva extraordinar sa auzi fara mijlocitor, prin viu grai despre evenimente de demult, cand, vorba aceia, nici batranii de azi nu se nascusera. Iata redau din povestirile ce dese ori le-am provocat:

„In perioada dinainte de razboi, pe langa numarul mare de echipe de toate categoriile, erau in Bucuresti 10 cluburi care aveau echipe la patru categorii valorice: Onoare, Promotie, Juniori si Incepatori.

Apoi, in anul de gratie 1938 al rugbyului romanesc, Nea Tilica, cu doua titluri nationale cucerite cu Sportul Studentesc (1935 si 1937), dar si in buna forma, era demiul titular al echipei reprezentative. Pregatise in aceasta postura editia de Campionat European ce s-a disputat la noi cu participarea Germaniei, Frantei si Romaniei. Primul joc al nostru, contrar tuturor datelor din palmares, a fost cel cu Germania pe care dupa cum se stie l-am pierdut (3-8). La scorul de 3- 3, in repriza a doua la o margine in 22-ul nostru, demiul de mele stabileste cu uvertura (Nelu Popa), sa-i deschida repede balonul pentru sutul de degajare. A fost o oarecare disputa pentru balon pe fundul tusei pana ce acesta iese la noi, iar pasa de deschidere nu-si mai gaseste uvertura, care avansase puternic pentru a bloca un eventual atac advers pe fundul tusei (se practica aceasta manevra defensiva). Balonul este recuperat de adversari care marca eseul victoriei. Aceasta intamplare nefericita face ca in meciul urmator, cel cu nationala Frantei, sa fie folosit pe postul de demi rezerva initiala (I. Turut). Asa se face ca Nea Tilica a scapat ocazia de a fi in formatia ce a realizat un mare rezultat de palmares (8-11).

Avea sa fie din nou titular in jocul de la Roma cu Italia din anul urmator, pierdut insa cu 0-3. Si cu aceasta ocazie a avut un ghinion, pentru ca in prima repriza a facut o entorsa de glezna. Ambitios, a dus tot jocul, terminandu-l cu o tumefiere greu de inteles cum de a putut sa mai joace. In 1940 cand la Bucuresti aveam sa castigam primul joc cu Italia (3-0) Nea Tilica n-a putut participa pentru ca in vara precedenta fusese concentrat pe frontul de est.

La revenirea de pe front continua sa joace la Sportul Studentesc si Grivita Rosie iar in anul 1951 il gasim titular al Selectionata Sindicala in jocul cu FSGT (Franta)/14- 6.”

A fost concentrat pe front 7 ani. In zona Husului la localitatea Tiganca, in luptele de trecerea Prutului, cu trupele motorizate germane venind prin nord din Polonia, din compania sa de 350 de militari au scapat doar 7. Sansa vietii a fost de partea lui Nea Telu. Fiu de mosier, prejudiciat de fel si fel de cataclisme istorico-sociale si-a pastrat sufletul tanar si optimist, rugbyul, o recunoaste oricand, fiindu-i de mare ajutor.

Nea Tilica s-a nascut in anul 1914, cand s-a organizat si primul joc oficial in rugbyul romanesc (Sporting Club – T.C.R: 16-3). A inceput sa joace rugby la varsta de 16 ani (1930) la Sportul Studentesc si a jucat pana foarte tarziu (peste 40 de ani), timp in care si antrena. Si-a incheiat activitatea de antrenor in anul 1980. Dintre numarul mare de echipe de diferite categorii si nivele, cum si din sumedenia de sportivi ce i-au trecut prin mana alege cu inima tremurand de-o mare satisfactie varfurile descoperite si initiate in jocul de rugby la Locomotiva-ICF : Mircea Rusu, Costel Stanescu, Dan Stoenescu si altii (primii doi mari internationali si invingatori repetat ai Frantei).

Deci viata dumneaalui se suprapune perfect pe istoria rugbyului romanesc. Din respect si admiratie pentru legatura statornica si onesta in activitatea de jucator si cea de antrenor, dar si a unui fair play deosebit si gentilete relatiile cu lumea rugbyului, propun celebrarea anului competitional 2009, cu onorabilul sau nume: Constantin-Telu Diamandi. Personal ma ofer sa pun la dispozitie un trofeu pe masura importantei evenimentului si a consideratiei ce o am fata de rugby ca fenomen socio-sportiv si fata de venerabilul nostru „coechipier”. Dumnealui va fixa si criteriul pentru atribuirea trofeului, care ar putea reveni echipei cu cel mai spectaculos joc etc.

Vasile Constantin-Mao

PS: Daca cineva are o curiozitate, ceva de spus, de propus sau de intrebat, o poate face cu toata dezinvoltura. Ma angajez sa mijlocesc contactul cu marele nostru om de rugby, constient si de marele privilegiu ce il am.

Intorcandu-ne cu 70 de ani în urma (I)

2009-01-11T20:21:00.000Z

Aruncand o scurta privire asupra rugbyului nostru din anii ´30 avem sa aflam lucruri extrem de interesante. In primul rand in capitala era o activitate extrem de animata, fie la nivel de seniori, fie la nivel de juniori-scolari. In tara animatia era inca slaba, cateva nuclee prin marile orase si o echipa la Lupeni (Jiul/Minerul) , ce fiinta inca din 1919, apoi alta la Brasov (IAR/1937). Stiinta Petrosani avea sa apara in 1942.

La seniori erau in Bucuresti peste 30 de echipe ce isi disputau competitiile pe 3 categorii, astfel:

- la categoria I-a erau doua serii a 8 echipe: seria „Onoare”, care dadea echipa campioana si seria „Promotie” cu promovare in Onoare

- urmau seriile a II-a si a III-a, cu 10 echipe fiecare; echipe de categorii inferioare, nou infiintate sau de tineret-rezerve.

- de la inceputuri, si in acea decada, trei cluburi dominau rugbyul nostru: TCR, Stadiul Roman si Sportul Studentesc, secondate de aproape de PTT si Viforul Dacia (care urma sa venia in forta in decada urmatoare).

La nivel de juniori animatia o facea competitiile scolare; demn de remarcat este ca majoritatea liceelor aveau echipe de rugby, iar afluxul tinerilor la practicarea jocului era mult usurat. Erau si gruparile Rugby Club Bucuresti si Matei Club unde isi perfectionau instruirea juniorii talentati din marile licee.

Daca realizam ca astazi in capitala intr-o arie cu o populatie mult multiplicata sunt doar 6-7 cluburi cu activitate de seniori si ceva juniori, alte 5-6 mini-grupari de copii si juniori mici si 2 licee in care se practica rugbyul, iar baza materiala redusa la numai 6 terenuri, ne dam seama cam ce a fost odata pe aici. Ce ampla activitate competitionala cu cele peste 30 de echipe de seniori, plus puzderia de juniori si scolarii dupa ele! Stadionul de la Sosea , ce astazi vegeteaza a pustiu, era plin de forfota rugbystica din zori si pana in noapte (pe cele patru terenuri), dar mai erau si alte 10-12 terenuri care intre timp au disparut.

In anul 1931 se infiinteaza Federatia Romana de Rugby (substituind Comisia de Footbal-Rugby/ 1915) sub aceiasi dedicata si elaboroata presedintie: Grigore Caracostea – parintele rugbyului românesc. In anul 1934 se infiinteaza FIRA (cu Romania membrul fondator, alaturi de Franta si alte tari), la initiativa Frantei care cauta un cadru de desfasurare avand in vedere ca in 1932 fusese exclusa (pentru lipsa de fair play) din Turneul celor 5 Natiuni.

O activitate internationala bogata intregea cadrul de interes al rugbyului. Daca prima parte a decadei a fost marcata de consecintele crizei mondiale, pâna la intrarea in marea conflagratie mondiala, a fost o perioada de 5-6 ani plina de evenimente ce au adus o nota de efervescenta si elan ce ne lasa astazi in totala admiratie. Adversarii nostri erau echipele franceze, italiene si nemtesti, toate cu un trecut mult mai indelungat si cu o activitate mai organizata. Echipele TCR, Stadiul Roman, Sportul Studentesc si Viforul Dacia intre anii 1934 si 1940 intreprind numeroase turnee in Italia, Franta, Germania, dar si Spania, Cehoslovacia, Olanda si chiar Maroc, sau primesc vizite. Competitivitatea noastra incepe sa se vada, aparand si rezultate valoroase in compania echipelor consacrate.

Nationala noastra care isi incepuse epopeea internationala aducand prima medalie olimpica a Romaniei (bronz la JO de la Paris /1924) atinge spre sfarsitul decadei de care vorbim o valoare nebanuita; iata ceva din parcursul acesteia:

- 1934: obtine prima victorie pe pamant francez, 18-8*) cu RC Compiègne

- 1935: victorie in deplasare cu 7-6 la Sel. Lion , iar la Bucuresti Sel. Carpati obtine o pretioasa victorie cu RC Narbon: 12-3

- 1936: la turneul preolimpic de la Berlin : 5-25 cu Franta, 9-27 cu Germania si 7-8 cu Italia

- 1937: 0-0 cu Italia la Bucuresti si la Turneul Expozitiei Internationala de la Paris : 42-5 cu Olanda, 11-27 cu Franta si 3-30 cu Germania

- 1938: la Bucuresti , primul Campionat Euopean: 3-8 cu Germania si 8-11 cu Franta

- 1939: la Roma 0-3 cu Italia

- 1940: la Bucuresti prima victorie cu Italia 3-0 (a 3-a in palmaresul nationalei dupa 23-6 cu Cehoslovacia/ 1927 si 42-5 cu Olanda/1937) .

*) prima cifra in rezultat apartine echipei noastre, indiferent ca jocul este acasa sau in deplasare

Ma voi opri putin asupra rezultatului surprinzator obtinut in 1938 contra Frantei la Bucuresti (8-11). Retineti ca acesta nu era intamplator, venea dupa un alt rezultat destul de strans obtinut in anul anterior la Berlin (11-27). Categoric in acea perioada rugbyul romanesc a realizat un pisc de maturizare si competitivitate gratie unei activitati de baza extrem de animata (cum am si aratat) dar si unei generatii de exceptie la varf.

Recunostinta si admiratia noastra pentru o mare echipa a rugbyului romanesc. Aceasta a fost:

1. Stefan Barsan, 2. Constantin Tanase, 3. Marin Slobozeanu, 4. Simion Burlescu, 5. Gheorghe Crivat, 6. Vasile Niculescu, 7. Gheorghe Ionescu, 8. Ion Eremia, 9. Constantin Turut (Constantin- Telu Diamandi), 10. Ion Popa, 11. Constantin Dinescu, 12. Nicolae Crissoveloni, 13. Ion Andries, 14. Ascanio Damian, 15.Toma Moldoveanu

Arbitrul intalnirii a fost Aurel Marasescu care a favorizat evident pe francezi, acordandu-le un eseu din ofsaid si anuland echipei noastre un eseu perfect valabil, marcat de Crivat. Astfel, rezultatul jocului are o aura si mai incurajatoare.

Nu am gasit in descrierile evenimentului numele antrenorilor. Este o neglijenta cu care jurnalistii nostri, si nu numai ei, trateaza pe adevaratii faurari ai echipei si a performantei sportive. Fusese contactat francezul Marcel Ruffy, un arbitru care de fapt ne-a arbitrat si inainte si dupa, si despre care am aflat ca n-a ajuns la timp. Eu banuesc ca marele nostru Eugen-Gogu Sfetescu trebuia sa fie pe acolo, dar precis, precis va voi spune in interventia urmatoare, cand va rezerv si o inedita si placuta surpriza.

Cu bine,

Vasile Constantin-Mao

“Domnul Mao”

2009-01-09T17:24:00.000Z

In primul rand, ultra-distinct, numele acesta a fost al unui conducator comunist. Poate ar merge adresarea cu “tovarase Mao”, dar cum eu nici nu am avut apartenente din astea si cum nici nu mai este vremea tovarasiei cu orice pret, iata incurcatura naibii.

Culmea este ca cel ce intr-un mesaj recent m-a citat cu Domnul Mao îmi spune in particular, simplu - Mao si zau ca-mi merge perfect la suflet. Nu inteleg de ce a schimbat adresarea in cazul difuzarii unui mesaj!

Ei bine, si in cadrul unor reuniuni ale Asociatiei Municipale de Rugby-Bucuresti am cerut insistent sa mi sa spuna simplu pe nume (Mao, cine vrea). Figura este ca mai toate persoanele de aici imi fusesera la timpul potrivit ori elevi, ori sportivi, deci puternic obisnuiti cu adresarea condescendenta. Fapt ce chiar imediat atunci s-a vazut puterea obisnuintei, sau o linie, o bariera peste care nu se poate trece. Stiti: “prieten-prieten, dar nici chiar asa”, ceea ce ar insemna si o neacceptare a unei apropieri, in fond o respingere (!?).

In fine, am ridicat acest detaliu, a modului de adresare, ce mi se pare deloc minor, complect anacronic, de cum se practica in lumea rugbyului nostru.

Ca sa-i spui cuiva pe nume, trebuie sa fii egalul aceluia, cel putin sub un anumit aspect: al preocuparilor sau a afinitatilor de personalitate. Or simplu fapt ca suntem iubitori de rugby ne fac egali in aria de interes a acestuia. Adresarea pe nume indiferent de varsta, de profesie sau de statut social, este puntea spre o amicitie care atrage dupa sine si nota de condescendenta si respect reciproc, inseamna o apropiere, acceptarea a unei comunicari deschise, o amicitie rugbystica plina de atentie si solicitudine.

In didactica sportiva o punte intima ce trebuie realizata in orice relatie antrenor-sportiv este apropierea dascalului de tanar, cultivarea increderii in relatiile procesului sportiv, a autostimei ce-l ajuta sa treaca atatea bariere ce le are in fata. Ei bine, plecand de la adresarea pe nume, de la acompanierea parinteasca in incercarile sau problemele ce tanarul le parcurge, in oferirea acestui raport amical prin adresarea acestuia antrenorului pe nume se poate castiga devotiunea, responsabilizarea de care avem atata nevoie in implinirea sportiva.

Am avut experienta aceasta: studentii îmi ziceau pe nume in timp ce colegii portughezi plini de importanta gradului didactic instituiau bariere. Apoi, cand eu faceam fel de fel de competitii cu studentii care nu stiusera nimic despre acest sport pana la intalnirea noastra imi spuneau ca am noroc ca acestora le place rugbyul! Or toti stim ca pentru un nepracticant sau loviturile, sau tavaleala prin noroi si altele, nu sunt tocmai agreabile. Ei raspundeau unui raport de amicitie acordat de dascal, care ii si obliga.

Copiii de la club imi ziceau pe nume, mie si tuturor adultilor de aici: presedinte, medic etc. si totul era OK. Autoritatea unui antrenor (ca si a oricarei alte calitati) se obtine nu prin adresarea distanta si condescendenta (de regula “Domnul Profesor”domina autoritar terenurile noastre de rugby!), ci prin capacitatea de adaptare a disponibilitatilor de personalitate si de caracter la necesitatile climatului de grup, cum si de probitatea si capacitatea profesionala pe care antrenorul nu trebuie sa o dezminta prin niciun gest de comoditate sau neatentie in tratarea sarcinilor sale (organizarea si desfasurarea impecabila a procesului de formare sau perfectionare sportiva).

Nu uitati dragi colegi antrenori (bine, asa poate fi in luare aminte pana sus la presedinte), ultimul recurs mobilizator la o mare batalie (cand si ratiunea este inhibata de supra tensiunea de joc), singurul apel cu rezonanta in sfera afectiva este: “faceti tot ce stiti si puteti pentru mine”. Pentru asta antrenorul cu perseverenta si tact pedagocic nemasurat trebuie sa construiasca acest moment de maxima implinire profesionala: obtinerea de la echipa sa a maximei increderi si a totalei daruiri.

Deci va propun ganditi efectul celei mai simple forme de a atrage cele mai ample implicatii in corectarea spiritului nostru rugbstic marcat de multa domnie, infatuare si lipsa de comuniune: adresarea pe nume. Asa este in toata lumea mare a rugbyului.

Al vostru, Mao

PS: Cand a murit Mao (bineinteles cel adevarat) vine in federatie o presoana si ii spune secretarului federal: “a murit Mao”. Acesta (Ov.Marcu) cu care, inchipuiti-va, ma aveam foarte bine ii raspunde, chiar afectat si revoltat: “nu se poate ieri a fost aici” (imi facuse niste legitimatii) .

Pe langa „bilantul rugbystic pozitiv” al anului 2008

2009-01-07T00:26:00.000Z

In lipsa unor analize temeinice legate de participari la diferite evenimente, sau de aspecte tehnice (atat de importante pentru imbunatatirea activitatii de la noi), iata, www.rugby.ro chiar de Craciun incearca sa ne stearga ceva din clipele de deceptie traite pe langa evolutiile echipei nationale: „echipa reprezentativa a obtinut un bilant pozitiv in anul 2008” , mentionandu- se 5 victorii si doar 3 infrangeri. Si asta in timp ce toata lumea stie ca in cele 20 de intalniri petrecute in anul trecut, chiar daca s-a jucat sub diferite titulaturi (Romania, Romania A sau XV, Stejarii Bucuresti), am folosit aceiasi echipa, echipa nationala. Modificarile diferitelor loturi au intervenit pe motive de indisponibilitate a unor jucatori sau pe unele capricii (la acestea as trece „joaca de-a formarea” unei noi reprezentative: cu renuntarea la jucatorii de afara si, mai apoi, revenirea partiala; lipsa unor norme si exigente clare care sa guverneze conduita si progresul in manifestarea nationalei; sau „prigoana obsesiva” la nivelul mijlocasilor de gramada etc.).

Dintre cele 5 campanii competitive (CEN: 5 jocuri/ 3 victorii si 2 infrangeri; T-IRB: 3 j/ 2 v si 1 i; Chalange Cup 2007/8: 3 j / 1 v si 2 i; Chalange Cup 2008/9: 4 j/ 1 v si 3 i; T- Emisfera de Sud: 5 j/ 1 v si 4 i), bineinteles, a cazut mai la indemana sa se aleaga segmentele mai rasarite, acelea in care victoriile au fost mai multe decat infrangerile, cu justificarea ca acestea au fost cu caracter oficial. Dar, tocmai pentru ca este vorba de formarea unei noi echipe orice ocazie trebuie valorificata la maximum pentru consolidarea mecanismelor tehnico-tactice, dar mai ales a spiritului de echipa. Asta nu se poate face fara urmarirea cresterii unei robusteti in joc, de la etapa la etapa. Cu atat mai mult ascunderea din bilantul primei noastre reprezentative a unor actiuni cu rezultate foarte slabe (obtinute in compania unor echipe de club din al doilea sau al treilea esalon valoric al campionatelor respective - Ch. Cup si T. NZ sau a echipelor secunde Samoa si Fiji), este mult prejudiciant chiar pentru moralul si aspiratiile tinerilor jucatori.

Chiar si acest grupaj „favorabil” de jocuri (8 jocuri: 5 victorii si 3 infrangeri) declarandu-l pozitiv doar pe considerentul matematic il apreciez exagerat. Si consider exagerata aprecierea pentru ca:

- nu am iesit din aria noastra valorica pe care mai avem speranta sa o dominam (ce ar fi insemnat o confruntare cu o reprezentanta de top sau imediat langa?);

- am pierdut iar disputa cu adversarii nostri traditionali (Georgia/7-22 si Rusia/8-12);

- victoriile noastre cu Portugalia (in CEN), Uruguay si Rusia (in T-IRB) au fost extrem de chinuite (au fost chiar referiri de genul: „o victorie penibila”), iar rusii intalniti au fost fara cei mai buni jucatori, retinuti pentru reprezentativa de R7;

- daca am scoate rezultatul cu R Ceha/74-7 chiar si bilantul punctelor marcate la cele 4 victorii si 3 infrangeri ne este defavorabil: 53-60!

Daca acestea sunt motive de buna apreciere a competitivitatii echipei noastre nationale, apoi stacheta si aspiratiile la acest nivel au coborat extrem de periculos.

Ce s-ar mai putea spune despre rezultatele catastrofice obtinute de nationala noastra (ce a jucat sub alte denumiri) in celelalte competitii - Chalange Cup si T. in Emisfera de Sud: 12 jocuri / 3 victorii - 9 infrangeri! 167 p. marcate- 309 p. primite!

Cum se poate spune ca ne bucuram de un bilant pozitiv? Cui ajuta aceasta mistificare a adevaratului stadiu de consolidare al echipei si starii de fapt de aici? Ne sunt vii trairile jenante asistand la jocul nationalei, lipsit de acea prestanta morala, de acel elan si daruire la care obliga o reprezentativa, abundent in greseli de toate genurile.

In campaniile anului 2008 au participat 59 de jucatori, dintre care, prin numarul ridicat de selectii, se remarca primii 18, de fapt, adevarata noastra nationala, astfel:

1. N. Nere (13 jocuri); 2. B. Zebega (13); 3. M . Lazar (13) si R. Basalau (13); 4. V.Poparlan (12); 5. I. Ursache (12); 6. S. Burcea (12); 7. D. Carpo (15) si M. Macovei (12); 8. C . Mersoiu (12); Fl. Surugiu (11); 10.I. Dimofte (16) si D. Dumbrava (14); 11. St . Ciuntu (11); 12. C . Dascalu (15); 13. C . Gal (11); 14. Gh. Bigiu (15); 15. Fl. Vlaicu (15).

Apoi, se observa un proces de „bagatelizare” a activitatii la nationala, un numar mare de jucatori aparand si disparand meteoric, ceea ce si presupune un program formal, fara cine stie ce exigente in formare si evaluarea capacitatilor viitorilor internationali. Asa sunt:

- 10-12 jucatori apar la caseta tehnica a 1-2 jocuri, majoritatea fara a juca sau folositi sporadic (Fl. Maxim, V. Ailenei,V. Lucaci, M. Sarbu, Gh. Istrate, M. Adascalitei etc.);

- 4 jucatori la sfarsit de cariera sportiva sau altii excesiv de tineri;

- 5 jucatori de afara: I. Paulica, M. Tincu, Fl. Corodeanu, A. Coste, Cr. Petre (curioasa apare folosirea lui M. Tincu /1 ca flanker in jocul cu Georgia);

- 4 jucatori importati din sud (exceptand J. Makapelu ceilalti n-au confirmat valoarea). De aceia cred ca prin acest gen de „altoire” datoram mai mult respect fata de reprezentativa naostra;

- la mijlocas de gramada au fost folositi 6 jucatori, repetandu-se eroarea ce a marcat mult competitivitatea nationalei la CM /2007, cu ambitiile si sanctiunile administrative, fara rost la un post asa de capital: Fl. Surugiu (11), C. Caplescu (6), I. Andrei (5), V. Calafeteanu (4), Mc Ryan (1) si V. Ivan (al 3-lea demi la echipa sa (!).

Daca observam atent acest proces de formare a noii reprezentative (pe langa decapitarea acesteia cu renuntarea completa la jucatorii cu experienta dupa CM/2007, lasand acest complex proces prada unui lant intreg de confuzii, grav marcat de balastul psihologic luat din nereusite si infrangeri), nu poti sa nu-i percepi lipsa unor criterii si exigente metodologice. In aceasta stuatie nici nu mai surprinde lipsa de coeziune a colectivului si a mecanismelor de echipa.

Daca anul care a trecut, in afara de bilantul pozitiv vazut de oficiali, nu a adus in manifestarea nationalei elemente pozitive (vezi: slabul angajament, inconsistenta si nesiguranta tehnico-tactica, slaba capacitate la efort specific, fragilitate in contacte etc.), cel putin ar putea sa constituie (plecand de la slabiciunile relevate cu prisosinta) motive de obiectivizare a instruirii, astfel incat in 2009 sa prezentam o echipa nationala cu o alta atitudine si prestanta.

Consider de maxima urgenta aplicarea unui proces de pregatire psihologica, individuala si in grup, cu obiectivul de capacitare sub acest aspect a intregului colectiv (chiar cu renuntarea la jucatorii care nu prezinta disponibilitati de 100%), altfel riscam sa ajungem la viitorul turneu final al CM cu aceiasi stare de spirit deplorabila care a compromis si ultima participare. Deasemeni consider ca programarea a 1-2 intalniri/anual cu adversari de prima categorie sunt indispensabile pentru experienta competitiva, dar si pentru evaluarea progresului asteptat.

Altfel, doresc din tot sufletul echipei nationale un an 2009 extrem de fructuos.

Vasile Constantin-Mao

PS: Apreciez mult mesajul clar si onest al D-lui Armand Manea. Ii dau valoare apelului sau mai ales ca acesta vine din activitatea de baza, de acolo unde ar trebui orientate metodologii si finantari de programe serioase. Il felicit calduros.

Dragi iubitori ai rugbyului,

2009-01-04T20:28:00.000Z

Va transmit cu toata caldura sa aveti parte de un Nou An - 2009 plin de impliniri.

Inainte de a va transmite alte opinii legate de preocuparea noastra comuna - rugbyul - am gasit de cuviinta sa va redau o un mesaj ce l-am transmis pe grup exact cu doi ani in urma. Si fac aceasta reluare gasindu-l de actualitate, dar mai ales constatand ca rugbystic anii ce au trecut n-a adus ceva nou si incurajator pentru activitatea de la noi.

Dar iata mesajul de atunci, si numai bine.

V. Constantin- Mao

Draga Cristian Thau,

Iti multumesc înca odata pentru urarile de sarbatori si îti doresc din tot sufletul la rândul meu un an bun, cu multa sanatate, împliniri si prosperitate.

Dragul meu, de câtva timp ma preocupa o ideie si, contrar multora care prefera sa si le pastreze pâna la uitare, iata îi dau glas.

Ca sa fiu mai lamuritor pentru ceilalti, vreau sa spun ca relatiile noastre nu s-au înfiripat de azi de ieri, ci de mai bine de 40 de ani (1966), atunci când, într-o clipa de „ezitare atletica” (erai atlet-discobol în lotul national de juniori), ti-am deschis gustul pentru un sport deosebit pe lânga care aveai sa faci cariera jurnalistica internationala. Imediat, atunci, ai pus umarul într-o echipa de exceptie, CS Scolarul/Triumf- Bucuresti, cu care ai si câtigat titlul national. Iar de atunci am avut destul timp si motive ca simpatia, cred eu reciproca, sa se accentueze.

In fine, ideia este ca atunci când pe www.stiri-rugby au început interventiile despre activitatea precara de la nivelul copiilor si juniorilor (reamintesc, cineva, cu o nota de revolta, a dat „SOS juniorii Grivitei” si imediat altcineva, dintr-o postura activa în rugby, a prezentat o situatie jalnica din activitatea de la acest nivel, cu jucatori tot mai fragili etc.), tema la care m-am aliat convins ca prin experienta în domeniu mai pot ajuta ceva, tu Cristi, ca persoana foarte autorizata în rugby, ai intervenit. Imi reamintesc ca ziceai cam asa: „lasati federatia în pace sa-si vada de treburile ei” si printre altele „ca aceasta se bucura din partea IRB de o foarte buna apreciere”.

Sincer îti spun, atunci ca si acum, m-am mirat ca ai obstructionat într-un fel, si prin greutatea opiniei, un început de participare colectiva la problematica rugbyului nostru, de altfel cu o lume nefiresc de individualista, indiferenta si impasibila fata de acest sport care a marcat multora viata. Am fost contrariat de interventia ta si pentru ca, nu cu mult în urma când ti-am spus ca lucrez la o monografie a rugbyului nostru în ultimii 50 de ani, mi-ai recomandat sa fiu fara menajamente pentru cei care doar s-au facut ca iubesc si ajuta rugbyul românesc ("vezi doar cât am dat înapoi"), urmarindu-si de fapt interese peresonale.

Mi-am zis ca, negresit, trebuie sa stii mai mult despre tema ce era atunci în discutie (dezvoltarea la nivel de copii si juniori). Si asta pentru ca: or numarul redus al echipelor si calitatea instruirii-competit ivitatii acestora, pe de o parte, or ce se declara, la realizari de actiuni sau la finantare în aceasta directie, era de natura sa accentueze si mai mult pesimismul ce învaluie aceasta activitate.

Am insistat mult, si o s-o fac în continuare, pe considerarea ca obiectiv prioritar al frr a activitatii la nivel de copii si juniori, operatiune care în prima faza ar fi însemnat un proces de fundamentare metodologica, cum si de mobilizare si responsabilizare la un nivel superior a întregii structuri organizatorice a rugbyului nostru. Era cu totul altceva decât responsbilizarea doar a doi directori de dezvoltare, asteptând ca eforturile acestora sa schimbe repede amplitudinea si vigoarea rugbyului nostru tânar.

Reamintesc, am considerat drept capitale urmatoarele actuni, ce, cred eu, ar trebui initiate fara zabava, astfel:

· Reorganizarea cluburilor/sectiilo r la exigentile rugbyului profesionist; pe scurt ar însemna si:

- redimensionarea, organizatorico- manageriala, în perspectiva a gruparilor;

- accentuarea functiei sportive cu adoptarea unei metodologii moderne în instruire si, concret: organizarea si instruirea echipelor de copii si juniori, sau înfiintarea categoriei tineret-rezerve;

- amplificarea functiei sociale de difuzare a rugbyului în rândul populatiei si mai ales al copiilor si scolarilor; atragerea si educare rugbystica a spectatorilor etc.

· Largirea corpului de tehnicieni cu categoria monitori-educatori, inexistenta astazi si unde se opreste orice tentativa de crestere a numarului de practicanti;

· Dezvoltarea activitatii la nivel de copii si juniori:

- exigente de formare si instruire de echipe la aceste esaloane pentru fiecare grupare, corespunzator potentialului organizator si metodologic; ajutor frr în consecinta;

- organizarea în aceasta primavara a doua campanii pe plan national: „Un jucator tânar pentru rugbyul nostru” si „Rugbyul scolar – mijloc de educatie si divertisment”.

In baza relatiilor noastre si a opiniei tale ultra avizata as vrea sa-mi spui, daca crezi ca este cazul, bineînteles:

- Unde am depasit limitele bunului simt sau dreptul, pur si simplu, la opinie a unui iubitor si experimentat în rugby?

- Cu ce crezi ca am deranjat sau încurcat activitatea normala, eu sau ceilalti intervenienti?

- Chiar nu crezi ca dintr-o dezbatere mai larga se poate stimula o activitate, ce practic treneaza?

Mai mult, cred ca binele rugbyului nostru, care ma preocupa si care privea în special cuprinderea în acest joc a cât mai multor copii si tineri, se înscrie foarte bine chiar în scopul umanitar ce a generat site-ul însusi.

Si tot prieteneste as fi vrut sa-mi spui unde „am luat-o de fapt razna” (cum a apreciat un responsabil) , când am propus prin acea asa zisa „revolutionare” un efort amplu si concertat de refundamentare conceptuala si practica a rugbyului nostru (material difuzat la 20 Oct. 2006).

Inchei urând tuturor un an cu multa sanatate, cu cât mai multe împliniri si prosperitate.

Vasile Constantin-Mao

PS. La data cand difuzam acest mesaj nu banuiam ca peste 2 ani numarul echipelor de juniori vor scadea drastic: 7 (sapte) la categ. U19 si 4-6 (patru-cinci) la U 16, cate sunt astazi in toata tara !!!

“La anul si la multi ani!”

2008-12-29T00:40:00.000Z

Urez din toata inima tuturor iubitorilor de rugby un an nou cu sanatate si multe bucurii. Grozav ar fi daca in 2009 rugbyul nostru ne-ar reimprospata sperantele la recuperari substantiale.

La multi ani fericiti!

Vasile Constantin-Mao

P.S.: Trimit spre delectarea d-stra trei “momente-felicitare” primite de la prieteni dragi (sper sa nu aiba ceva impotriva difuzarii acestora). As intitula grupajul: “ampla si fumoasa lume a rugbyului”

Explicatii:

Foto 1 - prezentare facuta (cu destul umor) de Catalin Anghelescu – arhitect la Baia Mare :

“... mi-am implinit un vis, acela de a vedea un meci pe Twickenham, si nu un meci oricare (Anglia vs. All Blacks). Explicatiile fotografiei sunt simple: am dorit sa fac niste mici cumparaturi de la magazinul stadionului inainte de meci. Imediat am fost recunoscut de catre gazde care m-au rugat sa-si faca o poza cu mine vizitindu-le boutique-ul. Am acceptat in final si, pentru ca era nevoie de inca o persoana sa tina de drapelul nostru, gazdele au cules de pe-acolo un baietel mai sfrijit care sa m-ajute (de altfel se si vede cum ii lucesc ochii de fericire pentru onoarea care i s-a facut). Pretul celebritatii este mare......”

Foto 2 - prezentare facuta de Alexandru Marin: “Echipa mea este FAMILIA”

Foto 3 - prezentare proprie: “fotografia este colaborarea a doi mari oameni de rugby: inspiratul colaj (in care si-a plasat excelent familia), cu urarile respective - Cristian Thau; transformerul autentic (1976) - fostul international Mihai Bucos”.

Sa-i felicitam pentru dragostea lor de rugby si bucuria ce ne-au facut.

Mao

Memorialul Gheorghe Parcalabescu

2008-12-16T09:48:00.000Z

Ieri (sambata, 15 dec.), la Joita , localitate la 20 de km de capitala si unde a trait emblematicul nostru jucator, in organizarea oficialitatilor locale (cu Daniel Dinu - fostul demi de melée locomotivist si rapidist - animator principal si antrenor al echipelor locale de copii), s-a organizat editia a II-a a numitului memorial.

Pe un timp friguros, „incalzit” de entuziasmul a aproape 200 de copii si de interesul numerosilor parinti de pe margine, s-a consumat o actiune cu un semnificat aparte: rugbyul este o tentatie ampla pentru copii, trebuie doar ca „miraculoasa întâlnire” sa fie însotita de asistenta pedagogica, iar activitatea la acest segment corect organizata.

Aceasta competitie facuta în mediul rural ar trebui sa ne faca sa gândim: poate oare rugbyul sa patrunda aici, oferind o bogata alternativa educativa a micutilor sateni, dintre care mai apoi sa-si recruteze marii performeri?

In fine, au raspuns la invitatie câteva cluburi bucurestene (Steaua, Metrorex, Flamingo, Select) dar si doua grupari ilfovene (RC Pantelimon si Clubul Pionerilor Buftea). Pe lânga atmosfera destinsa si atentiile pentru toti participantii, am mai retinut promisiunea organizatorilor de a organiza si primavara un turneu („la mirosul florilor de tei”).

Cu siguranta toti intervenientii în aceasta actiune - jucatori, antrenori si arbitrii, sponsori si organizatori, asistenta federatiei -, merita calde felicitari.

Memoria unui mare jucator al rugbyului romanesc a fost exemplar cinstita.

Vasile Constantin-Mao

Duminica seara

2008-12-07T16:44:00.000Z

Vad la tv jocul Bath cu Glasgow (35-31) si admir frumusetea rugbyului. O da ardoarea disputei, calitatile jucatorilor, maestria tehnica si, pentru mai profund cunoscatori ai jocului, rafinamentul tactic. Sunt multe elemente de organizare structurala a activitatii pe care o reprezinta aceste echipe, de mentalitate si, bineinteles, de instruire.

Am citit mesajele anterioare marcate de tristetea ultimului joc ale firavilor nostri stejari si subscriu la observatiile facute Vorbind de instruire, de bagajul tehnico-tactic al internationalilor nostri, sunt inca odata surprins cat de putin stim si cat de putin facem in joc. Ma refer acum doar la abordarea marginii unde, evident handicapati de lipsa unor jucatori specializati ai jocului de aici, am jucat tot timpul acest moment in formatie normala, fara nicio variatie sau combinatie de dificultarea raspunsului adversarului. Nu am putut profita cum trebuia de acest moment, am pierdut baloane pe lansarea proprie, altele au fost prost jucate. Or, marginea (diferit de gramada ordonata), iti lasa o sumedenie de variante in rezolvarea acestui moment fix; repui balonul, ai controlul total al actiunii preconizate, scapi cat mai clar de presiunea adversaului si dezvolti de aici atacul (dupa posibilitati si planul tactiv stabilit).

La noi toate chestiunile acestea legate de instruire sunt povesti. Personal incerc o mare jena legat de jocul nostru rudimentar (am mais spus, chiar la nivel de juniori, structurarea jocului la momente fixe este o chestiune rezolvabila, nu inteleg de ce la lotul nostru national se dovedeste contrariul!) si intreb tehnicienii nostri: ce treaba aveti domnilor pe acolo?

Vasile Constantin-Mao

George si echipa lui invingatori în concursul „Calendarul anului”

2008-11-24T21:46:00.000Z

Ieri, in emisiunea concurs prezentata la Prima TV , prietenul nostru George, sustinut de echipa lui, a avut un motiv de mare bucurie: invingator in interesantul si mult disputatul concurs. Finala au disputat-o trei echipe, reprezentand cazuri care de care mai dramatice.

Fara indoiala, la aceasta sugestiva victorie, câteva elemente au fost decisive:

- Omogenitatea, inventivitatea si flexibilitatea grupului de coechipieri, de fapt adevaratii concurenti; cu siguranta aceste calitati bine relevate in concurs - concret in fotografiile de grup, aduceau multe elemente cultivate si experimentate in viata unei echipe de rugby.

- Inspiratia artistica a fotografei care a exploatat excelent diponibilitatile coechipierilor lui George; de retinut, în concursul final dumneaei a regizat si imortalizat fotogenia tuturor concurentilor.

- Spiritul de invingator a lui George.

La spiritul de invingator, dovedit de altfel la fiecare pas, la tot ce crede si face, s-a detasat George si de aceasta data. La fiecare faza, pe langa prezentarea cazurilor reprezentate de echipele concurente, a fost si propria exprimare a subiectilor respectivi.

Ei bine, ca de fiecare data si acum am fost impresionat de „evolutia” lui George. Expunerea publica a unei stari dramatice provoaca o stare emotionala coplesitoare, greu de dominat. De regula au fost aici lacrimi si tristeti, ce normal accentuau tragismul cazului. Ei bine, nota discordanta la aceasta manifestare a constituit-o amicul nostru. Tonul evident increzator, zambetul deschis si firesc, pasiunea continuu exprimata pentru rugby (ce in fond i-a prilejuit gravul accident) erau, mai ales in aceasta conjunctura, mai mult decat coplesitoare, nepamantene.

„Stiu ca nu voi mai putea juca, dar sunt increzator ca odata voi putea acompania o echipa: doar sa le duc, acolo, apa pe teren”.

Draga George, te felicitam si iti multumim mult pentru exemplul tau magistral, pentru curajul, pentru atitudinile demne ce te remarca atat intr-o situatie crunta de viata. Personal sunt convins ca vei putea fi pe lânga rugby nu doar ce spuneai, ci un excelent antrenor de copii. Vei transmite micutilor jucatori atata caldura rugbystica si atata dorinta de elevare morala si fizica, mai bine decat oricare altul. Este prezicerea ce o fac cu toata caldura si prietenia.

Vasile Constantin-Mao

PS. Lui George, pe langa marea satisfactie morala, i-au revenit premiul de 5.000 euro si beneficiul din vanzarea calendarelor respective, cu fotografiile rugbystilor. Atat de bine i-a cazut aceasta sustinere!

Am fost la George

2008-11-15T14:49:00.000Z

Am trecut pe la el sa-l vad si sa-i duc niste înregistrari de la un concurs organizat de postul „Prima TV”, emisiune pe care nu a vazut-o fiind în spital la acea data.

a/ Concursul caritabil pentru cazuri dramatice îl are pe George, sustinut de fostii echipieri de la Olímpia ca protagonisti. Dupa doua etape, în care a depasit, gratie unor exhibitii fotografice grozave ale olimpistilor - manevrati de o fotografa inspirata, alti concurenti napastuiti de soarta, prietenul nostru a ajuns în faza finalei ce va avea loc, probabil, peste doua saptamâni. Speram ca aceasta etapa, sau sansa câstigarii, sa-i aduca o recompensa cât mai substantiala (locul 2 in semifinala a primit 1500 euro).

b/ Acum doua saptamani George a suferit un mare soc: declansarea unei pneumonii (de la accident este extrem de sensibil la variatiile de temperatura) , ce l-a dus intr-o situatie extrem de critica, aproape de colaps: tensiunea arteriala 5/3(!?). Familia (cu mama in acelasi stadiu angajant), Dr. Alin Popescu (extrem de disponibil) si FRR (la procurarea perfuziilor) , plus medicii de la Spitalul Judetean Ilfov au reusit sa-l remonteze. Acum, acasa, sub antibiotice dar intr-o covalescenta promitatoare, asteapta sa-si reia programul obisnuit, asidiu, de recuperare.

c/ Legat de „bursa de studii” propusa in favoarea lui George de binevoitori pe acest site, si despre care cativa amici au declarat disponibilitatea la participare, numarul contribuabililor a ajuns la 6. In orice caz, daca atunci cand erau 3 dispusi sa sustina initiativa (si nevoile presante ale lui George) cineva a zis ca „oricum acest numar infim reprezinta infinit mai mult decat nimic”, cu dublarea numarului putem considera adeziunea noastra caritabila drept "esentiala". Dar, sa fiu bine inteles, nu ironizez si nu judec disponibilitatile, manifestate limitat pana acum. Este vointa si dreptul fiecaruia sa inteleaga si sa actioneze in acest sens.

Sunt sigur ca sarbatorile de iarna vor stimula disponibilitatile noastre. Reamintesac: a fost vorba de 1% din beneficiu. Cineva mi-a spus pentru ca nu poate sa depuna lunar 15 lei va depune trimestrial 50 lei, si mi s-a parut excelent.

Voi incerca sa clarific la bancile unde George are conturi ce solutii de facilitarea depunerii (a transferului) ar putea sa existe.

L-am imbratisat pe George cu toata caldura, in numele intergului nostru grup.

Vasile Constantin-Mao

Rugbyul nostru la televiziune!

2008-10-22T14:57:00.000Z

Refuz sa cred ca interesul responsabililor federali legat de contractul cu televiziunea, pentru transmisiunile de jocuri, s-a limitat doar la aspectul financiar, care îi avantaja. Si refuz sa cred aceasta pentru ca televizarea jocurilor era o ocazie destul de la îndemâna pentru a produce o animatie în anostul nostru campionat.

Prin cointeresarea financiara a cluburilor prinse în transmisii acestea puteau raspunde la anumite exigente de spectacol. Era de datoria tuturor, vizand obiectivul de stimularea si dezvoltarea activitatii rugbystice, de a folosi transmisiile pentru propagarea jocului de rugby, de atragere a cat mai multi simpatizanti. Or pentru a destepta un oarecare interes, pentru a produce un minimum impact care sa sensibilizeze divers masa larga de telespectatori, o transmisie trebuie sa-si castige o opinie cat mai favorabila. Contribuie la aceasta jocul în sine, dar si ambientul în care se desfasoara. Prin doua interventii pe acest site (30 iulie si 4 august a.c.) mi-am expus punctul de vedere.

Recunosc, nu am fost deloc surprins sa constat la prima transmisie (Farul-U Cluj) ca aceasta problema a fost tratata cu indiferenta de toata lumea (poate mai putin de arbitrul intalnirii). Si nu am fost surprins, pentru ca „marii manageri” ce gestioneaza rugbyul nostru si-au dovedit cu prisosinta impotenta în materie cand a fost vorba de mai binele acestui joc.

Pentru aceasta, prima televizare din noul ciclu al rugbyului indigen a fost si o mare deceptie, demonstrand de cum nu stim, si nu vrem sa facem cat de cat ceva, in a aduce rugbyului nostru un minimum de reviriment.

Daca jocul nu se poatea schimba de la o zi la alta (în cazul acesta marcat si de faptul ca era jocul de debut din campionat, cu echipele descompletate etc.), alte elemente puteau de o nota mai animatoare transmisiei. Si ma refer, in special, la nota dezolanta, trista, provocata de un joc sarac, disputat 80 minute pe fondul unei tribune goale.

In sfârsit, refuz sa cred ca organizatorii rugbyului constantean doar atât au putut face pentru prima transmisie televizata: adica nimic. Daca adunau la joc toate echipele de copii si juniori, daca organizau cu aceasta ocazie un festival al rugbyului dobrogean (cu 300 euro din miile cheltuite în dreapta si stanga, puteau asigura si picnic binevenit), daca mobilizau si atrageau scolile etc. se putea schimba nota dezolanta. Puteau inteveni cu mini programe de animatie, gen: majorete, momente artistice (muzicale), jocuri distractive etc.; cu exercitii de organizare si manifestare a galeriilor; atragerea sponsorilor si poavazarea stadionului cu bannere etc.

Sincer, daca pledez ca echipele participante la jocul televizat sa primeasca cota parte din contractul de televizare, în cazul acestui joc n-as pute spune ca echipa organizatoare merita ceva.

Este regretabil dezinteresul general si lipsa de initiativa ,ce rateaza o buna ocazie de promovarea larga a rugbyului.

Vasile Constantin-Mao

Infantilismul rugbyului nostru

2008-10-22T11:50:00.000Z

Se intelege, imi asum totala responsabilitate a gravei insinuari al titlului si asta in baza a nenumarate actiuni initiate, coordonate si finantate de frr, cu efecte precare in rugbul nostru. Dimensiunile acestor precaritati sunt atat de ample ca te si intrebi daca doar de infantilism este vorba, si nu, chiar, rea credinta, o eludare cu intentie a spiritului rugbystic insasi.

Nu mai repet grozavii si aberatii ce actualii oficiali federali si-au inscris la activ de vreo 8 ani incoace, cheltuitoare in van de mari fonduri, unele destinate special pentru dezvoltare. Voi vorbi cu mare amaraciune doar de echipa noastra nationala, care iata ne pune la proba ultimile noastre sperante.

Pai, spuneti si d-stra:

Asta este tot ce mai poate rugbyul nostru la ora asta? Sau, dupa cum se comporta nationala noastra de un an incoace, avem un semn, cat de mic, ca maine-poimaine va fi altfel?

Ne bat acasa, de sa ne sara fulgii, echipe de club (Bourgoin - chiar ultimul loc in campionatul francez!), dupa 2-3 ani de reconstructie si grele investitii (cu prejudicierea grava a activitatii de baza). Cred ca este mult prea mult pentru a nu pune in discutie buna credinta a conducatorilor, a antrenorilor si a jucatorilor. In ordine, bineinteles, cu procentul de impostura, de incompetenta si de victimizare. Ma simt dator de a atribui o anume justificare doar jucatorilor – atinsi grav in procesul definirii lor sportive de politica absurda a conducatorilor si incapacitatea stafurilor tehnice, stare exprimata concret prin refuzul de a servi nationala (jucatorii din afara), sau, generalizat, slabul angajament sub tricolor.

Infantilism consider ambitia absurda de „decapitare” a nationalei (fizica, dar mai ales psihica), prin renuntarea la bunii nostri jucatori ce activeaza in exterior. Bataile luate de noua structura a echipei nationale, de la reprezentative din zona noastra valorica sau de la echipe de club, lasa un balast moral in psihicul jucatorilor greu de contracarat. Se observa pregnant astazi acest balast in angajamentul de pregatire si mai ales de joc, dar extrem de trist in nonsalanta si indiferenta cu care echipa (si se pare ca si conducerea) trateaza infrangerile si evolutiile jenante.

Infantilism consider turneul in Oceania, ocazie excelenta pentru “excursionistii” federatiei de a petrece o luna magnifica in locuri exotice, pentru ca altfel reprezentativa noastra, se vede, nu a castigat nimic, nici in instruire si nici in moral. Cati bani s-au cheltuit cu acest „moft” si ce s-ar fi putut face cu ei in activitatea de baza, ramane, ca in atatea alte ocazii, o pata neagra pe o activitate federala ce continua „opera” de depreciere a rugbyului nostru.

Infantilism, si nu se putea altfel, exprima si jocul stejarilor. Sunt uimit cum momente capitale, marginea si gramada ordonata (care si la nivel de juniori se pot rezolva foarte bine tehnic si tactic) constituie la nationala probleme grave. Nu credeam ca voi trai sa vad inaintarea romana (considerata odata „campioana mondiala” la gramada ordonata) batuta de o gramada de club (Bourgoin), cu robustii nostri inaintasi „fugind” in recul la acest moment.

In jocul cu Worcester:

- pe langa baloane pierdute sau bal-baite in margine (1);

- balon sutat direct afara la reluare (2);

- ne dificulaterea adversarului cu numeroasele suturi de mutarea jocului (3);

- slaba presiune defensiva si marcajul fragil la adversar (4);

- sau cele doua eliminari temporale (5);

- numai in prima repriza am fost penalizati de 14 ori pentru joc incorect (6),

toate aceste „infantilisme” oferind adeversarului imense sanse de atac.

Cum este posibil asa ceva la o echipa nationala?

Cata brambureala este aici, fie cu organizarea si constiuirea lotului (vezi jucatori valorosi exclusi, doar ca asa vrea cineva), fie cu instruirea, este si normal sa te intrebi: unde vor sa ajunga cu biata noastra reprezentativa? Observam ca se mizeaza pe aducerea de straini pentru consolidarea viitoarei reprezentative de CM! Vazand clasa acestora, dar si cat de putin se face pentru cresterea unor jucatori puternici in batatura noastra (vezi numarul si calitatea echipelor noastre de juniori), nu poti scapa de suspiciuni la seriozitatea acelora pe umerii carora a cazut treaba aceasta.

Ati auzit vreodata de o analiza serioasa, competenta si responsabila? Nu credeti ca dupa un eveniment asa de major si cuprinzator (social, metodologic si managerial), cum este o Cupa Mondiala, ar fi trebuit sa intervina o concluzie oficiala? Nu era oare cazul sa parvina la cluburi niste recomandari referitoare la instruire, la noile orientari ale jocului avansat etc.?

Tot asa nici dupa recentul turneu intr-o lume atat de miraculoasa rugbystic (NZ, Samoa, Fiji), cu atatia „bagatori de seama” pe langa echipa, nici-o vorbulita!

Apoi nu este aceasta atitudine dovada unui grav infantilism? O mare iresponsabilitate, o sfidare a bunului simt, ascuzand sub paravanul ingamfarii, precum niste pisici …rusinea.

Si iata cum am umplut de infantilism acest sport, care este asa de serios si matur, indiferent la ce nivel este practicat.

Vasile Constantin-Mao

PS. Apreciez si felicit calduros castigarea competitiilor europene de catre reprezentativele U19 si U21. Consider normal si binevenit revelarea rezultatelor pozitive. Dar exagerarea performantelor mi se pare incorecta si total nepedagogica. Ma gandesc ca in constiinta jucatorilor se va trezii confuzie si, in consecinta, o stare de blazare (doar suntem „cei mai buni”, campioni europeni !!!), intervenind si pretentii nejustificate, deranjante pentru sarguinta in definirea lor sportiva. Ei bine, nicaieri si niciodata nu s-a precizat ca „titlurile noastre de campioni europeni” sunt la a 2ª grupa valorica, adica egale unui loc 7 (sapte) european; in urma reprezentativelor participante la Turneul celor 6 Natiuni. Cum sa numim noi acest tam-tam nejustificat?

Cam in acest gen de minciuna, care de fapt vrea sa spuna cam ce rezultate valoroase are rugbyul romanesc, au fost crescuti si actualii internationali.

Antrenorul de copii si juniori (2)

2008-10-20T00:52:00.000Z

Am expus anterior cate ceva din zbuciumul unui antrenor de copii si juniori, precum si despre starea precara de angajament si dedicatie a acestuia. Pentru ca situatia se poate generalizata, trebuie adaugat o seama de considerente ce impieteaza activitatea si randamentul in aceasta profesiune, determinante pentru starea limitata si ineficienta la acest segment. Astfel:

- antrenorii de copii si juniori au fost din totdeauna tratati cu consideratie limitata pentru activitatea lor în ansamblul rugbyului nostru, si este de ajuns daca arat ca activitatea la acest segment a fost din totdeauna minimalizata, fie la nivel federal, fie la nivel de cluburi.

- pentru aceasta categorie de tehnicieni nu s-a structurat si aplicat in selectionare un complex de exigente psiho-pedeagogice oportun specificitatii profesiunii si nici un sistem de cerinte si norme de promovare si stimulare a acestora, fapt ce a si scazut nivelul educational si tehnic desfasurat aici.

- actualmente, toate reglementarile si deciziile pentru activitatea la acest nivel se iau fara a se tine seama de opinia si consideratiile antrenorilor, fara a se urmari stimularea si responsabilizarea acestora (vezi: programarea competitiilor, regulamentele si efectul stimulativ al acestora; promovarea in responsabilitati la nivel federal si loturi nationale, etc.)

- astazi, majoritatea antrenorilor de copii si juniori desfasoara activitatea de instruire secundar altor profesiuni de baza, fapt ce determina un angajament moderat si disponibilitati limitate.

- salariile antrenorilor, egale cu cele de la alte sporturi, nu sunt recompensatorii volumului de munca solicitat de specificitatea jocului de rugby (numarul mare de sportivi, natura si dificultatile activitatii) .

La cele de mai sus se pot adauga alte o multime de impedimente ce ar trebui luate in seama.

Ce surprinde este de ce nu se trateaza cu toata seriozitatea problema formarii si promovarii antrenorilor de copii si juniori. Un singur raspuns ar fi deajuns: pentru ca insasi activitatea la acest segment este plasata pe ultimul loc al interesului si investitiilor din rugbyul nostru (vezi cum, in general, cluburile mari se fac ca se preocupa de cresterea tinerilor jucatori, iar frr ii absolva de obligatie).

Am propus cu alte ocazii si repet, este necesar initierea urgenta a unei campanii ample de largirea corpului de tehnicieni, astfel:

1. Structurarea si prezentarea printr-un prospect atragator a profesiei de antrenor, difuzat la toate sectiile de rugby si la toate facultatile de educatie fizica;

2. Cluburile si sectiile trebuie sa nominalizeze 2-3 persoane dintre fostii si actualii sportivi, apreciate cu predispozitii pedagogice si caracteristici psiho-sociale adecvate la instruirea tinerilor (interesul cluburilor la aceasta actiune trebuie corelat cu programul impus/stimulat vizand amplificarea activitatii de copii si juniori la toate sectiile pentru urmatorii ani);

- Comisia tehnica a frr trebuie sa editeaze si difuzeaze educatorilor/ candidati un indrumar elementar privind: cerintele impactului social, de prezentarea rugbyului în mediul scolar; pedagogia grupului; metodologia initierii sportive;

- Trebuie sa se intereseaze si responsabilizeze antrenorii sectiei la indrumarea celor nominalizati, la organizarea grupei de copii sau juniori mici pentru activitatea concreta;

- Dupa 6 luni de activitate candidatii la calitatea de educatori/monitori ar trebui sa participe la un stagiu centralizat de pregatire. Aceia care se remarca prin interes si bune rezultate in activitatea practica sunt promovati la cursurile scolii de antrenori.

3. In cadrul campaniei propuse se impune difuzarea in cadrul facultatilor de educatie fizica a necesarului de tehnicieni al sectiilor de rugby si a scolilor „arondate rugbystic” cluburilor, urmarind atragerea optiunilor viitorilor profesori la specializarea corespunzatoare.

- Actiunea trebui sa fie sustinuta organizatoric si financiar de frr si cluburi.

Este doar o sugestie de a incerca remedierea unui impas ce risca, prin dimunuarea ariei si a valorilor descoperite, compromiterea globala a rugbyului nostru.

Pentru oficialii federali, doar constatarea si lamentarea situatiei privitoare la nivelul antrenorilor din rugbyul nostru nu este de ajuns. Dupa ce s-au "jucat de-a academia", cheltuind fonduri serioase, trebuie sa initieze si campanii ample, serioase de largirea si perfectionarea corpului de tehnicieni.

Vasile Constantin-Mao

Antrenorul de copii si juniori

2008-10-16T00:53:00.000Z

Zilele acestea am avut ocazia sa vorbesc pe indelete cu un antrenor tanar. Nu m-a surprins nici muntele de greutati, de care mi-a vorbit, din activitatea sa la o sectie de rugby (in care, ca de obicei, echipa de seniori este totul), si nici un avansat stadiu de deceptie si de slab angajament al interlocutorului meu. Si nu m-a surprins pentru ca imi vorbea de o activitate pe care am trait-o intens profesional, deci o cunosc; cum si, de altfel, starea limitata si fragila a corpului nostru de tehnicieni.

Mi-a vorbit de sufocarea ce o simte legat de o alergatura continua pentru chestiuni organizatorice si administrative, ca si din activitate da de instruire: munca de sisif, nu alta.

- antrenamentele pe de o parte, competitia pe de alta parte: probleme cu spatiu de pregatire, cu vestiarele, cu echipamentul de joc, cu marcajul terenului, cu aranjarea asistentei medicale etc. etc.

- apoi, prejudiciile dupa activitatea lui profesionala ce le simte si familia: banii pe care-i da pe nesfarsite convorbiri telefonice si altele, sfarsiturile de saptamâna sau alte stagii departe de cei dragi etc. etc.

- „frumoasa si interesanta” munca cu copiii si tinerii este marcata si de alte suplicii: alergatura cam in van de atragere a viitorilor sportivi, fitele si capriciile tinerilor, dificultatea de a-i implica pe acestia in efort si în disciplina de echipa etc., etc.

- se adauga la fiecare pas lupta cu grupari mai bine organizate, mai bine sustinute, si alte nemultumiri cu arbitrajele.

Of, tare greu mai este. Chiar se gandeste serios sa abandoneze. Si retineti, amicul nu are un salariu de antrenor, lucreaza pentru rugby cu un salariu mai bun.

Am gandit ce mentori drept exemplu a avut tanarul antrenor in tehnicienii ce i-au calauzit activitatea sportiva si l-au inspirat la profesiune, sau ce invatatori de pe la Academia de Rugby i-au (sau nu) inoculat acea ambitie si robustete profesionala, acel fanatism cu care sa invinga privatiunile inerente ale antrenorului de rugby. Asa ca nu sunt de loc surprins de deceptia si slabul angajament ce l-a mostenit.

Asa cum spunea si interlocutorul, trebuie sa fii nebun sa-ti sacrifici viata si energia intr-un asa apostolat. Si cu toate acestea chiar daca rugbyul la nivel de copii si juniori nu mai straluceste, daca nu se mai gasesc la acest nivel elemente de mare perspectiva rugbystica (si chiar daca au ramas la categoria U19 doar 7 echipe, ca sa improspateze loturile celor 22 de echipe de seniori!), mai sunt cativa „nebuni” din acestia in activitate.

Printre cauzele care au dus la un grav recul a activitatii rugbstice de la segmentul tanar lipsa antrenorilor este cea de baza. In capitala care, nu demult, era ponderea activitatii avem astazi doar 3 echipe de U19 si 3 de U17 (?!). De ce oare oficialii federali nu trateaza cum trebuie acest declin periculos al corpului de tehnicieni?

Pentru ca in 1990-1991 am organizat si condus o actiune masiva de profesionalizare antrenorala, mi-am permis acum vreo doi-trei ani sa fac niste sugestii pentru redresarea situatiei. In ciuda faptului ca multi dintre antrenorii aflati inca in activitate la juniori provin din acea actiune, am dat doar ocazia de a fi ironizat de seful rugbyului nostru. Si atat: numarul antrenorilor a continuat sa scada iar angajamentul acestora continua sa fie tot mai subtire.

Din cele expuse aici ar trebui inteles: activitatea si treaba la copii si juniori nu este o joaca, iar cine s-a batut odata cu pumnul în piept ca reformeaza sectorul iar acum se face ca a uitat, prejudiciaza grav, si cu buna stiinta, rugbyul romanesc.

Vasile Constantin-Mao

„Cazul Mitu” sau marile erori continua

2008-10-11T23:54:00.000Z

Dupa gravul prejudiciu adus rugbyului nostru cu ocazia editiei trecute ale CM, cand, fie „intransigente” ale conducatorilor, fie aberatiile antrenorilor, au facut sa prezentam la marea competitie o jalnica reprezentativa, iata, se exercita la acest nivel aceeasi politica, fara sa se tina seama de interesul national.

Sunt convins, si mi-am expus opinia chiar si inainte de CM, ca P.Mitu, cu prestanta lui de lider, cu marea experienta in posturi cheie si eficacitatea la loviturile de picior, ridica echipa noastra la o alta prestatie, la rezultate onorante. Cine a impiedicat asta, nici nu a argumentat decizia si nici nu a expus ce alte ambitii si interese au prevalat, in afara de randamentul echipei!

Dar, iata, acum, in faza de preparare a unei noi reprezentative, cu doi mijlocasi foarte tineri si talentati în batatura, chiar si cu experienta internationala (Calafeteanu si Caplescu), in formarea carora s-a investit destul, cautam rezolvari prin N.Zeelanda.

Se cunosc motivele pentru care cei doi nu sunt în activitatea reprezentativei si consider ca nu numai ei ar trebui sa-si prezinte scuze, primii vinovati fiind cine seamana echivoc si confuzie, in schimbul rigorii si a unui stilul parolist in relatii cu jucatorii.

Ce nu ma mai surprinde este lipsa totala a pedagogiei recompenselor si a concesiilor, a aplicarii practice in instruirea echipelor reprezentative a acestor importante instrumente de modelare psihologica. Se promit recompense financiare ce nu sunt apoi respectate, sau pentru performante nesemnificative si la diferite categorii; se banalizeaza stimularea materiala prin recompense in echipament sportiv pretios la rezultate catastrofale etc.

Cineva nu stie ca in pedagogia antrenorala, daca fundamantal este exigenta la tinuta sportiva si comportamentala a jucatorilor, o componenta importanta si subtila a acesteia este concesia rationala, in beneficiul echipei.

Vai Doamne, dar despre ce „aiureli” vorbesc eu aici (!?).

In sfarsit, sa speram ca maine nationala noastra, intarita si cu neozeelandezi, animata de obiective realiste si sustinuta de bogata experienta din turneul in Oceania, ne va da motive de bucurie.

Le uram din tot sufletul mult succes.

Vasile Constantin-Mao

PS. Apropo de Oceania: Dupa acel lung si bogat turneu, într-o lume atat de miraculoasa rugbystic (cu atat de multi observatori oficiali pe langa echipa) ar trebui sa se valorifice ceva impresii si la nivelul sectiilor din rugbyul nostru. Asa cum dupa CM nu s-a auzit nici „pâs”, iar in activitatea de baza nimic n-a intervenit dupa acel bogat eveniment, nici acum nu-mi fac iluzii.

Draga Mihai Vioreanu si dragi amici ai rugbyului,

2008-09-30T00:56:00.000Z

Nu vreau sa scap prilejul oferit lumii noastre de George prin imensa, exemplara si brava lui atitudine de luptator, si voi aduce în discutie câteva elemente legate de tragica si mult complicata lui situatie. Fac acest demers chiar daca este extrem de delicat, prin faptul ca se refera la aspecte din intimitatea lui George, dar si pentru ca fac apel la un act absolut voluntar al fiecaruia, de as regla disponibilitatile afective si materiale pentru un gest caritabil. Mi-a dat ghes la aceasta o fraza din mesajul tau Mihai, în care sunt sigur ca ai crezut si ce ai spus a fost cu toata convingerea: „Nu uita ca daca ai vreodată nevoie de ceva , orice , cat de mic din toti cei din acest grup se gaseste cineva sa-ti fie de folos.”

Este stiut, ca tine, au fost si sunt persoane ce au intervenit generos si, mai rar, constant, in preocuparile generate de nenorocitul accident.

Ma bazez la aceasta interventie pe faptul ca, dupa doi an si jumatate, chiar asa cu mari retineri în comunicare si alte limite in participari, constituim un grup social amplu, omogen prin afinitati rugbystice si valoarea umana a membrilor.

Domnilor, George, nu vreodata, zilnic are nevoie de sustinerea noastra a tuturor; trebuintele lui curente sunt total amplificate fata de o situatie normala, iar doar imperioasa rezolvare a unei locuinte convenabile care sa evite supliciul zilnic, al lui si al familiei, cu iesirea si intrarea greoaie la subsolul locuintei actuale, spune destul despre dimensiunea nevoilor.

Dar ce vreau sa spun este:

Oameni buni, nu asteptati ca George sa va ceara un ajutor, pentru ca el (si familia lui) este o persoana cu totul aparte. Si de acest lucru ne-am putut da toti seama dupa cum în acesta groaznica tragedie el ne-a dat o lectie colosala de echilibru moral, de ambitie si dumnezeiasca speranta.

Apoi:

(1) Trebuie sa stiti, familia prietenului nostru reuseste ca din 4-5 surse de venit sa adune un buget sub mediu, situatie ce da lesne de inteles cum cheltuielile zilnice de intretinere si tratament, forteaza la mari exhibitii financiare si, evident, la privatiuni. Insasi ajutorul lui social de handicap este sub 100 euro (!?) si nu din vina lui nu poate beneficia de o pensie legala, cat de cat, linistatoare

(2) Nu am intalnit, si nici nu banuiam, familie, persoane aflate într-o situatie de un dramatism extrem care sa manifeste o asemenea impresionanta ponderatie, acceptare a crudei situatii cu calm si în totala demnitate. Este de fapt si marea sansa ca George sa duca o viata animata de sperante, presarata, iata, cu mari impliniri.

Frapati de obtimism si naturalete în comportament, vizavi de imense traume si tristeti, cu siguranta oricine admira curajul robust in sfidarea destinului infam. Ce este, insa, in inima dumnealor, a mamei, zdrobita la zborul frant al celui drag, chiar si cei mai intimi doar banuiesc teribila durere ascunsa sub sperante, credinta si incredere în viata.

Este, fara indoiala, un motiv în plus de a ne închina, si nu numai atat, in fata inaltelor virtuti morale cu care George si familia lui ne impresioneaza si inobileaza pe noi toti.

(3) Am intalnit „rugbysti” suparati pe rugby, fie ca un antrenor sau altcineva i-a nedreptatit candva, fie ceva insuccese si neimpliniri, fie un conflict de situatii. Unii chiar foarte bine realizati, poate chiar si datorita rugbyului, acuza „marile sacrificii” ce le-au facut pentru acest sport. Dar sa vezi mandria lui George si delicatetea mamei la trofeele si fotografiile de jucator, sau sa auzi de aici vorbe bune despre rugby si lumea lui, asta, da, este grozav de tulburator. Te si intrebi daca noi, majoritatea, chiar am iubit, si iubim, cu adevarat rugbyul, sau doar mimam acest sentiment.

(4) In cateva ocazii (mai recent de Paste, la bacalaureat) , am facut diverse apeluri la marinimie si un minimum ajutor. Doar vreo cativa au avut ragazul de viata si caldura sufleteasca sa fie si asa partasi la un gest de noblete uman-rugbystica. Doamne ce recunostinta si câte multumiri pentru cei marinimosi, mi-a fost dat sa aud! In sinea mea am fost mahnit de putinatatea raspunsurilor si inconsecventa gestului, ca si tine Mihai, pentru indiferenta celor mai multi la maratoanele tale caritabile sau alte apeluri. Mi-a dat însa un motiv de incredere, in disponibilitatile morale si materiale ale grupului, subscrierea la acele apeluri si a catorva pensionari beneficiari de venituri modeste.

(5) De aceia, inca odata, propun:

- periodic (lunar, trimestrial) sa ne facem simtita participarea concreta; pentru aceasta orice participare este extrem de importanta, contand mult si valoarea morala de a aduna lumea rugbyului nostru printr-un onorant act caritabil. Indraznesc sa spun ca detasarea de acest caz al nostru, indiferenta pentru o responsabilitate ce ne-o luam, ar fi o mare tristete.

Reamintesc mai jos conturile la care se poate opera.

- apoi, foarte important: trebuie ca prin relatiile dumneavoastra in lumea avuta sa gasim sponsori generosi, filantropi dispusi la o sustinere meritorie.

(6) Sunt sigur ca proaspatul student va finaliza studiul cu o profesie si poate cu o cariera ce-i poate asigura suportul material de viata. Va indemn din tot sufletul sa fim partasi cu dragoste si atasament la un crampei eroic de viata.

Daca cineva are propuneri, alte sugestii de facut îl rog sa nu ezite sa le expuna.

Cu toata prietenia,

Vasile Constantin-Mao

Iata conturile:

1. Cont bancar: BALTA GEORGE

RO81BACX00000032165 24000; RON; Banca Tiriac; Sucursala Mihai Bravu

2. Cont bancar: APRR (ASOCIAŢIA PRIETENII RUGBYULUI ROMÂNESC) - George Balta

BRDE ROBU; Sediul Dorobanti; Calea Dorobanţi 135, Bucuresti. Sector 1. Cod: 712311

Account No.:

LEI RO31 BRDE 445 SV 61370464450

EUR RO92 BRDE 445 SV 61371184450

Dragi si foarte pretiosi iubitori de rugby

2008-09-18T10:58:00.000Z

Acesta este un apel pecare l-am adresat si difuzat tuturor cluburilor si Asociatiilor Judetene de Rugby.

Dragi si foarte pretiosi iubitori de rugby

(conducatori, antrenori, jucatori, spectatori si simpatizanti)

In primul rând va salut calduros si va felicit cu ocazia noului sezon competitional, urându-va din tot sufletul împliniri si satisfactii.

Stiu, în relatiile rugbyului nostru nu suntem obisnuiti cu asemenea firesti gesturi, sau alte semne de apreciere. Dar consider acesta un act de respect si de consideratie pentru greaua misiune de întretinere a flacarii rugbyului nostru.

Mentionez, nu intentionez cu acest gest sa ma substitui vreunui for sau sa subminez autoritati. Uzez doar de dreptul la opinie, de a sustine asa rugbyul caruia m-am dedicat profesional si afectiv, dornic de a stii ca acesta este competent dirijat spre recuperari si viitoare ample bucurii.

Pentru oficialii frr, pentru angajamentul acestora la binele rugbyului nostru, pledeaza suficient strategiile inexistente - pe care zic ca le aplica, pledeaza responsabilitatile - ce nimeni nu-si asuma, pledeaza marile ratari în actiunile de organizare si dezvoltare, pledeaza dezinteresul cu care trateaza probemele gruparilor, pledeaza usurinta cu care cheltuiesc fondurile pe actiuni de suprafata etc.

Inceputul de sezon, cu toate inerentele probleme, organizatorice si de animare, cu obligatii majore fata de contractul de televizare a jocurilor, gaseste toti factorii responsabili ai frr (presedinte si vicepresedinti, secretar general etc.) plecati pentru o luna peste mari si tari. Asa s-a întâmplat si la începutul sezonului trecut în care toata federatia se mutase pentru aceiasi lunga perioada însotind nationala la pregatiri în Pirinei, sau la Marsilia si Toulouse, la CM.

Credeti, chiar îi intereaza pe dumnealor soarta campionatelor noastre? Crede cineva ca, pe acolo prin Oceania, îi framânta pe responsabilii rugbyului românesc dramatica situatie a juniorilor, ajunsi la categoria U19 la doar 7 (sapte) echipe ?! Crede cineva ca-i încearca oarecare jena ca abuzeaza prea mult de toleranta si pasivitatea oamenilor rugbyului, facând ce vor si ne dând socoteala?

Este numai vina dumnealor sau si a oamenilor rugbyului, a acelora care de fapt îl fac, conducatori si antrenori de cluburi? De ce trebuie sa va faceti partasi la politica pe care o stiti, si o simtiti la tot pasul, prejudicianta pentru rugbyul national, inutila pentru gruparea d-stra?

Au trecut 7 ani si n-au facut nimic concret pentru stimularea activitatii.

Ba prin izolarea „federatiei” într-o zona restrictiva bunelor conveniente, a slabelor servicii, a mutilarii relatiilor fata de cei ce întradevar trudesc, dumnealor dovedesc ca au alte interese decât lumea onesta a rugbyului.

Nu are rost sa-i întrebam pe conducatori ce au de gând cu rugbyul nostru. Si-au dovedit incapacitatea, ba chiar reaua intentie de a face ceva bun pentru acesta. Nu mai repet imense ratari (adevarate gogomanii), mari consumatoare financiare, prejudiciante pentru activitatea interna si dezastruase pentru palmaresul international; este suficient sa vezi lipsa oricarei strategii, lipsa oricarei raspunderi, lipsa respectului si a minimei decente (vezi si cheltuielile cu plimbarile).

Va întreb, cu totala condescendenta, constient de imensitatea dificultatilor cu care va luptati sa asigurati rugbyului conditii de existenta si de competitivitate, îndemnându-va la un amplu si matur proces de constiinta (indiferent ca sunteti, sau nu, beneficiarii morali sau materiali ai anarhiei din frr): Nu credeti ca ati putea, si poate este si ultima ocazie, sa impuneti un drum mai sigur rugbyului nostru?

Este apelul ce-l fac, încercând o aliere a tuturor celor îndreptatiti si capabili sa faca ceva serios si consistent pentru redresarea rugbyului românesc.

Imi cer scuzele de rigoare daca prin patima si insistenta mea am incomodat pe cineva.

Va doresc multa sanatate tuturor,

Vasile Constantin-Mao

S-au taiat buturile de la stadionul nostru national!!!

2008-09-13T21:00:00.000Z

Pentru a lasa loc unor porti de fotbal, necesare Cupei Balcanice a Talentelor Gillette si pentru un joc demonstrativ al fostelor vedete Hagi, Petrescu, Popescu, Stoichkov, Stancovik etc. din zilele de 13 si 14 septembrie, mândrele noastre buturi au fost date de pamânt.

Saptamâna viitoare se asteapta alte demolari pentru a lasa loc unui concert.

Bineînteles, activitatea celor opt cluburi de copii si juniori ce îsi desfasurau activitatea aici nu putea decât sa încurce federatia la angajarea de asemenea evenimente. Copiii au fost scosi afara de aici, gruparile s-au desfiintat, capitala (si implicit federatia) se mai lauda doar cu cele trei echipe de juniori U19!

Dar nu trebuie sa neglijam chiriile ce se obtin de la aceste actiuni, sume importante pentru a acoperi ceva, ceva din cheltuielile „plimbaretilor” la Antipozi.

Si pentru ca nu s-a facut nici-o precizare la dimensiunea si rolul suprastructurii nationalei noastre în turneul de pregatire, nu stim daca voiajul pentru cei fara treaba pe acolo a fost recompensator la prolifica activitate ce au desfasurat (veghind la subtierea continua a rugbyului nostru), sau promisor pentru ce nu vor face în viitor (?!)

Sa auzim si de bine,

Vasile Constantin-Mao

SOS – Juniorii: România are doar 7 echipe de juniori

2008-09-08T21:00:00.000Z

Prin anii 1998/2001, actualul domn presedinte aflat atunci într-o „opozitie de ascensiune”, parea foarte interesat de soarta rugbului, acuzand anomalii în tratarea problemelor esentiale ale acestuia. Sustinea cu ardoare segmentul de copii si juniori (atu pentru oricine care vrea sa dea o lovitura electorala), convingând ca rugbyul nostru si-a gasit omul potrivit pentru redresarea întregului proces de recuperare organizatorica si competitiva.

Ce am putea spune acum, dupa 7-8 ani de dirijare a destinului rugbului românesc? Ma abtin de la comentarii detaliate, limitându-ma doar a întreba: cum a sustinut si orientat segmentul juvenil, argument cu care s-a impus la ascensiunea prezidentiala?

Si fac asta fiind acum, nici mai mult nici mai putin, decât complet stupefiat ca iata, am atins un record incredibil la numarul de echipe de U19, participante în viitoarea editie a campinatului national: 7 (sapte) echipe, din care 3 bucurestene si 4 provinciale! !!! Daca tinem seama ca, exceptând 2-3 dintre acestea, care au o selectie si instruire robusta, altele au o existenta simbolica.

Si înainte de a ni se spune ca aceasta este consecinta lipsei de interes pentru activitatea de copii si juniori din anii ´90 ai secolului trecut, voi mentiona urmatoarele:

§ Intr-o interventie anterioara am relevat o seama de reglementari pe care le promoveaza federatia si care contravin evident cresterii numarului echipelor, dezvoltarea si perfectionarea activitatii (transferurile la juniori si asocierile de sectii; competitiile necorespunzatoare si costisitoare; prevederea formala pentru cluburi de seniori de a prezenta echipe de juniori etc.). Acestea se suprapun pe lipsa unor campanii serioase legate de activitatea de dezvoltare (fara strategii, fara obiective, fara responsabilitati si evaluari), cum si lipsa unei preocupari serioase pentru formarea si perfectionarea tehnicienilor necesari.

§ Voi revela dificultatile creiate gruparilor si care au dus la disparitia echipelor de juniori mari. Acestea sunt:

- Organizarea competitiei nationale „sistem divizie” si, în plus, simultan cu doua promotii U19 si U18, fapt ce a deteminat costuri supra dimensionate si grave dificultati organizatorice (transport si cazare pentru 50 persoane etc.!); asa au disparut din sistemul competitional, fie grupari ce aveau posibilitatea prezentarii echipei de U19 (RC Brasov si altele) dar fara U18, fie echipe de U18 si care anul acesta puteau fi U19, care n-au avut activitate competitionala. Cine raspunde pentru asemenea ratare, ca si pentru cea cu Centrul National de Juniori si atâtea altele?

- Organizarea categoriilor de competitie pe fiecare an de nastere: U19, U18, U17, U16, U15, care, oricât am fi tentati sa credem ca apar mai multi jucatori, de fapt îngreuneaza mult formarea echipelor (sectiile or completându-si echipele cu elemente fara perspectiva, or renuntând la promotia respectiva). Aici apare si inechitatea demobilizanta datorita decalajului în favoarea gruparilor ce pot transfera jucatori.

Nu stiu ce gândeste presedintele la aceasta catastrofica criza, sau daca cât de cât are somnul nelinistit!

Pâna când oficialii vor decide ca activitatea de copii si juniori sa fie un obiectiv prioritar al frr, îmi fac datoria fata de rugby si sugerez urmatoarele:

- Categoriile de competitie ar trebui sa fie organizate pe doi ani de nastere, astfel: J1 18-19 ani; J2 16-17 ani; J3 14-15 ani. Este mai usor pentru sectii (care nici nu dispun de antrenori suficienti), este mai usor pentru antrenori de a închega o echipa, de a o instrui prin continuitatea.

- Competitii trebuie sa fie economice si stimulante: zonale, cu turnee finale de 8 echipe la toate categoriile (perspectiva unui turneu final de 8 echipe ar înseamna animatie si preocupari de instruire pentru mai multe echipe).

Fara îndoiala, un lucru se impune: luati domnilor problema în serios ca este groasa rau de tot. Daca nu se intervine rapid, la anul s-ar putea sa nu fie nici macar atâtea echipe. Spre exemplu, din cele 7 echipe de U19, tratarea cu indiverenta a situatiei CN Aurel Vlaicu (grupare de prima mâna, cu zeci de jucatori în loturile nationale), care de când a fost scoasa de pe Tineretului n-are nici macar unde juca, sa nu va mire daca va disparea.

In fine, pentru ceva ajutor, si total dezinteresat, îmi declar în continuare disponibilitatea, îndemn care îl mai recomand si altora.

Salut cu toata caldura pe toti prietenii rugbului.

Vasile Constantin-Mao

Un debut interesant

2008-08-31T01:06:00.000+01:00

Fostii internationali Mihai Bucos si Laurentiu Constantin au fost numiti antrenorii reprezentativei de juniori U18. Aceasta se intampla dupa o perioada de cativa ani buni in care acestia si-au exprimat disponibilitatile de a lucra in rugbyul romanesc, dar din diferite motive nu au fost agreati. In fine, recenta numire, ce succede investirii acestora in functia de directori regionali de dezvoltare (Petrosani si Brasov, plus zonele limitrofe), anuleaza o pozitie de refuz a oficialilor federali la colaborarea cu fostii internationali ce au activat peste hotare.

Dupa evolutiile neconcludente ale lui Haralambie Dumitras (la reprezentativa de seniori, cu obiectivul CM-2003) si ale lui Adrian Lungu (la reprezentativa de juniori U19, CM-2001), dar si ale lui George Sava si Virgil Nastase in stafuri franco-romane, prin care s-a contrazis presupunerea ca prezenta fostilor internationali ar aduce un suflu robust si novator in cercul tehnicienilor nostri, iata noului cuplu i se ofera un excelent front de lucru. Pregatirea si prezentarea in competitii de mare anvergura (CE si CM) a unei reprezentative de juniori este o provocare excelenta pentru orice tehnician ce are ceva de dat in metodologia instruirii, in pedagogie si psihologie sportiva, dar mai ales pentru M.Bucos si L.Constantin. Speram ca in ciuda unor mari dificultati de lot (limitat la efectiv, cum si la calitatea nativa si a instruirii tehnico-tactice) , dar si a dificultatilor maxime de reprezentare, acestia sa-si manifeste vasta experienta sportiva si profesionala construind o generatie competitiva.

Personal urez din tot sufletul, proaspetilor tehnicieni nationali si tinerei noastre echipe, mult succes.

Vasile Constantin-Mao

PS. In prima parte a lunii august, in 6 centre din teritoriu se procedeaza la selectia lotului largit. Nu este pentru prima data cand aceasta importanta operatie se petrece intr-o evidenta perioada de vacanta sportiva. Ce probe de testare, in afara de cele de antropometrie si ale starii de sanatate, pot identifica, si uneori chiar departaja, disponibilitatile generale si specifice ale tinerilor jucatori, recunosc, nu stiu.

In schimb recomand cu insistenta urmatoarea metodologie de selectie, ce se practica odata:

- Progamarea in finalul sesezonului precedent (cu majoritatea jucatorilor in plina pregatire sportiva), a trialul de selectie, desfasurat in 3 zile la Bucuresti , in conditii economice (cazarea si masa la camin şcolar);

- Jucatorii vin insotiti de antrenori, cu suportarea deplasarii de catre club (sau personal), conditie ce, automat, face si o preselectie importanta (evitarea cheltuielilor inutile); antrenorii sunt implicati in trial ajutand observarea, inregistrarea si evaluarea rezultatelor (si asta este o consideratie si o responsabilizare importanta, urmata si de interesarea acestora in pregatirea ulterioara selectionabililor in sectie);

- Testele pot cuprinde solicitari maxime (fara riscul accidentarilor pe inactivitate) , de ordin general si specific, plus proba de joc.

- Lotul largit poate participa la un prim stagiu de pregatire organizat (tot in conditii economice) intr-o tabara scolara la mare (Navodari), in care factorii naturali, plus o atmosfera pedagogica propice, pot realiza castiguri multiple atat pentru jucatori (de instruire si ambianta de echipa) cat si pentru antrenorii lor (de cunostere a lotului si repere la proiectarea pregatirii ulterioare).

Garantez eficacitatea demersului metodologic, cum si economia actiunii (daca cineva este interesat de acest indiciu).

Este suficient pentru rugbyul romanesc doar un mare succes managerial? (1)

2008-08-30T21:07:00.000+01:00

Fara discutie, contractul FRR cu SRTv, prin care rugbyul nostru pentru o perioada de 3 ani, prin aproximativ 100 de jocuri ale echipei reprezentative si ale diviziei nationale de seniori, va fi prezent pe ecranele telespectatorilor la cele doua principale canale nationale, este un succes remarcabil.

In primul rand valoarea financiara este importanta, mai ales ca pana acum daca frr era interesata de transmiterea unui joc al echipei reprezentative trebuia sa plateasca. Este importanta si pentru ca bugetul frr nu va fi niciodata suficient pentru nevoile unei activitati ample, dar si in conditiile unor investitii ne rentabile (se poate face o lista lunga de astfel de risipe); unde mai punem ca nici sponsorii principali nu ies cu sume prea mari, chiar daca pretind, si li se acorda, titulatura primei noastre divizii.

Dar foarte important, extrem de important, este pentru rugbyul nostru prezenta permanenta in programe si pe ecranele tv din toata tara a evenimentelor sale importante, fapt ce (interesant sau nu pentru imensa majoritate) va constientiza lumea de existenta acestui sport, si asta este extraordinar. De aceia si consider ca acest succes managerial trebuie din plin valorificat, fie in raspandirea larga a rugbyului in teritoriu, fie in intarirea si imbogatirea valorica a acestuia.

Nu stiu ce s-a vrut sa se spuna in declaratia pricipala prin: "este un pas decisiv spre profesionalizare" , si nici ce si cum - strategic, pregatesc oficialii federali (numeroasa echipa de tehnicieni sau comisia tehnica a acestui for) in vederea maximizarii acestui eveniment.

Cand vorbesc de o anume strategie pentru a valorifica la maximum respectivul contract ma gandesc la un program amplu de schimbare rapida a imaginii si a fondului rugbyului nostru. Da da, numai printr-o schimbare rapida si substantiala vad posibilitatea de a prezenta telespectatorilor un joc, cat de cat, asemanator cu cel transmis din alte parti, adica un spectacol placut de vizionat, o eventuala tentatie de cunoastere sau practicare.

Echipele trebuie sa fie pregatite cu exigenta prezentarii unui joc variat - cu prioritate pentru joc deschis, cu faze prelungite de atac, cu ritm sustinut etc. Stiu, nu este usor, dar cel putin proiectul transformarii stilului nostru de joc (asa de fragmentat de greseli de tehnica elementara si regulament, abuziv in jocul cu piciorul, lipsit de valente creatoare, chiar de rezistenta fizica la solicitarile specifice etc.) trebuie sa determine preocupari si reactii pozitive la toate nivelele, pentru a se prezenta in televizari rugbyul ca un spectacol atractiv.

Ce ar insemna asta?

- in primul rand, jocul insasi trebuie sa aibe o nota de spectacol, marcat de un evident obiectiv ofensiv (atacuri variate si contraatacuri) , in care fazele prelungite sa fie un indiciu clar urmarit; deasemeni, limitarea la maximum a fragmentarii jocului (prin greseli tehnice sau de regulament, exagerari la scoaterea balonului afara, limitarea solicitarilor de asistenta medicala etc.); automat aceasta exigenta ar trebui sa influenteze fondul procesului de instruire (cuaccentul pe perfectionarea tehnica, pe exprimarea tactica constructiva sau pe cresterea capacitatii fizice), care tebuie sa preocupe de alta factura (decat pana acum) tehnicienii si jucatorii. Acesta este primul mare avantaj ce-l poate aduce concret fericitul contract pentru rugbyul nostru, cu conditia de a fi tratat profesionist si responsabil. Aceasta ar insemna schimbarea conceptiei generale despre competitie, in care disperarea pentru locul de clasament trebuie schimbata cu preocuparea in practicarea unui joc mai complet, mai aproape de evolutia acestuia la nivel mondial.

- comportamentul jucatorilor si al oficialilor trebuie sa fie impecabil – exemplificand marile atribute etice ale jocului de rugby.

- asistenta si intreg ambientul organizatoric trebuie sa fie o pledoarie in plus pentru frumoasa si civilizata lume a rugbyului, perceputa de telespectatori drept benefice influente educative ale acestui joc sportiv.

- ar mai insemna si specializarea serioasa a comentatorilor, care, prin nota emotionala si pertinenta maxima in comentariu, imbogatesc spectacolul si poate uneori chiar il completeaza.

Ei bine, pentru aceasta oficialii federali, responsabilii si organizatorii teritoriali, intreg corpul de tehnicieni si jucatorii insasi, au mult de lucru. Ce s-a prevazut, ce s-a proiectat si mai ales demarat deja in teritoriu (avand in vedere timpul scurt pana la inceperea sezonului) pentru accelerarea imbunatatirii spectacolului nostru rugbystic (plecand chiar dela ultimile nereusite televizate), ramane sa aflam sau sa vedem mai tarziu.

Exigentele spectacolului rugbystic, pentru a fi serios luate in seama de echipe, consider ca ar trebui evidentiate si de punctarea jocului in consecinta (pe langa punctarea regulamentara acordarea a inca unui punct pentru spectacol). Aceasta apreciere ar putea fi obiectivizata prin numarul fazelor de atac si contraatac, numarul fazelor prelungite, numarul intreruperilor etc., etc.

Exigentele unui joc spectaculos, ce ating in primul rand echipele candidate la transmiteri televizate (cointeresate si financiar de cota parte din beneficiu – acest argument trebuind sa fie riguros folosit ca un stimulent de perfectionarea jocului), ar trebui extins in timp si la celelalte esaloane.

Deh, asa inteleg eu marele avantaj in contul rugbyului al acestui spectaculos contract, cum si (cu ceva imaginatie si optimism) descifrarea acelei lapidare declaratii ca acest succes managerial "este un pas decisiv spre profesionalizare" .

Salut calduros lumea rugbyului nostru,

2008-08-27T22:02:00.000+01:00

Apoi, fac o completare la comunicarea de pe www.rugby.ro referitor la apropiatul turneu al nationalei în emisfera sudica, apreciat ca ar urma la distanta de 30 ani de primul turneu petrecut în 1978. Reamintesc: de la acel turneu extraordinar (prin noutate si experienta) s-au mai petrecut înca doua poposiri pe pamânt neo zeelandez. Al doilea turneu a fost cu ocazia primei editii a CM/1987, iar al treilea în 1991, în pregatiri pentru a doua editie a CM, despre care si dau prezentarea dintr-o lucrare personala. Astfel:

"1991 - Al treilea turneu în patria campionilor mondiali

Acest turneu s-a organizat în vederea pregătirii participării la turneul final al celei de a doua ediţii a Cupei Mondiale.

Lotul de sportivi:

1/3. Gheorghe Leonte, George Dumitrescu şi Constantin Stan, 2. Gheorghe Ion şi Valeriu Tufă 4/5. Constantin Cojocariu, Sandu Ciorăscu, Laurenţiu Constantin şi Traian Oroianu, 6/7. Ion Doja, Gheorghe Dinu II, şi Ovidiu Şugar, 8. Tiberiu Brânză şi Haralambie Dumitraş, 9. Teodor Coman şi Radu Tudor, 10. Gelu Ignat şi Ştefan Tofan, 11/14. Nicolae Răcean şi Cătălin Sasu, 12/13. Adrian Lungu, George Sava şi Nicolae Fulina, 15. Marian Dumitru

Antrenori: Petre Ianusevici, Rosse Cooper şi Haralambie Dumitraş (juc.-antrenor)

Rezultatele, cu excepţia celui din jocul cu Noua Zeelandă U21, au fost bune (5 victorii şi 3 înfrângeri), cu toate că au fost şi jocuri cu selecţionate de a 2ª şi a 3ª divizie. Obiectivul de pregătire al turneului (rodarea echipei pentru Cupa Mondială), s-a realizat, iar jocul cu Selecţionata U21 disputat la Auckland la 9 iunie şi pierdut cu 60- 30 a fost încă un indiciu că ceva se schimbase în echipa noastră de la primul turneu şi, bineînţeles, nu în favoarea noastră.

Peste o conduită în joc de aşa zisă “cuminţenie” promovată de manager şi aplicată perseverent de antrenor, preocupat mai mult de un formalism pedant, s-a mai suprapus şi o iniţiativă curioasă: de a supune jucătorii, chiar aici în “raiul pământului”, la o dietă sportivă riguroasă (mai mult, zicem noi, un antrenament la stres psihologic pe fond alimentar) din care era exclusă pe cât posibil carnea. Or jucătorii noştri, obişnuiţi cu alimentaţia de o viaţa, mai şi ştiind că neozeelandezii când au fost la noi au condiţionat porţii de 0,500 gr de carne de vită la prânz şi cină, erau intrigaţi şi chiar flămânzi. Curioasă şi perturbatoare măsură, aplicată chiar înaintea unui obiectiv atât de important pentru care se pregătea echipa. Cine nu s-a supus acestei «găselniţe» sau a mai şi cârtit a ieşit pur şi simplu din lotul pentru CM; a fost cazul nepotului meu Laurenţiu Constantin, aflat atunci în mare formă.

Aveam 7 sportivi în acest lot: Ad.Lungu, R.Tudor, Th.Coman, Gh. Dinu, L.Constantin, T.Brânză şi G. Dumitrescu; imediat după acest turneu s-a alăturat lotului pentru CM D.Neaga şi A.Gurănescu, eram aproape de o mare performanţă ce mă obseda şi pe care o invidiam, cea a primului meu antrenor, marele cizelator de talente Mitică Ionescu (cu 7 titulari în echipa naţională la un joc!).

Dar iată rezultatele turneului:

26-18 cu Wanganui; 48-12 cu Horowhenua; 25-32 cu Wairarapu Bush; 17-24 cu Hawkes Bay; 28-6 cu Combinata King; 30-60 cu Noua Zeelanda U21; 30-17 cu Countis şi 30-7 cu Thames Valley (primele cifre în rezultat sunt ale echipei noastre, iar cele întărite sunt victoriile)"

Dragi amici intru' rugby

2008-08-05T01:12:00.000+01:00

Dumnezeu are bucurii pentru toata lumea!

Reusita lui George la bacalaureat, pe care (stiti) nu l-a putut sustine la timpul lui, are o semnificatie extraordinara, si nu numai pentru el si cei apropiati, pentru noi toti, intreaga lume a rugbyului nostru. Bucuria si mandria ce i-am simtit-o in glas la telefonul de felicitare m-a emotionat. M-a emotionat la fel ca atunci cand mi-a aratat inregistrarea pe internet, cum el conducea singur masina. M-a emotionat ca de fiecare data cand sunt in prezenta lui, sau a vreunui membru al familiei, pentru abnegatia de a lupta cu vitregia sortii, pentru demnitatea ce o exprima in fata unei imense, incalculabile dureri, pentru credinta si dragosetea ce o poarta, inca, rugbyului.

In perioada de cand sunt in apropiat contact cu D-stra, prin mesajele ce le transmit pe grupul de discutii stiri_rugby legate de preocupari la mai binele rugbyului nostru, m-am tot gandit la o actiune care sa determine participarea tuturor, semn de forta unei opinii, semn de constientizare a importantei fiecaruia in mediul nostru rugbystic. Ei bine, gasesc aceasta imensa reusita a lui George drept un moment propice ce merita atentia si recompensa noastra, a tuturor, pentru exemplul si curajul de viata ce ni-l transmite. Cu toata prietenia, cu toata caldura, fac apelul de a va opri, de a iesi o clipa din presiunea zilei ce-o traiti, sa ganditi si sa va preocupati putin de prietenul si bravul nostru George.

Alaturi de dedicatia lui Peter Twedie si Mihai Vioreanu, substantiali in ajutorul material de care el are atata nevoie, al Dr.Alin Popescu si alti apropiati, propun sa folosim acest prilej si sa ne facem prezenta apreciind maretia umana la unul de al nostru. Numarul mare de aderenti la actiunea ce o propun (chiar cu minimum disponibil) va fi o proba de maturizare a grupului, va fi un mare succes uman. Contez cu mare incredere pe noi toti, coechipierii lui.

Inca odata, bravo George! Te asigur in numele intregului grup ca suntem tare mandri de tine.

Vasile Constantin-Mao

Reamintesc contul in care putem face "premierea" noastra:

Cont bancar: Balta George:

RO81BACX00000032165 24000; RON; Banca Tiriac; Sucursala Mihai Bravu

Este suficient pentru rugbyul romanesc doar un mare succes managerial (sau ale unor prevederi regulamentare) ? (2)

2008-08-04T01:04:00.000+01:00

Recunosc, manifest o mare neincredere, asupra intentiei si chiar a capacitatii oficialilor de decizie si a echipei tehnice federale de a amplifica oportun excelenta situatie oferita rugbyului nostru prin contractul de televizare a importantelor sale evenimente. Aceasta neincredere vine si de la faptul ca multe alte oportunitati de revigorare a rugbyului nostru au fost ratate cu o mare usurinta.

Inainte de a mentiona irosirea unei excelente situatii de largirea ariei de practicare a rugbyului, voi aminti diluarea totala a programului de dezvoltare finantat de 3-4 ani de IRB, care n-a adus nici o modificare fie in marirea numarului tinerilor practicanti, fie la valoarea acestora. Tot 10-11 echipe de juniori U19 avem, care ar trebui sa improspateze loturile celor 20-22 echipe de seniori, iar la categoriile mici (am urmarit atent turneele finale la U16 si U17) deficientele de selectie si instruire sunt dezarmante. Acestea sunt realitati, argumente care confirma ineficienta unor programe de dezvoltare, ba chiar lipsa unei strategii in acest sens.

Pentru o oarecare similitudine in amploarea posibilelor influente favorabile cu acest grozav succes managerial (contractul cu televiziunea) , ce bine intentionat si competent tratat ar putea determina o iesire din impasul involutiv al rugbyului nostru, amintesc intervenirea cu patru ani in urma a reglementarii ca rugbyul sa fie prins in competitiile scolare in rand cu celelalte jocuri sportive.

Personal, ce am trait intreaga activitate in scoala, am considerat respectiva reglementare un act fantastic pentru rugbyul nostru. Rugbyul putea sa iasa dintr-o injusta discriminare, putea sa apara amplu in programele de educatie fizica, scolile puteau fi interesate sa-si faca si sa-si sustina echipele; si asta era extraordinar. Categoric, prin aceasta reglementare, sustinuta metodologic si organizatoric cu competenta necesara, rugbyului nostru i se oferea sansa unei noi dimensiuni.

Cand insa am vazut intrarea precipitata in competitie, cu un regulament total anapoda (in care echipe de varsta 14-15 ani jucau cu cele de 18-19 ani, sau echipe de incepatori jucau cu cele formate in totalitate din jucatori legitimati etc.) si intr-o organizare nu tocmai specializata (fapt ce a produs mari nemultumiri la participanti) , am trait mahnit drama unei mari ratari.

Ei bine, atunci - in 2004, in afara de 6-7 echipe scolare in Moldova, baza a constituit-o competitia capitalei. Aici, entuziasmul, ce a atras in prima etapa 18 echipe de baieti si 5-6 de fete, s-a risipit repede astfel ca in a doua etapa au fost multe forfait-uri, iar in a treia, si ultima, s-au prezentat mai putin de jumatate din echipe, practic, competitia devenind o intrecere a cluburilor.

Ca aceasta excelenta ocazie de raspandire a rugbyul in mediul scolar a iesit asa, nu am mai fost surprins din moment ce chiar presedintele mi-a declarat textual: "Nu este actiunea noastra, este a Ministerului Educatiei". Crede cineva ca ii pasa cuiva de acolo de putinatatea si necazurile rugbyului nostru?

Din acea excelenta premiza au ramas astazi doar intreceri scolare de R7 la care participa cateva echipe de scoli formate cu jucatori de la cluburi. De baza a fost atunci, ca si in multe alte actiuni facute de ochii lumii, cifra frauduloasa declarata la IRB despre „imensa noastra activitate scolara”, cu …160 de echipe (?!). Ba, a mai ramas si o mare rispia de baloane si materiale, imprastiate fara rost in toata tara.

Este adevarat, atunci, federatia a fost pusa in fata unei actiuni fundamentale, de ampla anvergura, fara nici un proiect sau un program concret in fata, dar si cu un corp de tehnicieni limitat la maximum (nu era disponibil nici-un antrenor sau educator pentru asa o treaba).

Ce ne facem insa ca nici acum dupa 4 ani de activitate a Academiei de Rugby (alta mare consumatoare de fonduri si de iluzii), federatia este in exact acelasi stadiu cu aceasta problema, adica fara tehnicieni disponibili pentru asa ceva. Dece? Ar putea oare cineva cu responsabilitate sa spuna?

Este clar, rugbyului nostru ii fusese rezervata, prin neimplicarea de neinteles si incapacitatea profesionala in gestionarea unei mari oportunitati, o noua amanare la speranta spre revigorare.

Sper ca de data aceasta declaratia importanta despre contractul cu televiziunea („este un pas important spre profesionalizare”) sa nu fie doar vorbe de circumstanta, ci o exprimare responsabila si competenta cu acoperire in intentii si programe serioase de imbunatatire a activitatii.

Vasile Constantin-Mao

PS. S-a desfasurat in aceasta primavara in capitala o larga actiune scolara de rugby-tag, finalizata cu competitia de evaluare la inceputul lunii iunie. Desfasurata sub egida frr, actiunea a fost provocata din initiativa unui sponsor generos - Galaxia, care prin D.l Ceausu a obtinut un parteneriat de colaborare pe termen de trei ani cu MEC.

Ei bine, si aceasta actiune, conform traditiei ocultarii activitatilor centrale, s-a incheiat fara nici o concluzie.Si asta, cu siguranta, pentru ca ceea ce trebuia sa fie un succes decisiv la inplantarea rugbyului in cele 35 scoli generale a fost o ratare trista, intentia de a atrage aceste unitati la sustinerea jocului de rugby transformandu- se in indepartarea totala de aceasta idee. Inchipuiti-va, dupa ce profesorilor din scoli li s-a promis remunerarea activitatii, plata a fost suspendata pe motivul ca numarul elevilor la evaluarea finala nu ar fi fost la dimensiunea asteptata. Nu stiu daca cine a decis aceasta s-a si gandit ca rugbyul nu va mai avea in acele scoli un sustinator de baza, profesorul de educatie fizica. Si asta este iar o mare, o imensa pierdere.

Si de data aceasta, de baza, a ramas propaganda la „imensa noastra activitate la nivel de copii” (intentionat s-a potrivit competitia finala cu turneul IRB) si, probabil, cifrele umflate in rapoarte. Sigur au fost multe materiale risipite degeaba, dintre miile de rugy-tagisti rarisimi fiind aceia care au aparut si in sectiile cluburilor. A fost clar irosirea unei alte bune ocazii pentru rugbyul bucurestean de a-si schimba peisajul sarac in copii.

Am fost invitat sa particip la organizarea actiunii. Am participat cu entuziasm si buna intentie la trei sedinte ale organizatorilor. M-am retras in momentul cand am vazut desconsiderarea oficialilor frr pentru trei cerinte organizatorice ce am considerat (in baza experientei mele) ca se impuneau, si anume:

1. Scolile in care urmau sa se aplice programul trebuia nominalizate de antrenorii cluburilor, care cunoasteau apropierea de baza sportiva, accesul in scoala si receptivitatea profesorilor pentru aceasta activitate. Asa scolile au fost ales dupa cum profesorii, participanti la o consfatuire metodica a capitalei, tentati cu retribuirea pecuniara si-au declarat disponibilitatea, aparand astfel foarte multe scoli din afara ariei de circumscriere a cluburilor;

2. Activitatea de rugby la orele de ed.fizica trebuia sa o desfasoare antrenorii responsabili (interesati de depistare si atragere in sectie de cat mai multi si buni practicanti, dar si de o remuneratie consistenta) . Prevazandu-se insa ca acestia doar sa controleze activitatea profesorilor a iesit ce a iesit, adica mai nimic. Cum putea un profesor la lectia de ed. fizica cu 25-30 de elevi sa se ocupe de cei 6-8 „rugbysti” si sa-i lase pe ceilalti? Dintr-un inceput stiam ca in final profesorii vor prezenta grupul de elevi indemanateci si buni la toate sporturile, fapt ce in mare parte s-a si intamplat.

3. O data pe saptamana (sambata) echipa scolii trebuia sa mearga la stadion pentru o initiere in rugbyul adevarat, dar si pentru „invatarea drumului” la terenul de rugby. Cu o lectie de educatie fizica si un „antrenament” erau doua doua actiuni de inoculare rugbystica. Nu s-a facut asa. Altfel, cum am mai spus, din aceasta ampla si promisoare activitate extrem de putini elevi au devenit practicanti de rugby.

Sincer regret ca n-am avut audienta si puterea de a impune metodologia expusa, pentru ca actiunea putea sa fie extraordinara. La anuntarea retragerii din aceasta actiune mi-am exprimat dorinta unei convorbiri cu presedintele frr care insa, am reconstatat, n-a fost interesat de aceasta.

Injustitie în reparatie?

2008-08-01T14:13:00.000+01:00

Nu stiu prin ce miracol, ce semn divin, a facut sa se treaca peste o încapatânare stupida, care, stiti bine, a privat tanara noastra reprezentativa de un start competitiv normal (si nu asa cum a fost, cu umilinte si complexe, doar ca n-am stiut, sau n-am vrut, sa facem si noi ce au facut georgienii si argentinienii).

Prezenta lui Florin Corodeanu la Turneul IRB a fost total benefica. In primul rând a dat o nota de consistenta tânarului si dotatului nostru pachet de inaintare; apoi, a marcat doua eseuri decisive; a confirmat greseala aberanta de a ne risipi potentele nationale pe capricii.

In fine, prezenta lui onesta si modesta m-a bucurat mult, îl felicit si aplaud din toata inima.

Vasile Constantin-Mao

PS. O oarece satisfactie a fost si pentru cei care au fost convinsi, si chiar si-au exprimat opinia, ca s-a gresit enorm cu valorosul nostru „esalon francez”.

Prejudicii de palmares pentru rugbyul romanesc

2008-07-16T13:08:00.000+01:00

Recenta competitie europeana de R7, ce a calificat primele cinci locuri la CM, a fost iar, pentru noi, extrem de grea. Clasarea pe locul 10 si in urma Portugaliei, Georgiei, Spaniei, Germaniei, Ucrainei si Rusiei este dovada superficialitatii cu care este tratata, in ciuda declaratiilor ferme, chiar si activitatea de reprezentare internationala a rugbyului nostru. Si pentru ca de cativa ani buni se repeta figura, culminand, stiti bine, cu infrangeri grele chiar de la adversari din alta clasa (lituanieni, moldoveni, olandezi si altii) fara ca forul tutelar, vre-o comisie tehnica, in fine cineva responsabil, sa intervina cu un proiect de masuri organizatorice si metodologice concrete menite sa redreseze situatia, iata stam pasivi si asteptam umilinte si mai grele.
Or cu un campionat national de R7 care se consuma in doua etape si la care doar primele echipe, cele care se lupta pentru titlul, il iau mai in serios (restul vin ca in vacanta, cu cine vrea sa se mai oboseasca putin) nu se poate astepta la altceva. Fara niste exigente de participare si perfectionare in specificitatea jocului (cu punctaj in contul gruparilor pentru participare si rezultat), fara alte turnee cu cele mai bune echipe prinse in calendarul frr (organizate in etapele pregatitoare sau in lungile intreruperi pentru actiunile internationale) , sau fara nici-o preocupare pentru organizarea unui turneu international, stadiul actual al rugbyului nostru redus este sortit mediocritatii de astazi, asteptand ocazii sa mai ciupim si noi cate o victorie la reprezentantele unor activitati mai subtiri decat a noastra.
Nici formarea reprezentativei nu urmeaza etapele firesti ale constituiri si pregatirii lotului, a echipei insasi. Chiar faptul ca cele doua etape ale CN (care ar trebui sa releve capacitatile si pregatirea selectionabililor) au fost programate dupa ce reprezentativa a participat la cele doua turnee europene de calificare, ca, in general disponibilitatea pentru acest inportant obiectiv este, pur si simplu, la discretia jucatorilor, fapt ce da o nota de improvizatie - cu schimbarea echipei de la actiune la actiune, spune multe.

Iar cand activitatea de baza este continuu prejudiciata cu motivul (si finantarea concreta): "totul pentru reprezentarea internationala" , pare anormala minimalizarea tristelor rezultate (vezi si la celelalte reprezntative) , cum si ne intervenirea cu masuri eficiente de redresare.

Si aceasta ultima si deranjanta isprava in reprezentarea internationala a rugbyului nostru este dovada erorii de a iesi oricum la rampa cu echipe nationale care nu sunt emanate de o activitate cat de cat serioasa in spate. Asa a fost si cu echipa feminina de R15 la calificarile pentru europene, sau chiar cu reprezentativele de juniori. Cineva trebuie sa se dumireasca ca nici stagiile de pregatire supradimensionate (retineti, in jur de 100 de zile in acest sezon la U20 !!) nu poate suplini lipsa unui program eficient de amplificarea activitatii, pe de o parte, si imbunatatirea procesului de instruire, pe de alta parte.

Este si motivul pentru care semnalez inca odata prejudiciile de imagine aduse cu buna stiinta la imaginea rugbyului nostru.

Vasile Constantin-Mao

PS. Apreciez in mod deosebit interventiile lamuritoare ale D-lui Florin Campeanu si atentia ce o acorda prin aceasta grupului nostru de caritate si discutii in ale rugbyului. Speram ca este un important semn de depasirea unei inchistari, a unei evidente desconsiderari pentru tot ce vine din "afara", si in special din partea grupului noastru, care, iata, se incapataneaza sa existe, sa intervina cu seriozitate la problematica rugbyului romanesc, sa sufere si sa se bucure pentru acesta. Astept cu mare nerabdare ca si alti oficiali sa aibe delicatetea si disponibilitatea de a dialoga cu noi. Nu ar fi decat spre binele rugyului nostru.

Draga Prietene,

2008-07-15T14:10:00.000+01:00

Ti-am spus ca sunt de vreo 10 zile in Grecia, mai precis la Komotini, oras pe parcursul spre Salonik, unde traieste o ruda. La 25 km mai la sud, la Fanar, se intinde cat vezi cu ochii o plaja cu nisp fin, scaldata de apele "zeesti" bine cuvantate ale marii Egee. Zilnic facem acest drum pentru 2-3 ore plaja si baia marina ce fortifica pe oricine.
Mi-a placut mult, dar mult de tot, gandul optimist din raspunsul tau, ca poate vreodata vei "calca" si tu o plaja greceasca. Iti doresc din tot sufletul sa ti se implineasca gandul, iar perseverenta, credinta si taria de caracter, ce te insotesc in munca de recuperare, nu-mi lasa nici-un dubiu ca intr-o zi aceasta speranta se va realiza.

Ce vreau astazi sa-ti spun este o poveste de viata extraordinara pe care am cunoscut-o aici. Astfel:
Insotim rudele noastre care, chiar din primele zile, ne-au vorbit de o tanara eroina de pe aici, pe care o cunosc de mai bine de 15 ani. Vine de la Komotini cu autobuzul public, iar de la statie pana la locul ei de plaja are de parcurs pe jos 1,5-2 km. Cand apropiatii mei au cunoscut povestea acestei tinere, cu 15 ani in urma, au intalnit-o atunci vara pe acea portiune de drum mergand in carucior. Era tetraparetica dupa un accident de motocicleta, cu leziuni grave medulare in zona cervicala. Dupa vreo 3 ani au vazut-o mergand destul de greu insotita de 1-2 persoane, iar dupa alti 4 ani era complet independenta in deplasare. Cumnata mea, o recunoscuta specialista in neurologie, a insotit cu atentie si interes profesional evolutia acestui caz, vorbindu-mi acum despre recuperarile evidente de la etapa la etapa, dar si cu mare admiratie pentru tanacitatea ei.
Doream mult sa vad aceasta luptatoare, dar probabil pragramul ei era diferit de al nostru.
Ieri am intalnit acel adevarat fenomen de vointa si forta de viata. Am vazut-o din spate mergand aproape normal, cu oarecare spasticitate in piciorul stang.
In dumul ei spre plaja, care constituie un punct obligatoriu din programul de miscare, multi cunoscuti si prieteni din deplasarea motorizata ce o intalnesc ii adreseaza admirativ salutari si vorbe frumoase de incurajare.

Sincer iti spun, cu si mai multa speranta, m-am gandit si rugat: Da-i Doamne lui George al nostru, la curajul si rabdarea, la credinta si perseverenta lui de acum, bucuria implinirii unui vis firesc.

Te imbratisez cu toata prietenia si pe curand,

V.Constantin- Mao

Modificari în regulamentul de joc (2)

2008-06-28T19:15:00.000+01:00

Am incheiat scurta prezentare a interventiei anterioare amintind de o grija deosebita ce trebuie sa existe, chiar o metodologie de implementare în rugbyul nostru a modificarilor la regulamentul de joc. Am exprimat acest imperativ gândind ca, si în acest caz, la noi adaptarea la noi exigente se face superficial, concret supunându-ne mai mult sau mai putin cerintelor arbitrajului. Nu si cu înarmarea jucatorilor, a echipelor cu mijloacele tehnico-tactice de aplicare si valorificare în profitul propriu al noilor reglementari. Se observa clar aceasta superficialitate în tratarea acestui proces, mai ales, prin penalizarea frecventa în jocuri internationale (vezi greselile la grupaje) sau nefructificarea în jocul nostru a consecintelor regulamentare (vezi jocul cu piciorul).

La aceasta ultima observatie voi dezvolta putin subiectul si sub impresia defavorabila perceputa la recentele evolutii ale echipelor noastre fruntase si chiar al echipei reprezentative, prin practicarea unui joc abuziv si ineficient al jocului cu piciorul, care spune mult despre calitatea instruirii.

Lasand la o parte valorificarea excelenta a jocului cu piciorul din perioada de mare glorie a rugbyului nostru, când o înaintare puternica procura baloane clare unei uverturi ce cu un excelent sut presiona adversarul, echilibrând miraculos decalaje imense, pare surprinzator si total anacronic cum joaca astazi internationalii nostri.

Prin liberalizarea sutarii balonului direct în margine doar dinapoia liniei de 22m, cum si suportul în margine la prinzator (ce-i mareste acestuia pana la 100% probabilitatea prinderii), s-au redus drastic din joc numarul marginilor din loviturile de picior de degajare. Normal, se feresc echipele sa cedeze usor balonul adversarului.

Ei bine, la noi lipseste acesta preocupare. In trei jocuri din Turneul IRB, n-am retinut un mol defensiv voit organizat sau vre-un contra-atac. N-au avut jucatorii aflati în defensiva o varianta la lovitura de degajare în margine si . . . benevol, au oferit adversarului posibilitatea unui nou atac!

In rugbyul evoluat de astazi forma de „atac cu lovitura de picior” este o alternativa importanta (si de cele mai multe ori, decisiva la victorie) la „ atacul penetrant-grupat” sau „atacul larg-desfasurat” . Ponderea in jocul unei echipe a unei forme sau alteia depinde de o seama de considerente de strategie tactica si bine înteles de disponibilitatile proprilor jucatori. Se constata chiar la nivel mondial (în ciuda ultra specializarii ce o solicita jocul cu piciorul, dar si al eficientei evidente in joc), acordarea unei ponderi limitate în instruire; de aici si numeroase ratari datorate de: inoportunitate tactica, slaba executie tehnica si nesincronizare a coechipierilor.

Variatia oportuna a diferitelor forme de joc creiaza adversarului incertitudine si destabilizare defensiva. Apelarea excesiva la mijloacele unei forme sau alteia de joc usureaza echipei în defensiva sarcina. Toate aceste chestiuni de pe la nivel de juniori ar trebui cunoscute si urmarita aplicarea cât mai logica în joc.

Tot în recentul Turneu IRB, a carui analiza probabil ca înca nu s-a finalizat, a surprins neplacut predispozitia jucatorilor (am putea-o numi indisciplina tactica, daca n-a fost impusa de antrenori)) din liniile dinapoi pentru jocul cu piciorul. Spunea D-l Clej, intr-o interventie anterioara pe acest grup de discutii, ca aceast gen de executii ar trebui sa fie ultima alternativa de joc si nu prima, cum s-a dovedit la noi. Este logic aceasta si pentru ca, fata de balonul purtat sau pasat, prin lovitura de picior, practic, se pierde posesia acestuia, probabilitatea recastigarii depinzând de multe alte repere apartinand propriei echipe sau celei adverse.

N-o sa înteleg nici cum, ce rost aveau în atacul reprezentativei noastre (retineti, într-un joc) acele 10-12 lovituri de urmarire foarte înalte executate de pe orice zona a terenului si de oricare jucator, cu majoritatea coechipierilor în pozitie afara din joc, decat daca convenim cu toti, jucatori si tehnicieni, ca nu aveam alte solutii de joc si trebuia sa scapam cat mai repede de balon (!?) .

Lovitura tactica de picior înalta se recomanda la dificultarea apararii într-o zona critica (în fata butului), asociata cu o presiune prompta a coechipierilor. Se urmareste „testarea sigurantei” si sensibilizarea fundasului; se asociaza cu un balon umed etc.

In schimb n-am vazut în arsenalul tehnico-tactic al internationalilor nostri nici-o lovitura de picior cu traiectorie scurta (în spatele primei linii defensive) sau cu balon razant-rostogolit si nici lovituri oblice de avansare în terenul advers plasate în apropierea liniei de margine, in spatele aripei adverse, ca sub presiune sa oblige adversarul sa-l scoata in margine.

In fine, am vrut sa spun ca trebuie tratata cu maxima seriozitate metodologia pregatirii la orice nivel (dar neaparat cu indice de maiestrie pentru reprezentative) a adaptarii in joc fata de noile modificari. Este vorba de specularea spatiului de 5 m în atac la gramada ordonata, ca si aparare fata de aceasta zona, sunt variate solutii în jucarea celor doua tipuri de margine, cum si atacul si apararea la parbusirea molului.

Sincer interesat, dar si datorita timpului foarte scurt pana la inceperea noului sezon, inca de luni astept pe www.rugby.ro din partea tehnicienilor federali recomandari pentru tehnicienii sectiilor din tara privitor la tratarea instruirii vizavi de aceste prevederi regulamentare ce vizeaza dinamizarea atacului.

Constantin Vasile-Mao

Modificari în regulamentul de joc, un stimulent al fazei de atac

2008-06-26T20:16:00.000+01:00

De regula, modificarile de regulament vizeaza ajutarea fazei de atac.

In acest sens, cel mai elocvent exemplu este evolutia punctarii eseului, care în decursul istoriei a tot crescut, de la 0p la 5p. astazi. Clar, aceasta crestere s-a petrecut tocmai pentru a stimula fructificarea prin acest spectaculos procedeu si implicit atacul care îl creiaza.

La fel, organizarea marginii la nivelul sutarii, când balonul a fost scos direct, din afara spatiului de 22m, a vizat mentinerea balonului în joc.

Mai recent a fost prevederea regulamentara care fixa jucatorii liniei a 3ª în gramada pâna la iesirea balonului din conturul acesteia. Bine înteles, tot cu scopul de a descatusa atacul la acest moment.

Aceasta observatie poate conduce la ideia ca faza defensiva este mai usor de tratat si perfectionat in instruire, având un obiectiv concret: de anihilare a atacului. Perfectionarea si creativitatea tehnico-tactica de atac, adaptarea disponibilitatilor jucatorilor în cadrul unor sisteme, determina in fond evolutia jocului. Când în joc apare un oarece impas (asa cum a devenit, spre exemplu astazi, tinerea prelungita a balonului în mol) atunci legiuitorul intervine cu modificarile necesare.

Iata, si de data acesta chiar si noile reglementari privitoare la aparare (darâmarea molului si sutarea afara a balonului introdus în propriul spatiu de 22m) vin, de fapt, sa amplifice jocul de atac prin gasirea unor alternative ofesive la aceste momente restrictionate.

Consider important ca aplicarea practica a modificarilor de regulament sa nu se limiteze doar o simpla informare asupra textelor si a modului de a fi judecate de arbitru aceste situatii. O treaba serioasa implica în sectii un studiu aprofundat si un exercitiu adecvat pentru valorificarea maxima a acestor modificari în jocul echipelor.

International Rugby Board a stabilit un proiect cu grup de legi de joc modificate,

aplicabil pe plan mondial cu scop experimental (2008/2009) incepând cu 1 august a.c.

1. Desemnarea arbitrilor asistenti. Prin dezvoltarea jocului in ultimii ani si prin modificarea liniei de offside la gramada, arbitrul are nevoie in meci de mai multa asistenta. Aceasta va fi acordata in meciuri de diferite nivele, cand exista un asistent calificat pentru aceasta asistenta.

2. Prabusirea molului: molul poate sa fie prabustit, cu conditia ca aceasta manevra sa o faca jucatorii in aparare, care ii trag pe adversari doar din zona corpului, intre umeri si solduri.

3. Gramada ordonata are acum o linie de offside care va fi la 5 metri de linia ultimelor picioare din gramada. Regula veche de offside ramane valabila pentru mijlocasul la gramada. Spatiul in plus aparut din aceasta modificare creaza noi optiuni de atac pentru echipa care castiga balonul la gramada.

4. Sutarea balonului din spatiul de 22 m: cand o echipa introduce balonul prin orice procedeu, inapoi, in propriul 22, si apoi un jucator suteaza mingea direct in margine, jocul se va relua cu o repunere de pe linia de unde s-a sutat; cu exceptia cazului in care s-a format un moment de placaj, de gramada spontana sau de mol, dupa ce balonul a intrat in spatiul de 22.

5. Marginea rapida: daca o echipa repune rapid din margine inainte ca aliniamentul sa se formeze, repunerea poate fi dreapta sau in spate, spre propriul teren de tinta. Aceasta va da mai multe optiuni atat in atac cat si in aparare si va da posibilitatea si arbitrilor sa judece faza mai usor.

6. Marginea normala: orice echipa isi poate aduce in margine oricati jucatori vor. Echipa care repune in margine nu mai decide numarul maxim de participanti. Echipa in aparare decide daca aduce mai putini sau mai multi participanti, sau numar egal de participanti. Asta va reduce timpul in decizia de cine este si cine nu este participant la margine.

- se pastreaza regula cu minumum doi jucatori in margine.

- jucatorul care primeste mingea din margine, de obicei mijlocasul la gramada, trebuie sa stea la 2 metri de aliniament, astfel incat sa fie bine identificat. Nu pot fi doi jucatori in pozitii similare.

- adversarul direct al celui care repune mingea, de obicei taloneurul, trebuie de asemenea sa stea la 2 metri de aliniament. Astfel nu va putea face protej in margine pentru primul prinzator in spatiul de 5 metri de la margine, care ar da astfel un avantaj neloial echipei in aparare.

7. Atinsul la steagul de colt: daca un jucator cu balonul sau daca balonul atinge steagul de colt nu mai este margine de tinta, decat daca balonul este culcat pe steagul de colt. Aceasta regula va da posibilitatea arbitrilor sa judece situatia mai usor. Daca balonul atinge steagul de colt si apoi revine in teren, poate fi jucat.

Hai sa fim seriosi ! (2)

2008-06-24T19:17:00.000+01:00

Dupa prima etapa în Turneul IRB, concret dupa rezultatul de 10-6 cu Uruguay, am numit succesul nostru o „victorie trista”. Reamintesc: dupa un start foarte bun al echipei noastre, ca joc si rezultat (in minutul 2 aveam 7-0, iar la pauza 10-0), în ciuda unui complex psihologic favorabil, am fost contrariat de jocul anost si ineficace desfasurat de stejari. A surprins in schimb vigoarea si insistenta adversarului în atac, care pana în ultima clipa a amenintat victoria romaneasca. Impresionat negativ de sumedenia de greseli elementare în circulatia de pase a balonului, de jocul abuziv cu lovituri de picior, de multele greseli la sol si altele din jocul nationalei noastre, am spus:

Doua sunt ipotezele slabei noastre prestatii:

- ori echipa tehnica nu poate impune un joc disciplinat, un plan tactic care sa valorifice disponibilitatile echipei, buba de care suferim rau de prin 1992 încoace;

- ori generatia actuala nu poate realiza mai mult în jocul reprezentativei (iar scuza ca echipa este în formare este perimata).

Ambele posibilitati sunt de o gravitate extrema.

Sincer, am crezut ca dupa reperele din jocul de început prestatia se va ameliora convenabil. Am constatat insa in jocul cu rusii persistenta acelorasi greseli. Au fost iar peste 10 lovituri de picior înalte, executate pe tot terenul si de oricine (fapt care m-a facut sa cred ca jucatorii nu stiu sa valorifice tactic diferite mijloace de joc), atacuri ratate pe greseli de tehnica, nici o intentie de a forta ritmul jocului prin: contra-atac, prin jucarea rapida la mâna a loviturilor libere sau jucarea rapida a marginii, etc. In aceasta situatie, cred ca prima ipoteza, de ne impunere a unui joc disciplinat de catre echipa tehnica, este evidenta.

In jocul cu sudafricanii au sarit în evidenta si alte defectiuni vizand defensiva, care surprinzator au fost lasate asa pe tot parcursul jocului, adica fara interventia de afara si fara capacitati de readaptare. Ma refer la iesirea foarte lenta în prima perdea defensiva (a flankerilor, a închizatorului de margine si a blocului celor trei) fapt ce a lasat adversarilor un spatiu nepermis de lansare si manevra, ca si loviturile de picior defensive nesigure si extrem de prejudiciante (numai în prima repriza cinci astfel de executii de la nr.15 au pus adversarul în situatii excelente de contra-atac) .

Or, si pentru ca responsabilitatile în reprezentare a potentialului rugbyului romanesc cad major pe umerii reprezentativei mari, dar mai ales ca manifestarea elevata a acesteia poate impresiona si trage înainte toata activitatea ce o are în spate, se impune la acest nivel maxima exigenta.

Se acorda acestui segment toate conditiile de instruire; apreciez ca foarte buna componenta dezvoltarii fizice la nationala (n-ar stica mai multa viteza la liniile dinapoi); ce poate lipsi în aceasta situatie? Si ma gândesc la urmatoarele interventii:

1. O instruire adecvata si exigenta. Propun revederea compatibilitatii tehnicienilor pentru o activitate armonioasa si eficienta, si asta pentru ca sunt pareri ca nu toate persoanele din staff trag în acelasi sens (!?).

2. Rezolvarea unor posturi cheie (uvertura); chestiune stiuta de ani buni si fara schitarea nici unui demers (!?).

3. Un spirit mai entuziast în manifestare si cultivarea cu tactul necesar a unor aspiratii onorante si mobilizatoare.

Activul tehnic al federatiei, apreciat recent chiar si de presedintele IRB, Bernard Lapasset, drept extrem de competent pentru a rentabiliza la nivel mondial rugbyul nostru, ar trebui sa intervina acum, operativ si pertinent pentru remedierea rapida a tuturor impedimentelor din procesul de instruire si paricipare competitionala a echipei nationale (continui sa cred in importanta comisiei tehnice a frr fata de acest important si ultra-specializat obiectiv). Numai asa am putea spera ca peste 3 ani sa avem o reprezentativa cu care sa ne mandrim la CM.

Or experienta trista din trecut, cand niste evidente ce impietau maxima capacitare a echipei au fost minimalizate de conducerea federatiei, fapt ce a prejudiciat grav o campanie de CM si lumea rugbyului nostru, nu trebuie sa se mai repete. Ar fi mai mult, mult mai mult, decat indolenta sau incompetenta ce s-a manifestat pana acum.

De aceia si repet titlul: hai sa fim seriosi!

Ma gândesc si la paradoxul ca inaltul personaj IRB a apreciat ca FRR a realizat o baza a infrastructurii ce sigur va corobora la propulsarea noastra in elita mondiala. Zic paradoxal, pentru ca toata lumea stie ca nu este asa, iar daca de la sediul frr mergea dumnealui 300 m gasea Parcul Copilului, o ruina cu o activitate gata-gata sa dea verdictul ca baza nu mai justifica destinatia (activitatea sportiva) si la care niste „mari iubitori de rugby” ar sti ce sa faca acolo pentru propriul profit; tot cam pe acolo ar fi gasit o grupare de baza a rugbyului romanesc care se pregateste prin sali, pe aleile unui parc sau pe strazi, este vorba de multi campioana de juniori L.Aurel Vlaicu; si daca si-ar fi continuat drumul înca 1-2 km ar fi dat de baza Metrorex si probabil s-ar fi crucit unde se pregateste si joaca multi-multi campioana Romaniei de rugby. Ma opresc aici cu parcursul si nu pentru ca s-ar fi terminat cazurile de triste si improprii conditii pentru o activitate rugbystica serioasa.

Banuiesc ca federatia stie toate necazurile în baza materiala a cluburilor noastre; nu stiu daca le si apreciaza impedimentul dezastros într-o dezvoltare normala a activitatii, chiar a reprezentativelor însasi, sau daca are un plan concret pentru ameliorarea acesteia. Ca i-a ascuns lui Lapasset aceasta stare trista a rugbyului nostru, ca acesta sa sustina în continuare programele de dezvoltare, înteleg. Dar, mai gandesc ipotetic, daca presedintele irb, generos, ar fi suplimentat programele, n-ar fi fost mai bine sa le stie!?

Ei bine, cred ca ar trebui sa se stie ce are totusi în vedere conducerea federatiei noastre legat de acest subiect. A se limita la „aceasta este treaba cluburilor”, este clar abandonul unor piloni de baza ai rugbyului nostru, chiar subminarea dezvoltarii cu care ne laudam.

Am ridicat câteva aspecte care într-o perioada mai degajata de activitate competitionala interna si externa, tehnicienii, organizatorii, lumea rugbyului, ar trebui sa gandeasca ce se poate face pentru mai binele rugbyului nostru.

Apreciez mult interventiile si disponibilitatea d-lui Clej.

Vasile Constantin-Mao

Hai sa fim seriosi !

2008-06-23T18:18:00.000+01:00

Turneul IRB Nations Cup/2008, negresit, a marcat importante reusite pentru rugbyul nostru. Relevante sunt cele de ordin organizatoric determinate de o competitie asa de ampla, cum si cele propagandistice, la stadion si tv multa lume bucurându-se rugbystic. Fara nici o retinere ma alatur cu felicitari pentru toti cei ce prin dedicatie si pricepere au câstigat sufragii pentru sportul nostru.

Apoi, seria reusitelor asteptate, ca si a neîmplinirilor nedorite, privesc cum este si firesc adevarata noastra firma: nationala cu jocul practicat, cu rezultatele obtinute, prin comportamentul în general.

Sper ca de data aceasta, contrar obisnuitei lipse de preocupare pentru desprinderea învatamintelor de viitor, promovata de echipele tehnice si oficialii responsabili (vezi campania CM/2007, trecuta sub tacere totala si practic ramasa fara nici o urmare pentru rugbyul national), sa se trateze turneul drept un motiv serios de analiza temeinica a pregatirii si participarii în competitie a reprezentativei noastre.

Mi-am exprimat aceasta speranta si cu teama de neglijare a unei operatiuni de o importanta capitala în concluzionarea unei campanii sportive. Chiar publica facuta aceasta analiza nu poate decat ajuta rugbyul nostru, la nivel de echipe nationale sau de cluburi, ca jocul sa iasa dintr-un cosmar de neîmpliniri. Ei bine, aceasta analiza de care vorbesc trebuie transpusa în masuri organizatorice si metodologice vizând o manifestare complexa intr-un rugby elevat.

Când spun aceasta ma gandesc la neputintele tehnico-tactice a echipelor noastre în a se exprima prin mijloace eficace si spectaculoase de joc. Si daca din jocul reprezentativei la acest turneu fac referire doar la nesiguranta tehnica la circulatia balonului prin pase sau la usurinta cedarii balonului prin lovituri de picior, abuziv si prost executate, ma fac suficient inteles.

Gasesc deosebit de prejudicianta minimalizarea analizei cu pricina, chiar cu argumentul ca nationala se afla într-un proces de formare (vezi cei 3-4 ani de activitate în structura de baza – jucatori/antrenori) , ce ar avea nevoie chipurile de o tratare mai putin critica.

Iar limitarea la simpla “vopsire a realitatii”, folosind impresiile unui jurnalist dependent la opinia federala, este de o gravitate extrema. Când spun aceasta ma refer la aprecierile pe www.rugby.ro cum ca reprezentativa noastra a obtinut doua „victorii splendide”, cand toata lumea a vazut cat au fost acestea de chinuite si cat de dezarticulat a fost jocul nostru, dar mai ales la acea “madrie nationala” pe care natia romana a simtit-o, zice respectivul jurnalist, cand reprezentativa noastra a încheit jocul cu Emerging South Africa cu o înfrangere: 13-25.

De ce le iau drept glume aceste afirmatii, sau ca nu-si au locul?

§ Sud africanii au învins echipa Georgiei cu 11-3, iar, retineti, a doua echipa a Italiei doar cu 20-19. Noi, acasa într-o ambianta propice, am pierdut la 12 puncte diferenta; am jucat, este adevarat, cu mai multa râvna, dar cu aceiasi indici de joc rudimentar, fapt ce, surprinzator, ia creiat reporterului impresia ca deja respira(m) din nou aerul unui meci de la inaltimea unei partide de top pentru “stejari”.

§ Ne-am clasat pe locul 3 în competitie, la egalitate de puncte (8) si dupa Georgia: - ei: 48 p. marcate- 32 p.primite (+ 16 p.); - noi: 36 p.marcate – 43 p.primite (- 7 p.). Esaverajul nostru este mai slab chiar decât al urmatoarelor doua competitoare în clasament (Italia 0 p.diferenta, iar Uruguai – 2 p.diferenta) , dar nu-i da reporterului nici-un reper despre calitatea competitiva.

§ Apoi uitati, atacurile în tromba ale internationalilor nostri (care în general s-au încheiat cu o eroare tehnica, spun eu), dar dupa spusa reporterului i-au cam speriat pe sud africani (care din min 27 a condus permanent pe tabela !).

Parerea mea este ca nu ajutam cu nimic rugbyul romanesc si nici tanara noastra nationala cu indulcirea nereusitelor sau supraevaluarea reusitelor. Din contra, sentimentul de insatisfactie la victorii la limita (cu adversari accesibili: Rusia fara piesele lor grele, retinute în vederea CE R7), când talentul si capacitatile jucatorilor trebuia sa-i duca la 20 de puncte diferenta, sau pentru disputa inegala cu sudafricanii (care cand au tasnit ne-au pierdut pur si simplu pe drum!), trebuie sa le ridice stacheta aspiratiilor si nici decum coborarea acesteia.

Personal am apreciat pozitiv:

- Inceputurile bune de joc, cu jucatorii concentrati si in bun nerv, cu presiune puternica pe adversari si cu marcare de puncte (contrar manifestarilor trecute, in lentoare si cu putina decizie in aceasta faza a jocului);

- Siguranta in jucarea marginii (moment destul de ne sigur pâna acum);

- Promovarea a doi jucatori în posturi cheie (tragator si mijlocas de gramda) ce s-au integrat în angrenajul echipei;

- Atidudinea în general si relatiile în echipa cred ca s-au îmbunatatit (nu este vorba si de disciplina tactica sau respectarea planurilor de joc, daca au existat asa ceva!);

- Revenirea in sustinerea echipei a unui jucator experimentat (lucru ce pentru spiritul echipei era absolut necesar chiar imediat dupa CM, dar ratat pe ambitii puerile);

- Implinirea unui onor datorat unui jucator meritos al rugbyului nostru, Romeo Gontineac;

- Si în fine, o faza cu impresie de mare echipa, decisa si puternica (ce pacat, ratata!), petrecuta la reluarea jocului de adversar dupa eseul nostru.

Inchei cu titlul: este absolut necesar sa nu glumim cu lucrurile importante si „hai sa fim seriosi !”.

Rugby adevarat la Arcul de Triumf

2008-06-16T21:19:00.000+01:00

Atmosfera de sarbatoare ieri in a doua etapa a IRB Nations Cup. Cu tribunele inca incapatoare, animate de o adevarata întrecere artictica, parca de distragere a atentiei de la scopul reuniunii (angajata între pitorescul grup de trompeti - majorete si fondul muzical al stadionului cu insistentele crainicilor) , pe o vreme propice, cele 6 reprezentative si-au aratat din nou veleitatile. Daca echipa noastra a participat doar cu satisfactia unei victorii la limita, dupa care am fugit tot timpul, pe fondul aceluiasi joc „dezarticulat tehnico-tactic” cu o echipa a Rusiei ce o stim descompletata de valori, jocul Emerging South Africa – Italia A ne-a adus in lumea rugbyului adevarat.

Asa am vazut, la niste formatii tinere, argumente ce fac frumusetea si competitivitatea rugbyului: disponibilitati coordonate, creatoare, cu frumusete si siguranta in executia celor mai simple gesturi tehnice, manifestate intr-o dorinta si mare bucurie de joc. Si apoi viteza mare acolo unde trebuie.

In fine o incantare si regretul ca jocul a tinut doar 80 minute.

Personal am fost si mai atent la perechile tinere de mijlocasi unde am admirat jocul simplu si sigur a unor jucatori care stiu ce trebuie si ce au de facut, gândindu-ma ca noi tot mai cautam limpezirea jocului la acest nivel, fara sa facem ceva concret pentru scolirea competitorilor.

In fine, o sansa excelenta pentru reprezenativa noastra de a avea in ultima etapa un adversar cu un joc complex si spectaculos, dar fara acea inspaimantatoare constitutie fizica, suficient sa ne mobilizeze la o replica la inaltime. Ar fi saltul ce-l asteptam ce-l mai mult de la acest turneu.

Mi-e insa teama sa nu mizam totul numai pe victorie, neglijand elementele fundamentale ale jocului si ale spectacolului rugbystic.

Succes!

Vasile Constantin-Mao

Spectacol rugbystic “la sosea”

2008-06-09T17:20:00.000+01:00

Sâmbata si Duminica a fost rândul juniorilor mari, U18 si U19, de asi rândui valorile. Profitând de cadrul propice al Stadionului National de Rugby, aproape gata pentru un serios examen international (Turneul IRB Cup), cum si de un timp excelent, cele mai bune patru echipe la fiecare categorie si-au disputat cu ardoare titlurile de campioni nationali si locurile pe podium.

Inainte de ceva detalii si consideratii, tin sa felicit toti participantii – jucatori, antrenori si conducatori de cluburi, stiind bine ca în spatele unei performante de echipa sta o munca imensa, multa uzura si zbucium, stau multe învestitii morale si financiare. Am apreciat prestatia brigazilor de arbitri, aliniate la râvna jucatorilor, cum si momentul emotionant oferit de organizatorii federali, prin intonarea la fiecare joc a imnului national. In sfârsit, felicitari tuturor, mai ales ca la bucuria unui reusit spectacol a participat o asistenta numeroasa, cu o manifestare pur sportiva.

Iata rezultatele jocurilor si clasamentele respective:

Juniori U18

Finala 1-2: CNT Metrorex Buc.– LPS Constanta:16- 15

Finala 3-4: Dinamo Buc.-CN”AV” Buc: 7-3

1. CNT Metorex – campioni nationali; antr. Nita Mihalache si Iorga Toma

2. LPS – Constanta; antr. Dumitru Bucur, Adrian Plotschi si Virgil Nastase

3. Dinamo Bucuresti; antr. Serban Guranescu, Cristian Hâldan si Florin Balasa

4. CN “Aurel Vlaicu” Buc., antr. Vasile Udroiu si Marian Udroiu

Juniori U19

Finala 1-2: CNT Metrorex - RC Cleopatra: 17-8

Finala 3-4: CN”AV” - LPS Focsani: 20-18

1. CNT Metrorex Buc. – campioni nationali; antr. Nicolae Manolache, Ionut Rosoaga si N.Sisu

2. RC Cleopatra C-ta, antr. Marin Nache, Cristian Branescu si Nicusor Dinu

3. CN “Aurel Vlaicu” Buc. antr. Adrian Costache si Raducu Stanescu

4. LPS Focsani , antr. Ion Viorel

Fara îndoiala, întrecerile au marcat nivelul disponibilitatilor tinerilor pentru angajamentul rugbystic si, de asemeni, al cunostintelor si deprinderilor tehnico-tactice; s-au evidentiat si câteva premize pentru marea performanta. Fara discutie, au fost si multe incoerente de joc, ratari tehnice datorate vârstei si al stagiului, în general, limitat de pregatire; de asemeni se recunoaste si lipsa unei experiente competitive (jocurile tari la juniori fiind raritati), dar si metodologiei de instruire, ce cred ca nu o avem aliniata la exigentele marelui rugby.

Gasesc ca prezenta masiva pe margine la aceste finale ale jucatorilor seniori si antrenorii lor ar fi fost bine venita. Ar fi fost o ocazie de a reflecta unde se pierd aceste elanuri bogat manifestate la etapa juniorilor, deloc valorificate, ba chiar pierdute, la esalonul de seniori. Fac aceasta afirmatie gândind doar la disputele pentru întâietate de la acest nivel, întristator de sarace la consistenta rugbyului practicat.

In fine, finala mare a îndeplinit toate sperantele si exigentele unei dispute pentru titlul national. Cele doua echipe s-au prezentat la examenul de maturitate bine pregatite si dornice de marea afirmare. Pacat ca RC Cleopatra – esenta unei interventii generoase si unice în rugbyul nostru (V.Chirondojan) , nu a putut alinia formatia completa. Jocul, desfasurat în permanenta în avantajul Metrorexului, care a realizat chiar în debut un eseu la centru dintr-o interceptie inspirata, a avut un aspect echilibrat, disputat acerb pâna la final. Mai mult primele 15-20 minute si apoi câteva reprize de 5-10 minute pe parcursul disputei au fost exemplare ca daruire, cu frumoase reusite în joc, alternanta momentelor de joc penetrant-grupat cu sarje de treisferturi dând un spectacol de foarte buna calitate.

In încheiere vreau sa mentionez doua aspecte:

§ Contributia efectiva la aceste echipe apartin mai multor grupari si tehnicienii, în general acestea primind mai multi sau mai putini jucatori atrasi si initiati la categoriile inferioare în diverse sectii din aceiasi localitate sau din restul tarii; practic finalistele au fost niste selectionate, beneficiare a unor reglementari permisive a transferurilor la aceste categorii, a asocierilor de sectii si a competitiilor defectoase ce limiteaza posibilitatile de participare a cluburilor mai sarace.

§ Cu câte trei echipe participante la turneele finale, Cluburile scolare CNT Metrorex – Director Gheorghe Barbu (cu 2 titluri de campioni la U 19 si U18 si un loc IV la U 16) si CN “Aurel Vlaicu” – Director Ioan Toca (cu un titlu national la U 16, un loc III la U 19 si un loc IV la U 18), sunt gruparile ce de ani buni, decenii, sustin substantial activitatea de promovare a tinerelor elemente în rugbyul românesc. Similitudinea harniciei si a învestitiilor în rugbyul tânar a acestor grupari se extinde si la problemele extrem de grave cu care se confrunta în instruirea sportiva: una desfasurându- si activitatea pe un teren impropriu, iar alta fara sa aibe nici macar aceasta posibilitate (majoritatea pregatirii se face în sali, pe aleile unui parc public sau pe strazi!!!). Parerea mea este ca cineva ar trebui sa se intereseze mai mult de aceasta situatie. Si daca tot ne facem vânt ca rugbyul nostru sta excelent la infrastructura, ca suntem, sau ca o sa fim, aici în estul Europei cel mai puternic bastion rugbystic, ar cam fi cazul sa sustinem cum trebuie aceste grupari de elita.

Vasile Constantin-Mao

PS. Al patrulea titlul de campioni la juniori, cel de la U 17, a fost cucerit de o grupare rurala: RC Pantelimon, care, mai mult decât meritoriu, a mai avut ceva jucatori mai mari si pe la alte finaliste. Antrenorul si animatorul acestei grupari este Dumitru Stelian, un harnic urmas al vestitei Mariana Lucescu.

Apropo de antrenori: personal, cu ocazia turneelor finale am trait o mare satisfactie recunoscând pe margine destui dintre fostii mei jucatori, antrenori valorosi astazi.

Turneele Finale ale Juniorilor mici

2008-06-06T14:22:00.000+01:00

In saptamâna trecuta categoriile de juniori mici, U16 si U17, si-au desemnat valorile, atât prin clasamentul de patru, cât si prin constatarile prezumtive asupra acestui segment, decisiv pentru viitorul rugbyului nostru.

Iata clasamentele la cele doua categorii, stabilite prin sistem “fiecare cu fiecare”, cum si antrenorii responsabili cu instruirea acestora:

Juniori U16:

1. CN “Aurel Vlaicu” Buc., antr. Laurentiu Codoi si Virgil Balasa (3 victorii)

2. CSS Bârlad antr. Ion Harnagea (2 victorii)

3. LPS Focsani antr. Romeo Paun (1 victorie)

4. CNTCF Metrorex Buc. antr. Teodor Polizache si Silviu Toncea (0 victorii)

Juniori U17:

1. RC Pantelimon antr. Dumitru Stelian si Marius Lache (3 victorii)

2. RC Brasov antr. Gheorghe Michiciuc (2 victorii)

3. CSS Tecuci antr. Vasile Condrache si Eugen Popa (1 victorie)

4.CSS Steaua Buc. antr. Corneliu Octavian si Daniel Boldor (0 victorii)

Valoarea echipelor a fost apropiata, rezultatele strânse si victoriile în majoritate la limita, întarind impresia. Cadrul si organizarea de la Stadionul Olimpia foarte buna. Pacat ca în afara echipelor participante si ceva rude ale jucatorilor bucuresteni asistenta a fost foarte redusa.

Mi-am propus câteva observatii pe marginea acestor competitii, astfel:

§ Numarul echipelor: Cele 4 finaliste au fost calificate din cele 15-16 echipe existente la fiecare categorie (cu un mic avantaj pentru U17, dar unele doar cu numele); daca din 2-3 echipe de acest nivel se poate astepta o buna echipa de juniori mari, apoi, avem niste promotii îngrijorator de limitate. Mai este si problema care se iveste acum, daca în editia viitoare vom mai avea la prima categorie macar numarul echipelor din aceasta editie!

Din lectura finalistelor, dar si a participantelor la competitia de baza, se observa lipsa reprezentantelor cluburilor mari. Inca odata dovada ca cele mai dotate grupari, cu baza sportiva si posibilitati de instruire rezonabile, se sustrag sarcinii de atragere si formare a elementului tânar. Clar, obligatiile regulamentare ale gruparilor cu echipe de seniori, de a forma o echipa de juniori mici, sunt declinate de acestea. In loc sa-si complecteze în câtiva ani toata structura de copii si juniori, sa organizeze si sustina activitatea la înca 3-4 nuclee scolare sau grupari satelit, se sustrag cu motivatia preocuparilor în performanta rugbystica! Iar noi vazând cum joaca, chiar si cele mai bune echipe de seniori, pe buna dreptate, ne întrebam: care, ce performanta?

§ Valoarea persectivei: La aceasta etapa de vârsta important este nivelul de realizare a selectiei, valoarea în perspectiva a tinerilor jucatori. Ei bine, cu câteva rare exceptii tinerele echipe prezinta un profil al dezvoltarii fizice putin optimist. O echipa care la aceasta vârsta nu are nici un jucator peste 180 cm si nici altii cu calitati atletice foarte bune, pentru activitatea de performanta nu justifica atâtea învestitii. Ingrijorator este si ca plaiurile moldovene, care alimentau rugbyul românesc cu elemente de exceptie la robustete, par acum saracite de tineri mari si puternici.

Se impune, mai mult decât oricând, cel putin la aceste categorii unde de regula opereaza din plin procesul selectiei, obligativitatea unor criterii de seclectie cu repere de dezvoltare fizica si calitati motoare.

§ Nivelul instruirii: Cu regret trebuie sa relev nivelul general precar al deprindelor tehnico-tactice, cu mult sub pretentiile antrenorilor de pe margine, sau ardoarea jucatorilor din teren. Elemente simple de circulatie a balonului, de încadrare si sustinere a purtatorului de balon, de organizare si disputare a momentelor fixe, de asezare si reasezare în dispozitive etc.etc., de rare ori si doar întâmplator au fost cât de cât bine executate. S-a cunoscut, printre altele, stagiul scurt al instruirii rugbystice, cum si activitatea competitionala limitata. Cu un an, sau chiar doi, de instruire nu se poate spera mari adaptari la exigentile rugbyului competitiv. A facut exceptie, prin joc consistent si rezultate, RC Pantilimon, echipa ce a pastrat grupul de jucatori de acum 4-5 ani, din activitatea copiilor.

§ Competitiile: Cele mai avantajate de competitie sunt echipele bucurestene si cele din Moldova, cu maximum 10 jocuri într-o editie de campionat. In lipsa altor competitii trebuie sa recunoastem este foarte putin pentru sustinerea unei instruiri si evolutii corespunzatoare. Se impune, pe lânga competitia de regularitate, progamarea si a altor competitii, cât mai divers organizate.

Am sugerat ca turneele finale, care angajeaza si accentueaza instruirea, oferind si o experienta inedita, sa se faca cu 8 echipe, fapt de care ar beneficia un numar dublu de jucatori.

Personal am apreciat atmosfera si angajamentul în compentitie si felicit în corpore echipele si antrenorii lor. Sper de asemeni ca cineva sa analizeze toate reperele evenimentului si sa decida consecintele organizatorice si metodologice de rigoare.

Vasile Constantin-Mao

PS. Special am mentionat antrenorii echipelor, gândind ca am mai recomandat unor jurnalisti nominalizarea acestora odata cu echipele lor. Este o atentie si o motivatie importanta fata de acesti tehnicieni a caror activitate, atât de importanta în rugbyul nostru, se desfasoara într-un complet anonimat. Nu m-am facut înteles, interventia mea ramânând fara raspuns. Dupa cum, banuiesc, acestia - antrenorii de copii si juniori, sunt lipsiti de altfel si de o strangere de mâna sau o scrisoare de felicitare, care sa le recompenseze eforturile si un zbucium deosebit, sa-i motiveze în viitor.

Saptamâna fierbinte a rugbyului nostru

2008-06-02T20:48:00.001+01:00

Nu îmi aduc aminte de o aglomeratie competitionala în rugbyul nostru de asemenea dimensiune, cum s-a întâmplat în aceasta saptamana, la care, colac peste pupaza, s-au mai adaugat si mari evenimente internationale (fericit televizate si la noi).

Pai sa vedeti:

- marti, miercuri, joi, vineri, sambata si duminica pe Olimpia au fost turneele finale la juniori mici U16 si U17; - vineri la 22.00 la tv: Brive-Toulouse (top 14-Franta);

- sambata la 13.00 si 16.00, pe Arcul de Triumf, finalele Diviziei Nationale de seniori; - la 10.00 la tv: Crusaders-Waratahs (finala Super 14); - la 17.00 la tv: London Wasps-Leicester (finala Angliei);

- sambata, la Constanta , semifinale(1) la juniori mari U18 si U19;

- duminica p.m., pe Ghencea, semifinale(2) la juniori mari U18 si U19;

- la sfarsitul saptamanii reprezentativa la R 7 la Zagreb a participat la turneul de calificare pentru Campionatul European.

Ei bine, greu pentru cineva interesat de activitatea la diferite sectoare sa-si satisfaca preferintele. Ba chiar pentru echipele aceluiasi club a fost dificil sa participe la sustinerea unei reprezentante proprii. A mai fost si lipsa unei comunicari largi a programului de jocuri (federatia, în afara publicatiei www.rugby.ro - redus accesata, ne gasind si alte solutii de difuzare în mase).

Eu am sacrificat marile evenimente internationale în favoarea rugbyului nostru, chiar daca stiam dintr-un început ca o sa fiu prejudiciat.

Dar peste toate aceste evenimente punctul central a fost disputa Steaua-Dinamo pentru titlul national. Aceasta avea sa stabileasca si recordul unui penibil spectacol rugbystic, la care au contribuit jocul în sine, de o foarte slaba calitate, si manifestarea huliganica a galeriilor.

Ma voi referi la acest trist episod din rugbyul nostru, si n-am auzit sa se fi întamplat asa ceva si prin alta parte, care parca vrea sa nege compatibilitatea rugbystica între huligani si gentlemani, dintr-o caracterizare de demult a acestui joc.

Fara a se fi exprimat înca un punct de vedere oficial la acest eveniment si probabil fara a se fi demarat înca ancheta de rigoare, banuiesc ca nu are nimeni interesul de a se minimaliza prejudiciul moral adus rugbyului de cele întâmplate: batai în afara si înauntrul arenei, raniri de persoane, vandalizari de automobile (chiar si autobuzul Farului a avut de suferit), obscenitati si gesturi triviale etc. Chiar la TV în auzul întregii tari prezentarea de început a comentatorului a fost facuta pe fondul sonor cu obscenitati al celor din jur.

Personal nu sunt surprins de manifestarea huliganica a galeriilor, si asta pentru ca tot aici am scris cu doua saptamâni mai devreme, dupa finala de cupa, urmatoarele:

„Zilele trecute, la finala cupei României am simtit împreuna cu cei din jur si jucatorii stelisti un afront la spiritul rugbystic si la bunul simt civic, frustrare provocata de galeria dinamovista majoritar fotbalistica, atrasa laudabil de conducerea sectiei, nu si instruita cum se cuvenea în legile rugbyului. A fost calmata de succesul echipei favorite, altfel un spectacol degenerat era iminent.”

Daca interventiile pe acest site ar fi fost cât de cât luate în seama, cu siguranta, masurile de rigoare ar fi prevenit cele întamplate.

Ei, si acum este acum! Va avea forul tutelar capacitatea si curajul de a interveni cu masuri drastice pentru eradicarea totala a fotbalizarii rugbyului nostru?

Parerea mea este ca depunctarea severa pentru viitoarea editie a sectiei (lor) vinovate este calea cea mai corecta de atentionare a cluburilor asupra responsabilitatilor ce le au pentru tot ce se întâmpla în jurul echipelor lor.

Daca nu, chiar acum când marele boss al rugbyului mondial impresionat de curtoazia noastra specializata, ne-a ametit ce mari, tari si ce ce bine stam aici în estul Europei (pe locul 3 - sub rusi si gruzini, bine înteles!), riscam sa pierdem si putina decenta ce o mai pastram în jurul acestui sport.

Vasile Constantin-Mao

Sa invatam sa apreciem ce avem

2008-05-26T22:38:00.000Z

1. Sa învatam sa apreciem ce avem

Site-ul www.rugby.ro, suspendat câteva zile pentru renovare, ne-a dat înca odata ocazia sa constatam cât de mult ne sustine apartenenta activa la rugbyul nostru, prin stirile curente oferite cu promptitudine de generoasa publicatie. Speram sa adresam cât de curând responsabililor acestei publicatii felicitari pentru fason si sa ne bucuram de informatiile atât de necesare.

2. Pedagogia recompenselor

Asistând ieri pe Ghencea la interesanta disputa a juniorilor U18 si U19 Metrorex-Dinamo am avut ocazia sa discut cu un foarte vrednic tehnician. Acesta, mândru de eforturile si reusitele sale într-o grupare rurala (avea si multi tineri jucatori ce-si exprimau în acel moment disponibilitatile pe teren), mi-a împartasit si ceva din proiectele sale.

Mi-a vorbit ca a reusit sa le rezerve componentilor echipei sale de U16 o premiere ce poate ajunge la peste 800 lei daca câstiga titlul. Deja sportivii au primit 200 lei pentru calificare în turneul final, iar pentru fiecare victorie de aici, atât si atât, recompensa baneasca clara. Stiu cât conteaza pentru tineri aceasta suma, care poate si familiilor lor le cade bine.

Pentru metodologia recompenselor de baza ramâne, însa, prevalarea în etapa formarii a recompenselor morale, cele care pot lasa urme mult mai ample si mobilizatoare în constiinta sportivilor. Problema ce se ridica este: vor avea acesti jucatori parte în urmatorii ani de juniorat de o recompensa progresiva vârstei? Sau vor fi niste nemultumiti si deceptionati, pentru ca prea devreme i-am învatat cu recompensa baneasca.

Concret, cred ca respectiva recompensa putea sa aibe o rezonanta mult mai ampla, cu implicatii serioase chiar în pregatirea si experienta lor sportiva, printr-o vacanta în conditii economice la mare sau la munte, un turneu peste granita etc.

Apoi, consider drept o mare exagerare acordarea unor recompense banesti pentru simpla prezenta la antrenamente a jucatorilor juniori, cum aud ca se practica acolo unde exista resurse. Inseamna ca antrenorii au epuizat prea repede mijloacele pedagogice de atragere si convingere a sportivilor la disciplina grupului, la sustinerea prin munca constanta a aspiratiei sportive.

Ce le vom mai oferi tinerilor de acum când vor fi adulti?

3. Sa avem toata grija pentru jucatori

Dupa jocurile de la Ghencea am fugit la Otopeni pentru a lua persoane dragi de la aeroport. În timp ce asteptam aici am avut surpriza sa asist la sosirea reprezentativei noastre feminine, care participase la turneul de calificare pentru CE. M-a observat managerul cu care am schimbat câteva vorbe: i-am urat bun venit si l-am felicitat (gândindu-ma mai ales la turneul de R7 de acum ceva timp în urma, pe care fetele noastre îl câstigase spectaculos) , iar acesta m-a întrebat ce fac. I-am spus glumind, pentru ca nu observasem pe nimeni ca i-ar fi asteptat: “m-au trimis cei de la frr sa va primesc”. A înteles gluma si si-a vazut de drum. Dupa ceva timp am vorbit si cu antrenorul care era impacientat ca nu gasea autobuzul. Intradevar nu-i asteptase nimeni. Dupa vre-un sfert de ora în parcare, iata, fetele, o parte din mandria noastra rugbystica, tot asteptau autobuzul, care nu mai stiu dupa cât timp a sosit, sau daca a sosit. Trebuie sa recunoastem o situatie extrem de penibila si jignitoare pentru acea delegatie – si feminina înca, cu o federatie supradimensionata în functionari.

Mi-am reamintit cum odata la revenirile nationalei de juniori eram asteptati la aeroport de secretarul general, însotit fie de un vicepresedinte sau un membru al biroului federal. Si era un lucru normal, cu acel salut oficial de bun venit si strângerea de mâna, recompensatoare la eforturi si agitatii pentru frunza de stejar.

Acum, lucrurile s-au schimbat: avem pera multe echipe reprezentative si nici nu putem deranja recuperarea duminicala a federalilor!

Vasile Constantin-Mao

PS. Sâmbata, din neatentie sau din reflex cu adresa, am dat pe acest site un mesaj particular. Imi cer scuzele de rigoare, în special onorabilului adresant, chiar daca, ca un facut, tot despre rugby vorbeam.

Vesti din Bucuresti

2008-05-24T22:37:00.000Z

Dragii nostri, draga nea Mircea,

Bine înteles ca orice mesaj din acea parte legata sufletului meu îmi va face mare placere. Despre desele mele interventii pe stiri_rugby îmi fac iluzia ca asa mai pot ajuta cu ceva rugbyul nostru. Regret ca este doar iluzie.

Cei de la Lic.A .Vlaicu m-au solicitat insistent sa-i ajut cu îndrumare antrenorilor si la clasele speciale. Au însa o situatie grea: lipsa de teren. Asa ca mai merg la reuniunile Comisiei Municipale, unde încerc sa-i misc pe antrenorii plictisiti si parca dezinteresati de orice. In luna decembrie am fost invitat la frr sa particip la organizarea unei actiuni de rugby-tag în multe scoli din Bucuresti. Dupa trei reuniuni în care nimic din ce propuneam nu a fost luat în seama (1. scolile sa fie nominalizate de cluburi - dupa apropiere si relatii-acces; 2. exersarea rugbyului la orele de ed. fizica sa fie facuta de antrenori, ajutati de instructori – profesorii fiind ocupati cu restul clasei; 3. o data pe saptamâna scolarii sa fie adusi la teren pentru exersarea rugbyului adevarat si învatarea drumului), le-am spus ca nu mai vin si ca astept o convorbire cu presedintele, neinteresat însa de asa ceva. Si actiunea cu regret este un semi esec.

Asa ca scriu, ascutindu-mi mintea, alternând cu ...Sudoku.

Altfel, totul este bine si-I multumim Bunului Dumnezeu.

Zilele trecute am avut o întâlnire interesanta cu Nea Tilica, Sandu Penciu si Clara Cojocaru, acasa la Dudu Vasile (jucator la Steaua si apoi la Constructorul ), undeva pe lânga Branesti. A fost grozav, retraind prin povestirile lor, atât de bogate în întâmplari si oameni, bucuriile unei etape frumoase ale vietii noastre. Am mai programat zilele urmatoare o iesire cu Nea Telu la Vicol , undeva spre Mânastirea Caldarusani. Iar întãlnirea saptamânala de la „gemuri multe”, birtul veteranilor pe undeva spre Obor, este o descarcare în remember de sentimente si afectiune curat rugbystica.

Si uite asa trec zilele si anii în zbor.

Poate în vara asta ne vom întãlni si noi pe la Cluj.

Multumesc pentru fotografia bunicului mângâiat de bucuria nepoteilor de alaturi, ocazie de ai transmite special lui Ioana felicitari si urari de numai bine. La fel si celorlalte suflete dragi de lânga voi sau de pe tarâmuri australiene.

Va îmbratisam cu tot dragul,

Mao si toti ai lui

Avem jucatorii pe care îi crestem (5)

2008-05-24T22:36:00.000Z

Frustrarile în practica rugbyului: un element mai mult decât important, chiar decisiv

(continuare)

Competitia, etapa superioara a instruirii sportive, este ocazie excelenta de constientizare a jucatorilor asupra multor repere ale comportarii în cadrul echipei, în structura jocului, dar si cu motive de satisfactii si împliniri. Jocul competitional, în special, este si ocazia unor mari agresiuni de ordin psihologic, frustrari ce pot afecta serios chiar si conceptia despre justetea muncii si a disputei sportive (vezi injustetile arbitrajului) .

In acest sens relev urmatoarele aspecte generatoare de frustrari:

§ Ne concordanta între posibilitatile reale ale echipei si aspiratia competitionala, prin care un antrenor neatent dar ambitios mizeaza totul pentru victorie. Aceasta exacerbarea a aspiratiilor urmata de înfrângere este o frustrare gratuit fabricata, demobilizatoare, plina de incertitudini. In acest sens, vedeti lupta fortata pentru o promovare într-un esalon superior fara o justificare a robustetii echipei la acest nivel; socurile fizice si psihice pe care le suporta aici jucatorii sunt grave frustrari, compromitatoare pentru un proces realist de evolutie sportiva.

§ Imputarile facute jucatorilor, ce s-au dedicat telului echipei, luptând în limitele posibilitatilor, de antrenor imediat dupa joc, aflat si sub efectul nervilor; jucatorii afectati de înfrângerea însasi, aflati într-o stare de supra excitare si fara capacitate de analizare critica, suporta interventia ne pedagogica a antrenorului, frustrarile ne avenite afecteaza greu pe cei tineri, sau îi lasa indiferenti sau revoltati pe cei adulti.

§ Alta serie de frustrari vin în competitie din partea factorilor colaterali: adversari, arbitru, spectatori, ce agreseaza destul psihicul jucatorilor; efectele acestora trebuie diminuate, estompate de interventia pedagogica a antrenorului. Nu este locul sa insist aici (asupra acestui aspect voi reveni cu alta ocazie), dar ravagiile provocate asupra sferei psihice a unei echipe de tineri, înfrânta de deciziile eronate sau necinstea arbitrului, sunt imense, afectând concepte depre loialitatea sportiva si chiar de viata. Si în aceasta situatie, antrenorul în loc sa-si exteriorizeze cu furie indignarea (practica generalizata la noi), trebuie sa-si protejeze jucatori orientându-le atentia asupra altor aspecte ale jocului, mai ales privind evolutia lor.

Am vorbit despre obsesia victoriei (de multe ori cu orice pret), ce afecteaza grav o evolutie normala în formarea rugbystica si în promovarea performantei.

Inchipuiti-va un turneu de copii cu participarea multor echipe, în care doar una este învingatoare, premiatele locului 2 si 3 au încercat si ele gustul înfrângerii, iar celelalte echipe sunt învinse, si asta într-o etapa de formare rugbystica când încrederea si optimismul trebuie cultivat prin orice mijloc. De aceia la categoriile copii si juniori mici nu se recomanda nici clasificarea publica: toti sunt câstigatori, ramânând ca educatorii sa evidentieze pentru echipa sa câstigurile educativ-instructiv e realizate, iar competitiile organizate pe categorii valorice.

Chiar la aceste competitii, la noi, vedem adesea pe margine un spectacol pseudo-pedagogic de un dramatism crunt: antrenori extrem de galagiosi, cu vociferari la orice decizie a arbitrului, cu apostrofari la proprii jucatori, care prin acest comportament isterizeaza si cei câtiva parinti însotitori, uitând ca trebuie sa-i scuteasca pe micutii sportivi de presiuni si distrageri suplimentare. Scene de acest gen anuleaza complet ratiunea si menirea educativa a competitiei.

O asistenta la jocuri cu o manifestare în adevaratul spirit rugbystic, entuziasta dar în regulile fair-play-lui, ajuta manifestarea echipelor, sustine spectacolul sportiv.

Zilele trecute, la finala cupei României am simtit împreuna cu cei din jur si jucatorii stelisti un afront la spiritul rugbystic si la bunul simt civic, frustrare provocata de galeria dinamovista majoritar fotbalistica, atrasa laudabil de conducerea sectiei, dar nu si instruita în legile rugbyului, cum se cuvenea. A fost calmata aceasta inedita galerie de succesul echipei favorite, altfel riscul unui spectacol degenerat era iminent.

Inchei aceste considerente cu un caz edificator asupra gravitatii frustrarilor în viata unui jucator sau a unei echipe.

Am judecat si criticat cu toti (la nivel de tehnicieni, de conducatori, în massmedia), si ne-am mirat de unde acea ratare de ne înteles la ultima CM/2007, când valoarea individuala si experienta echipei îndreptatea aspiratiile la atingerea unei manifestari relevante.

Parerea mea este ca ratarea s-a datorat în special echipei tehnice, modului cum au programat si desfasurat pregatire si chiar cum au abordat competitia. Tehnicienii, care aveau rolul sa-si aleaga si formeze jucatorii, carora li s-au asociat si conducatorii, au imputat acestora nereusita.

Nu sunt acum avocatul aparator al unor atitudini, al unui comportament meschin, ne patriotic, oricum ciudat si nefiresc pentru lumea rugbyului în general, de care au dat dovata în aceasta campanie mai mult decât oricând internationalii nostri; zic mai „mult decât oricând” pentru ca figuri mai facusera ei si în alte rânduri, tratate cu superficialitate de „responsabilii” campaniei.

S-a dat totul pe pervertirea materiala a vedetelor noastre în mediul profesionismlui.

Ei bine, uitati ce a rezervat soarta unei generatii ce se dovedea capabila sa reînode sirul marilor performante ale rugbyului nostru, ba, mai mult, sa schimbe apatia si nota de neputinta în depasirea unei crize profunde.

1. Se stie, nucleul de baza al nationalei la constituit generatia de juniori 1995/1996, o generatie de exceptie, extrem de talentata, extrem de competitiva, la nivel de top mondial, dar supusa unui lant grav de frustrari. Si iata, reprezentantii acelei generatii de exceptie (P.Balan, S.Socol, Al.Manta, Fl.Corodeanu, L.Sârbu, P.Mitu si altii) la vârsta si ora marilor elanuri, dupa ce probeaza valoarea în jocuri cu adversari de clasa (22-15 cu Tara Galilor; 17-5 cu Scotia; 28-8 cu Uruguai si egalitate cu Franta la CM /1995 la Bucuresti ) ocupa umilitorul loc 5 în urma „masinatiunilor” conduse de chiar oficialii nostri !?

Reamintesc, la egalitate în grupe (cum am fost noi cu Franta) criteriu ce prevala era cel disciplinar. Or în timp ce echipa noastra este penalizata abuziv, descalificata de la jucarea unei semifinale pentru o infractiune (muscarea unui adversar, fara nici-o consecinta în joc si aparuta doar la cabine), egala noastra si beneficiara deciziei, Franta, este absolvita de o infractiune grava (lovirea cu piciorul a unui jucator cazut, sanctionata de arbitru). Si asta s-a putut întâmpla si pentru ca presedintele comitetului de organizare a Cupei Mondiale, în persoana presedintelui federatiei noastre a tinut sa dea natiunii o curioasa si maligna lectie de fair-play.

Drama de atunci a afectat amplu lumea rugbyului nostru, dar daunele ireparabile ale acestei groaznice frustrari le-au suportat tinerii jucatori. Cine a crezut ca erau si acestea, ca atâtea altele trecatoare, si ca locul 3 ocupat la Brescia în anul urmator a consfintit reparatia, s-a însealat. Si poate ca neîncrederea ce urma sa o pastreze pentru todeauna acesti talentati jucatori, urma sa vizeze, mai ales, acei conducatori grandomani ce le-au rapit odatat, lor si rubyului românesc, o mare împlinire. Pentru rugbyului românesc altceva era sa fi crescut o generatie de campioni (aveam premize certe), neînfricati si încrezatori în ei si în cei din jur, si nu niste frustrati si deceptionati în tot ce-i înconjoara.

2. Fara îndoiala acei talentati jucatori au continuat sirul frustrarilor, viata în cluburile noastre, chiar în cele fruntase, ne fiind prea usoara. Va reamintit boicotul repetat de a venii la nationala orientat împotriva tehnicienilor?

Apoi traiul în rugbyul francez sa nu credeti ca este chiar usor. Câte frustrari si discriminari n-au suportat acestia într-o lume aspra?

3. Apoi, culmea ridicolului, a hotarât hazardul, tot prin aceiasi „persoana cu har” a rugbyului românesc, ce-i privase pe ei de o mare realizare, ca dupa 12 ani, la apogeul carierei lor, sa „beneficieze” de îndrumarea pentru examenul vietii lor de chiar persoana care s-a batut si a profitat de frustrarea lor la titlul mondial. Cine poate aprecia incompatibilitatea între ura si oprobriul de atunci (pentru abilul tehnician francez, dar si pentru servilismul las, autohton) si încrederea, stima ce ar fi trebuit sa o datoreze acum ca sa faca întradevar o echipa, poate aprecia si lipsa de discernamânt în tot ce a privit participarea noastra la aceasta ultima CM.

4. S-au mai adaugat în jurul echipei acum si conducatori lipsiti de disponibilitatea unor relatii subtile, stimulante la un spirit de echipa cum se cere sub tricolor, în fine ceva în genul „becalismului fotbalistic”. Cu siguranta ca acestia, stapâniti de clutul puterii banului, au gândit ca daca platesc niste pretentii (diurne si prime de obiectiv, de-i bateam si pe toti bogatii la acest capitol) le câstiga jucatorilor si sufletul atât de mult ranit, ca sa facem o echipa gata sa moara pentru frunza de stejar!

Se mai mira cineva de ce acesti valorosi jucatori muscati dur de frustari au realizat atât de putin pentru rugbyul pe care îl iubesc?

Se mai mira cineva de randamentul slab al reprezentativelor si al echipelor de club cu un corp limitat de tehnicieni si insuficient specializat? Se mira cineva de lipsa unor criterii psiho-pedagogice serioase în selectia tinerilor antrenori? De fapt nici nu exista preocupari de atragere si selectie a tinerelor cadre tehnice. Cineva ar trebui sa înteleaga ca pregatirea sportiva s-a sofisticat în asa masura si noutatile vin de la zi la zi, ca nu mai putem face fata cu cei ce-si schimba profesiunea, îsi completeza pensia sau care nici n-au jucat rugby. Am vorbit odata despre niste masuri de largirea si specializarea antrenorilor, bineînteles, ne interesante pentru cei care trebuie sa raspunda si pentru acest aspect. Pledam aici pentru o licentiatura a antrenorilor, cum deja exista în alte parti din UE.

Vasile Constantin-Mao

PS. Stimati amici întru rugby

Inchei acest scurt ciclu de subiecte legate de formarea si instruirea rugbystica, numit sugestiv „Avem jucatorii pe care îi crestem”, fara pretentia ca macar am relevat suficient de convingator importanta aspectelor legate de acestea.

Multumesc tuturor cititorilor carora le-am rapit timpul cu lecturarea respectivelor subiecte. Banuind ca printre acestia mai este careva din corpul tehnic federal, sau dintre antrenorii nostri, care se confrunta cu atât de multe aspecte legat de pregatirea echipelor nationale sau darea unei tente de modernitate instruirii de baza, consider important, si le recomand, ca de la acest nivel sa provoace o revolutionare a mentalitatii si evoluarii antrenamentului rugbystic de la noi.

Le multumesc si acelora care aveau ceva de spus, si totusi au tacut (lipsind dezvoltarea subiectului cu ideile sau experienta dumnealor), cu speranta ca la prima ocazie nu vor mai ezita sa intervina, concretizând astfel interesul pentru jocul de rugby.

Va doresc tuturor numai bine si sanatate.

Vasile Constantin-Mao

Avem jucatorii pe care îi crestem (5)

2008-05-23T22:35:00.000Z

Frustrarile în practica rugbyului: un element mai mult decât important, chiar decisiv

Frustrarile, trairi negative inerente într-o activitate ampla si de angajament, dependente de o sumedenie de factori obiectivi si subiectivi, sunt antagonice bucuriilor si satisfactiilor rezultate din acelasi proces, în cazul nostru jocul de rugby - cu cele doua faze principale ale lui: instruirea si competitia. Feedback-ul pozitiv, factor dinamizator al unei evolutii convenabile, sustinut puternic de starile si trairile benefice, trebuie sa estompeze cât mai mult din efectele negative ale frustrarilor dintr-o activitate competitiva (lipsuri, ratari, nedreptati, umilinte etc.).

In activitatea sportiva frustrarile în limitele unei normalitati sunt aprioric acceptate de jucatori (în special cele ce tin de practica sportiva însasi si substratul material al acesteia). Mai atent privite acestea sunt determinate de factori ce tin de aspectul material-organizato r si de cel metodologic. Pentru diminuarea efectelor negative, asupra acestora din urma se poate interveni, prin masuri organizatorice, psiho-pedagogice si didactice, astfel încât eliminarea sau limitarea unor situatii de stress si anxietate sa prevaleze bucuria si satisfactia practicarii rugbyului, lasând larg deschisa fereastra sperantei si aspiratiei la împlinire sportiva.

Consecintele acestei dualitati, bucurie-frustrare, depinde si de trasaturile de caracter ale jucatorilor, de educatia acestora, de placerea în practicarea rugbyului, dar si de influenta atmosferei de grup, a spiritului de echipa. In functie de influentele intrinseci si extrinseci, atitudinile manifestate de un jucator ce suporta o frustrare, sau o serie de frustrari, pot fi:

- un comportament robust si optimist - în cazul celor ambitiosi si puternici, sau

- abandonul activitatii (de regula la debutanti) sau participarea formala, interesat de un avantaj material (la adulti) - în cazul celor prinsi mai putin de pasiunea rugbystica..

O serie întreaga de frustrari general acceptate (prin educatie si placerea în a juca rugby), provin din însasi procesul de instruire, de efortul specific si activitatea rugbystica în sine. Aceste frustrari inerente, si care concura la educarea robustetii morale si fizice specifice rugbyului, trebuie luate în seama de conducatori, manageri si antrenori. Acestia sunt obligati sa adopte o stima si o apreciere deosebita pentru toti jucatori, cum si îmbunatatirea conditiilor materiale si dirijarea pedagogica competenta în vederea procurarii a cât mai multe bucurii si satisfactii compensatorii.

Retineti, am spus ca sunt obligati si asta pentru ca la noi lipseste acest respect pentru jucatori, cultul pentru rugbyul însasi. In mare parte si din aceasta cauza lumea noastra, a rugbyului, a ramas atât de restrânsa, chiar saraca.

Va si redau un fapt trist provocat, chiar de un antrenor, ce a provocat într-o împrejurar, o grava frustrare unui grup masiv de tineri jucatori.

Astfel:

In septembrie trecut, în timp ce pe Stadionul Arcul de Triumf se disputa o competitie nationala de copii si juniori mici, în sala de sedinte s-a amenajat vizionarea jocului Noua Zeelanda-Italia, în transmisiune directa de la CM (2007). Am sosit pe momentul începerii jocului si, pentru ca afara competitia se mai desfasurau înca, am fost surprins sa gasesc sala aproape plina: erau aproximativ 50 de jucatori bucuresteni si antrenorii lotului U17 care urmau sa aiba o actiune de selectie-pregatire. Nu va spun ce atmosfera pioasa „de catedrala” era, interesul pentru jocul de debut al grupei noastre, cu NZ ca în todeauna în mare verva, în fine, un imens spectacol plin de învataminte. Dupa vre-o 10 minute de joc intra antrenorul respectiv si cu un ton iritat, imperativ, cere tuturor tinerilor jucatori sa paraseasca sala, pentru a lasa loc liber câtorva antrenori, arbitrii si alte perosane adulte sa asiste la joc. Frustrarea, chiar la interesul rugbyului a acelor tineri captivati de jocul unor titani si, sigur, dornici de a învata ceva, facuta gratuit de un om al rugbyului, cu responsabilitati maxime în transmiterea a tot ce are acesta mai frumos, mi s-a parut dureroasa. Am vazut jocul în continuare cu câteva persoane în jur si multe scaune goale, marcat de o crasa neghiobie ce numai la noi se putea întâmpla, cum si de regretul ca n-am îndreptat gestul de neînteles si de neiertat al colegului.

In categoria frustrarilor inerente, specifice activitatilor sportive în general si rugbyului în special, intra:

- antrenamentele care reduc timpul pentru alte activitati cotidiene (distractive, de formare profesionala si de familie), ce le solicita jucatorilor eforturi suplimentare;

- sfârsitul de saptamâna petrecut cu deplasari si jocuri (în defavoarea repausului prin alte forme);

- marele volum de efort solicitat în pregatire, cum si specificul acestuia - de contact – ce predispune la lovituri curente si accidentari frecvente;

- multe alte numite „sacrificii”, benevol acceptate, ce dau vietii jucatorilor de jugby un curs aparte, abatut de la normalul cotidian.

Nu gasim în relatiile de la noi (generate fie de forul central, de cluburi, de echipe sau chiar de relatia antrenori-jucatori) manifestarea unei solicitudini si atentii speciale acordate tuturor jucatorilor, concretizate în eforturi continui pentru îmbunatatirea conditiilor de activitate, oferind acestora un confort recompensator la disponibilitatile ce le sunt solicitate.

Dar antrenorul, coordonatorul întregului proces educativ-instructiv , este profesional obligat:

§ sa acorde asistenta tehnica competenta, astfel încât învatarea si perfectionarea tehnico-tactica, a pregatirii în general, sa le dea sportivilor siguranta si optimismul la progresul sportiv; complexul de inferioritate în acest sens fata de alte echipe este dezolant, fiind o frustrare grea;

§ sa acorde permanent si absolut în egala masura tuturor jucatorilor atentia si indicatiile tehnice, cu revelarea resusitelor si aprecierea acestora; ne atentia, lipsa încurajarilor, pentru cei tineri este un prejudiciu în motivare;

§ reprosurile, critica nejustificata, în special pentru greseli de tehnica la începatori, pentru situatii imprevizibile si complicate la alte nivele, facute de regula de un tehnician cu un stil de antrenament superficial, sau cu un vocabular vulgar, jignitor, constituie sursa de frustrari deconcentrante. Reprosurile facute în public, în afara cadrului echipei, sunt afronturi dezastroase pentru demnitatea si auto-încrederea jucatorilor, iar relatia de stima fata de antrenor mult fragilizata.

Exagerarile antrenorilor în obtinerea performantelor provoaca, deseori, frustrari, daune foarte serioase.

Judecati urmatoarea anomalie careia i-am fost martor:

Am asistat la un episod ce m-a contrariat enorm pentru absurditatea situatiei creiate de antrenor. Joaca campioana noastra într-o cupa europeana un joc la Lisabona cu reprezentativa Portugaliei. Câstiga jocul, pe care l-a si dominat, numai ca victoria a stat în cumpana pâna la finalul jocului. La cabine antrenorul înfuriat îsi face numarul facându-i pe jucatori lasi si tradatori, ca sa spun doar epitetele permise într-un text. Fara discutie, pe acestia, frustrarea gratuita de la bucuria unei victorii onorante, i-a afectat profund. Dupa trei ore la masa festiva jucatorii erau în mare parte tot marcati de tristete. Antrenorul pierduse, iar, testul unui comportament rational. Ma gândeam atunci mai mult la încarcatura psihica a echipei care afecta cu siguranta recuperarea dupa efort, ce se realizeaza mult mai usor într-o stare de confort afectiv, nu si efectele ample, tardive, pe care cu totul nejustificat colegul le provocase.

Va urma

Avem jucatorii pe care îi crestem (3)

2008-05-18T22:42:00.000Z

Câte ceva despre bucuriile la practicarea rugbyului

Toata lumea care cunoaste rugbyul si i-a deslusit esenta, practicându-l sau admirându-l, este de acord ca aceasta activitate sociala si sportiva reprezinta o mare frumusete si bucurie de viata. Rugbyul, chiar în structura lui tehnico-tactica si în dinamica de joc, are gesturi si actiuni, trairi si reactii afective de o mare intensitate, semnificative în fortificarea fizica si morala a practicantilor, dar si a relatiilor de grup. Aceasta bogata si diversa angrenare este si un element extrem de important în combaterea alienarii la care predispune viata moderna.

Jocul nostru, pentru multe motive, se situeaza în aria sportului pe primul plan în privinta spiritului de sociabilitate pe care îl promoveaza. Numarul mare de jucatori ce formeaza echipa, cum si al acelora care completeaza ambianta acesteia (este adevarat, la noi putini si indiferenti) , pe de o parte, si preponderenta exacerbata a componentei psihologice ce însoteste manifestarea în joc, pe de alta parte, impune si determina inter-relatii ce contureaza excelent, în acest micro climat social, colectivismul si camaraderia, spiritul de fair-play.

Se stie, rugbyul ofera o larga paleta de satisfactii si bucurii. Acestea sunt cu atât mai apreciate cu cât sunt mai anxios dorite, iar intensitatea trairii este proportionala cu nivelul si complexitatea solicitarilor pentru obtinerea acestor realizari.

Pentru a ajunge la satisfactii si bucurii jucatorii parcurg un proces formativ si educativ de mare amploare, cu implicare profunda a lor, dar si a altor factori - dintre care antrenorul este cel mai activ. La baza acestui proces sta un mare volum de munca, cu care jucatorii, din joaca în joaca la început, se obisnuiesc si îl accepta de la sine în perspectiva satisfactiilor mult dorite.

Printre bucuriile rugbyului sunt si recompensele. Acestea sunt de ordin moral si material, iar gestionarea lor impune aplicarea cu tact pedagogic a unei strategii judicioase, bazata pe o psihologie subtila.

Ponderea si valoarizarea recompenselor (satisfactiilor) morale în educarea tinerilor jucatori este esentiala. In acest sens, cadrul material si ambianta sociala a echipei de rugby (se întelege, cât mai îngrijit prezentate), în care jucatorii îsi exprima disponibilitatile vârstei, trebuie percepute si traite de acestia într-o bucurie constienta. Conducatorii de cluburi si antrenorii de rugby ar trebui sa stie sa foloseasca amplu acest element, cel mai la îndemâna de a atrage masele de tineri practicanti.

In ordine imediata, motivul de mare bucurie este antrenamentul însasi, în care antrenorul trebuie sa alterneze rigoarea si exigenta didactica cu destinderea si pregatirea prin joaca, prin exercitii de întrecere, mijloace mult agreate de tineri, prin care se solicita intens participarea afectiva. Antrenorul trebuie sa stie ca o buna dispozitie în antrenament are repercursiuni serioase în randamentul acestuia, pentru asta el trebuie sa fie creativ în climatul placut si inventiv în exercitii, realizând obiectivele prin mijloacele agreate de jucatori.. Intodeauna cu un feedback pozitiv, mai ales la cei tineri si începatori, acesta trebuie sa-i bucure cu atentia si aprecierea sa, stimulându-le si motivându-le eforturile spre perfectionare.

Antrenorul cu un bun umor, mereu disponibil si deschis, încarcat cu optimism de transmis, trebuie sa fie un puternic animator al vietii sociale a echipei, din afara terenului de joc. Trebuie sa foloseasca toate momentele (sarbatori, aniversari, jocuri) pentru cunoasterea propriilor jucatori în cadru destins. Cântecul, corul în echipa, este si un excelent exercitiu la unisonul grupului, rarisim utilizat la noi.

Ei! si aici e aici!

Câti adevarati educatori-antrenori actioneaza acum în rugbyul nostru juvenil si de câti avem nevoie pentru o extindere serioasa a activitatilor rugbystice în reteaua cluburilor sau în mediul scolar? Cine si când îi pregateste?

O sursa de ample trairi, atât în sfera volitionala cât si în cea afectiv-sentimental a, este jocul de competitie. Satisfactiile de echipa - pe de o parte, si cele individuale - pe de alta parte, sunt temeiuri de motivatie puternica în travaliu de instruire, ce în rugbyul de performanta atinge limita supliciului. O eroare grava sugruma la noi aceasta sursa de mare bucurie în joc: este obsesia victoriei, o caracteristica a unui sistem competitional depasit si complet defectos. Daca victoria la nivelul marei performante poate fi obiectivul central al activitatii, la celelalte categorii chiar si cele de seniori (care nu au o baza umana consistenta, o instruire corespunzatoare si o sustinere materiala adecvata), altele sunt obiectivele care pot si trebuie sa fie prioritare. La categoriile de copii si juniori, în special, obiectivele educationale (de comportament) si cele de instruire sunt esentiale. Daca stim ca lupta disperata pentru victorie (ceea ce la noi vedem si la cele mai micute echipe) este un motiv de supra excitatie si crispare, ce le altereaza jucatorilor tineri disponibilitatile si comportamentul psiho-motor, vizarea acelor obiective educativ-instructiv e, specifice în formarea sportiva, trebuie sa aibe întâietate. Victoria, da, poate fi un obiectiv secundar, consecinta a unui joc bun, spectaculos si disciplinat. Si motivele de bucurie (chiar cu jocul pierdut în cont) vor fi nenumarate, tot atâtea ocazii motivante pentru o participare complexa si echilibrata la instruire si la jocurile viitoare.

In fine, daca la jucatorii începatori aceasta pedagogie aplicata în procurarea satisfactiilor este esentiala pentru atragerea si optiunea la practicarea rugbyului, la adulti (si în special în mediul profesionist) trebuie sa opereze o pedagogie rafinata, bazata pe o psihologie particularizata, corelând si adaptând rational interesele individuale la cele ale grupului. La categoria jucatorilor consacrati, cu recompensele materiale drept argumente decisive de motivatie, satisfactiile si bucuriile morale în practicarea rugbyului sunt totusi fundamentale atât pentru o exprimare în plinatate a talentului si a disponibilitatilor lor în joc, cât si în trairea si exacerbarea spiritului de echipa.

Ei! Iar, si aici e aici!

Propun o paralela între reprezentativa noastra si echipa Argentinei la CM /2007, luând în considerare multe elemente de apropiere (valoarea apropiata de acum câteva decade, crizele social-economice, ginta latina etc.), dar cel mai relevant ca avem aceiasi apartenenta la rugbyul francez. Daca noi îi devansam net cu motivatia noastra financiara (chiar la obiective minore), în joc, ca elan si daruire, eram incomparabili, sub orice critica. Este clar ca noi am mizat totul pe satisfactiile materiale (oferite, în locul unor reglementari precise, cu discutii si negocieri penibile) lipsind total acea abnegatie patriotica, distinctiva în manifestarea echipei, mai exact ne-a lipsit de acel exemplar liant moral argentinian.

Cu cine si dupa ce studii si reguli psiho-pedagogice actionam la seniorii nostri, sa-i facem sa traiasca debordant bucuria jocului, la limita de care are nevoie performanta rugbystica?

Vasile Constantin-Mao

Va urma:

Bucuriile si frustrarile rugbyului

Avem jucatorii pe care îi crestem (2)

2008-05-15T22:41:00.000Z

Elanul rational,

În câteva ocazii, persoane cu functii importante în rugbyul nostru mi-au spus, încercând sa-mi tempereze pledoaria pentru accentuarea interventiilor în mediul scolar, ca disponibilitatile elevilor pentru sport nu mai sunt ca pe „vremea mea”, si practic scoala nu mai este locul binecuvântat pentru rugby, asa cum îl cred eu. Repetau o opinie pe care o mai auzisem, cum calculatorul, jocurile mecanice si alte distractii reduc drastic preferinta elevilor pentru jocul nostru. M-a intrigat pozitia acestora si asta, fie pentru responsabilitatile lor în sector, fie ca nu actionase în scoala si nici nu facusera vreodata o echipa scolara. Dar uite asa, stiau dumnealor chestiunea din talent!!

Fara îndoiala, fenomenul migratiei preferintelor tinerilor spre preocupari si distractii „moderne”, în expansiune, este real.

M-am gândit atunci ca, fara îndoiala, jocul de rugby se afla într-o situatie noua si totusi cunoscuta, si asta pentru ca, mai mereu jocul nostru n-a fost o mare tentatie în optiunea de sport a tinerilor,. Personal, cunoscând atractia ce o produce un balon aruncat (este adevarat, cu un anumit har pedagogic) unui grup de tineri, cum si admiratia ce o provoaca alura si curajul rugbystic, gasesc ca batalia în atragerea adeptilor nu se opreste la opinia de care vorbeam. Este de datoria educatorilor- antrenorilor în deprinderea si adoptarea unei metodologii de impact, aplicata intens în divulgarea rugbyului, cu metode noi, specifice.

Nu cunosc preocuparile sectorului tehnic sau ale comisiei tehnice a frr în elaborarea si implementarea acestei metodologii, dar din teritoriu nu se simt intentii si strategii de atragere si selectie ampla.

Inaltilor responsabili, ce intentionat ma „tamponau”, vroiam sa le vorbesc de elanul, tactul si perseverenta specifica promotorilor de rugby, atribute esentiale pentru profesie. Cu siguranta m-ar fi privit ca pe un desuet.

Continui sa cred ca, într-un impas acut al profesiunii tehnicienilor pentru copii si juniori, datoria sectorului de formare profesionala al frr (!?) este sa accelereze largirea corpului tehnic si înarmarea acestuia cu metodele si mijloacele didactice adecvata noii situatii enuntate.

M-a surprins, si nu, declaratia, fulminanta ca sa zic asa, a amicului Mihai Bucos, proaspat numit Director Tehnic Regional al FRR, facuta în Massmedia zilele trecute. Aceasta se refera la cifra de 10.000 noi practicanti (chiar legitimati), mobilizati din mediul scolar, în urmatorii câtiva ani, de cei 8 specialisti în dezvoltare.

Si n-am fost surprins de cifra spectaculoasa mentionata (poate si pentru ca ar fi trebuit sa fi fost realizata de mult), cum nici de elanul, entuziasmul fostului mare jucator Bucos. Curajul acestuia într-o predictie de asemenea dimensiune vine poate si dintr-o impresie din zona Petrosanului, unde are destula audienta si sustinere. Poate a fost si sub impresia unor cifre publicate despre participantii la diferite turnee de copii, din care, atentie, o parte însemnata sunt doar participanti nu si practicanti. Sigur acest entuziasm vine si dintr-o reminiscenta a capacitatii de mobilizare ale marilor echipe în care acesta a jucat. Plecând de la aceste amintiri de poveste, am mai întâlnit o declaratie hazardata cu ceva ani în urma, a unui mare international, cu mari victorii la activ în fata francezilor; acesta, întrebat daca am mai putea avea sanse la victorie în întâlnirea cu reprezentativa Frantei, ce urma sa aiba loc la Bucuresti , a raspuns clar: „sigur ca avem, ramâne ca jucatorii sa vrea sa câstige si sa se uneasca la lupta pentru acest obiectiv” (am fost surclasati cu peste 50 puncte). Era clar nostalgia unei vointe extraordinare ce performerii nostri o manifestau odata!

Am fost surprins de cifra mentionata, extrem de „rotunda”, gândindu-ma la multe aspecte de ordin organizator, metodologic si material, ce nu sunt preparate sa primeasca si sa sustina instruirea unui asemenea volum de jucatori. Daca autorul declaratiei s-a gândit ca asa va da de gândit, si mai ales de actionat, forului tutelar în a rezolva rapid niste structuri fundamentale pentru activitatea de baza, sincer îl felicit.

Si asta pentru ca:

1. Uitati, numai daca ma gândesc cine aduna, educa si instruieste atata masa de practicanti ma ia ameteala, stiind ca acum daca se solicita un tehnician pentru copii si juniori, în lipsa de solutii, în cel mai bun caz i se recomanda un pensionar.

In acest sens declaratia lui Mihai Bucos ar trebui sa fie sustinuta si de o strategie operationala, cu capacitate de a forma masiv educatori (anual 50-70, astfel ca în 3 ani sa existe vre-o 200, si nu pe hârtie cum ne-am obisnuit).

2. Apoi, sunt gruparile din teritoriu pregatite sa-si dea concursul si sa sustina substantial aceasta actiune? Vedeti cum mai toate echipele de seniori, chiar si cele ale marilor cluburi (cu exceptia lui Steaua, Dinamo ce si apar în competitiile juniorilor) care au o baza sportiva, cum si posibilitati pentru instruire (dintre fostii jucatori), fac astazi doar figuratie în activitatea celor tineri. Bine, în acest program eu vad importanta misiunea cluburilor de seniori capabile (si obligate) sa sustina pe lânga o structura proprie completa de C+J, sa sustina organizator si mai multe nuclee scolare.

3. Dispun proaspetii responsabili regionali de:

- o strategie de impact la diferite nivele pentru: autoritati locale, inspectorate, directiuni, corp profesoral etc.;

- o metodologie de actionare în mobilizarea maselor, cum si mijloace diverse de divulgare a rugbyului;

- de o recunoastere a autoritatii lor la sectiile din teritoriu si în baza acesteia sa li se accepte programele, pe care sa le si sustina, sau sa accepte evaluarea activitatii etc.

4. Dispun directorii de dezvoltare de sustinerea prin parteneriate cu structurile de învatamânt (inspectoratele judetene sau municipale), care sa le deschida usile scolilor? Sau se descurca fiecare cum poate?

Iata deci câte probleme se ivesc. Fara rezolvarea acestor aspecte, si a altora, actiunea ramâne într-un proiect frumos (am mai vorbit de actiunea rugby-tag la Ilfov ) iar cifrele lui Mihai Bucos visele unui exaltat.

Vasile Constantin-Mao

Va urma:

Bucuriile si frustrarile rugbyului

Avem jucatorii pe care îi crestem (1)

2008-05-13T22:40:00.000Z

Stimati amici,

Abordând câteva subiecte din aria instruirii rugbystice si considerând dezbaterea acestora de interes general si benefic rugbylui nostru, fiind si o tema extrem de serioasa, dar, ca sa zic asa, mai putin „spinoasa”, va provoc la interventii. Si fac aceasta în ideia ca sunt multe de spus la subiectele respective si contam pe experiente diferite, în medii variate, din care toti am putea învata ceva. In fine, ar fii si un exercitiu al nostru, al grupului, într-o colaborare, ca sa zicem asa, tehnica.

Vasile Constantin-Mao

Avem jucatorii pe care îi crestem (1)

Ceva despre învatarea tehnicii jocului

In metodologia învatarii tehnicii sportive, d.p.d.v. didactic, este obligatoriu ca profesorul-antrenor ul sa asigure conditiile pentru o insusire corecta a gestului tehnic, evitând greselile în executie. Tratarea cu neatentie a acestui important proces, însusirea oricum si cu greseli a tehnicii elementare sau specifice, compromite serios randamentul individual si de echipa. Pentru aceasta important este ca tehnicianul sa pregateasca faza învatarii si sa se implice cu tot talentul profesional în acest proces.

Trei actiuni didactice, proprii acestui obiectiv, sunt esentiale, necesitând o pregatire si aplicare cu toata rigoarea, astfel:

§ creiarea unei imagini puternice a gestului tehnic de învatat, stimulând la tinerii practicanti, deopotriva, perceptia intuitiva si cognitiva (rolul major al demonstratiei si explicatiei) .

§ aplicarea unei structuri de exercitii simple, care sa usureze o executie cât mai aproape de model.

§ corectarea greselilor ce pot apare, inerente în lucru cu un grup mare de executanti.

Pe lânga tactul pedagogic, adaptat la caracteristicile practicantilor (de vârsta, de capacitati si de „antecedenta sportiva”) si utilizarea unei structuri de exercitii eficiente în procesul însusirii deprinderilor sportive (conform cu regulile didactice ale învatarii), tehnicianul trebuie sa cunoasca cauzele care concura la dificultarea însusirii corecte a procedeelor tehnice; aceasta cunoastere este necesara, bine înteles, pentru eliminarea sau limitarea greselilor în executiile începatorilor.

Cauzele mai importante, care determina greseli în executie, ce apar frecvent în practica învatarii tehnicii jocului de rugby, sunt urmatoarele:

§ procesul învatarii defectos desfasurat:

- fara a creia o buna si corecta imagine a gestului tehnic de învatat.

- cu aplicarea unor exercitii dificile, desfasurate pe spatiu neadecvat, cu multi jucatori la un balon etc.

- fara o supraveghere îndeaproape a întregului grup si fara exigentele de rigoare la corectitudinea executiei.

§ slaba motivare a tinerilor jucatori, ce determina interes minor sau neatentie; aceasta stare tine de slaba preparatie psihica a grupului, consecinta a tratarii superficiale a momentului.

§ starea de oboseala a jucatorilor, stare ce determina lipsa de concentrare si slaba capacitate motrica.

§ materialele, suprafetele de lucru si ambianta necorespunzatoare:

- baloane neadaptate vârstei si în conditiuni precare (mari, grele, dezumflate etc.).

- teren dur care poate determina teama (la tehnica placajului, grupajelor etc.), sau ambient care instiga alte preocupari sau distrageri.

Misiunea didactica a tehnicianului, pe lânga aplicarea unui proces de învatare corespunzator, cu masurile respective de evitarea greselilor în executie, este de a proceda imediat la corectarea acestora, stiindu-se ca mai târziu, cu practica deprinderii gresite, acest proces este destul de dificil.

Am expus cele de mai sus convins (si dupa ce vedem în jocurile noastre - la toate categoriile si nivelele -, cu sumedenii de greseli de tehnica ce fragmenteaza jocul), ca procesul initierii în tehnica rugystica nu este în majoritatea cazurilor bine si atent tratat.

Daca am lua doar banala „pasa clasica”, care într-un atac larg-desfasurat poate concura enorm la randamentul atacului, la viteza si vigoarea acestuia (determinând incertitudine si presiune asupra adversarului) , dând si nota de spectacol, ne dam seama ca la noi ceva nu este în regula.

Intrând putin în sfera perfectionarii tehnicii, rareori se întâmpla ca transmisia balonului, pasa, sa fie relationata si cu urmatoarele elemente:

- cu posibilitatile de dezvoltare a vitezei în alergare a coechipierului si intentia acestuia de joc (în atacul preconizat sau la varianta adoptata la faza de joc);

- cu prezenta si calitatile aparatorilor;

- într-un „timing” (momentul oportun al pasei) impus de situatia concreta de joc.

Cele mai multe pase, chiar si la cel mai înalt nivel, sunt adresate pe coechipier, ne stimulându-i acestuia explozia, accelerarea în faza (cu consecinta: viteza mica în actiunea de atac si vulnerabilitate la presingul defensiv), ca sa nu mai spun de îngreunarea actvitatii de receptie-transmisie a coechipierului (deci, circulatie defectoasa).

In plus, transmisia dificila a balonului, cu preocupari excesive ale jucatorilor asupra unui gest ce ar trebui sa se faca automatizat, le diminueaza atentia si perceptia coordonatelor fazei, le anuleaza acestora intentia si posibilitatea de actionare tactica.

Apoi, metodologia (si didactica) perfectionarii deprinderilor tehnice este o alta specialitate, cu principii, mijloace si metode proprii, cu efecte decisive în randamentul în joc si performanta.

In fine, am convingerea ferma ca din aceasta preocupare atenta pentru însusirea unei tehnici cât mai corecte a procedeelor tehnice, de atac sau de aparare, rugbyul nostru ar avea mult de câstigat. De aceia am si expus problema.

Vasile Constantin-Mao

Va urma:

Bucuriile si frustrarile rugbyului

Stimati prieteni,

2008-05-09T20:50:00.000Z

La mesajul D-lui Vatui Mircea am de spus urmatoarele:

1. Sustin din tot sufletul propunerea de personalizare a trofeelor la premierea competitiilor noastre si a sportivilor distinsi pentru talent si asiduitate în activitate.

Sustin aceasta initiativa în ideia:

- de a constientiza generatiile actuale de jucatori despre personalitati si momente model din istoria rugbyului românesc;

- de omagierea acelor personalitati ce prin mare dragoste fata de acest joc si fata de semenii lor, printr-o mare devotiune si onestitate si-au pus amprenta asupra unei etape, a unei epoci sau chiar a istoriei rugbyului nostru.

Aceasta initiativa ar putea constituie chiar începutul unui amplu proces de schimbare a mentalitatii în aprecierea si tratarea corespunzatoare a tuturor acelora care au cinstit rugbyul prin rezultatele sportive sau ampla activitate de promovare a acestuia.

Tratarea corespunzatoare? Da, ar fi destul daca m-as referi doar la faptul ca s-a încetatenit la noi practica de a se trata cu indiferenta iesirea din activitatea internationala, sau a echipelor de club, a sportivilor ce s-au daruit dupa putinta lor idealului rugbystic. Trist este ca în cele mai multe cazuri acestia au si disparut complet din aria sportului ce i-a pasionat, rugbyul nostru ramânand, uman, cu fiecare abandon tot mai sarac.

2. Propunerile mele se refera si la urmatorii:

§ Grigore Caracostea (1986-1956): parintele rugbyului românesc; international în jocurile de început ale rugbyului nostru (cu Franta si SUA - Paris/1919); a înfiintat clubul TCR si prima echipa de rugby de la noi (1913); a înfiintat Comisia Fotbal-Rugby (1915) si FRR (1931), organisme al caror presedinte a fost între anii 1915-1940, perioada în care rugbyul de la noi a cunoscut o evolutie extraordinara; a fost conducatorul si „antrenorul” echipei nationale participanta si medaliata la JO Paris /1924; a paricipat la fondarea FIRA (1934) fiind membru si consilier în primul comitet al acestui for. Trofeul cu numele sau (si chiar statuia acestuia) ar cinsti o personalitate colosala si o memorie extrem de benefica a rugbyului românesc.

§ Ascanio Damian (1914-2005): distins jucator international în perioada (1934-1949 ) component de baza al echipei ce a realizat un rezultat valoros (cât o mare victorie) cu Franta (8-11 / 1938); jucator emblematic al Sportului Studentesc, de 5 ori campion national; presedinte al FRR (1947-1952) într-o perioada extrem de critica (desfiintarea celor 4 echipe fanion); a proiectat si dat federatiei si miscarii rugbystice o dimensiune nebanuita (la sfârsitul anilor ´50 erau în tara noastra 68 echipe de seniori; la începutul mandatului sau de presedinte a decretat obligativitatea tuturor gruparilor de a avea si echipe de juniori.

§ Irimescu Valeriu (n. 1940): international de mare anvergura, cu 32 selectii în perioada 1960-1971; 3 victorii la Franta (la cea din 1968/15-14, marcând toate punctele noastre - 2 dropgoluri si 3 lovituri de pedeapsa); jucator la Grivita Rosie cu care cucereste 7 titluri de campioni nationali si Cupa Campionilor Europeni în 1964; a jucat si a antrenat în Franta; a fost antrenor federal în perioadele (1974-1986 si 1990-1991)si antrenor al echipei nationale cu care în 50 de victorii din 70 de jocuri-test a cucerit 3 victorii la Franta , victorii la Scotia si Tara Galilor si alte rezultate valoroase cu marile echipe ale lumii. Maestrul emerit al sportului si antrenor emerit, V.Irimescu, se detaseaza autoritar într-o statistica generala pentru contributia la palmaresul rugbyului nostru cu 70 de victorii, la care a contribuit ca jucator si antrenor. Aceste victorii au fost obtinute din cele 102 jocuri-test la care a participat (media de 68% este excelenta daca ne gândim ca printre adversarii nostri de atunci figurau aproape toti titanii lumii rugbystice).

§ Alexandru Penciu (n. 1931) într-o cariera fulminantă, cu talentul lui înăscut şi măiestria căpătată lângă antrenori şi pedagogi de mare calitate (precum: Feri Covaci la PTT , Nae Ghiondea, Puiu Argeşiu şi Petre Cosmănescu la CCA /Steaua) devine peste ani nici mai mult nici mai puţin decât “Alexandru cel Mare” al rugbyului românesc şi mondial, denumire dată chiar de inventatorii minunatului joc, uimiţi la ei acasă de spectaculozitatea şi eficacitatea jocului său, cu ocazia turneelor Selecţionatei Bucureştiului în Marea Britanie (1955 şi 1956). joacă la CCA /Steaua în perioada 1953-1969 cu care obţine 5 titluri de campioni. International cu 33 de selecţii în jocuri-test a facut parte din formatia de aur care a învins Franta în 1960, fiind autor principal si la victoria din 1962, cum si la cele doua egaluri cu acelasi adversar în deplasare (5-5/1961 şi 6-6/1963). Pe lângă un joc extrem de spectaculos a dovedit şi o eficacitate ieşită din comun: a marcat pentru echipa naţională în jocurile-test mai mult de 176 de puncte (date luate dintr-o evidenţă incompletă, şi când eseul era apreciat la 3 puncte), astfel: 22 eseuri, 25 transformări, 14 lovituri de pedeapsă şi 6 dropgoluri; maestrul emerit al sportului şi distins cu diferite ordine şi medalii, a fost socotit un pionier pe plan european în evoluţia jocului de atac al fundaşului.

Altfel, în aceasta lista, ar putea intra nume celebre de antrenori, care au aureolat rugbyul nostru cu rezultate extraordinare (vezi: Theodor Radulescu, Petre Cosmanescu sau Niculae Padureanu) sau jucatori internationali prestigiosi cuprinsi în „Echipa secolului XX”, aleasa printr-o ancheta publica, initiata si promovata de publicatia Rugby Magazin/2000. Dau în continuare acea formatie la care am adaugat câteva mari figuri detasate în statistica „contributii la palmaresul rugbyului românesc”, astfel:

Gheorghe Pârcălăbescu si Constantin Dinu (stâlpi); Mircea Munteanu (trăgător); Atanasie

Marinache, Gheorghe Dărăban (linia 2ª); Viorel Morariu şi Florică Murariu (flankeri); Radu Demian si Haralambie Dumitraş (nr.8); Mircea Paraschiv (mijlocaş de grămadă); Dumitru Alexandru (mijlocaş la deschidere); Ascanio Damian, Mihai Wusec şi Adrian Lungu (centri); Dumitru Ghiuzelea şi Valeriu Irimescu (aripi); Alexandru Penciu (fundaş)

Antrenor: Theodor Rădulescu

Jucatorii adaogati:

- Ion Bucan (stâlp; 48 selectii/30 victorii) - Ion Constantin (centru/aripă; 50/33)

- Gheorghe Dumitru (lina 2ª/nr.8; 70/44) - Gheorghe Nica (centru; 57/36)

- Enciu Stoica (flanker; 44/30) - Marian Aldea (aripă; 33/21)

Si utati asa, câte personalitati au înfrumusetat rugbyul nostru! Acestia si multi altii (promotori, presedinti de cluburi, arbitri) ar merita toata cinstirea si recunostinta noastra.

Asa cum ne-a propus Dl Vatui avem ocazia sa ne exprimam optiunile

3. Propunerea mea este ca aceasta practica pote fi promovata în tot teritoriu, chiar de catre federatia însasi. Pe lânga denumirea unor trofee si competiti, nationale sau locale (câteva memoriale deja exista), prinse în calendarul federatiei, se mai poate promova rugbyul dând numele celebritatilor acestuia cluburilor, bazelor sportive, a strazilor etc.

Vasile Constantin-Mao

PS. Referitor la propunerea atribuirii unui trofeu cu numele meu, eu îi multumesc amicului Vatui pentru apreciere, dar nu vad oportun asocierea mea într-o nominalizare asa de pretentioasa. Fara falsa modestie, daca în activitatea cu juniorii am avut rezultate bune, poate chiar deosebite, consider ca acestea au fost în limitele obligatiilor profesionale; nu am avut norocul si nici pretentia de a intra în cercul „gloriosilor nostri nemuritori”.

In alta ordine de idei, fac o corectie: nu eu am initiat „ceferiada”; a fost presedintele FRR de atunci, ministrul al MTTc, D-l Cornelui Burada, sfatuit si incitat - cu siguranta - de prietenii sai griviteni. A mai fost un mare pasionat de rugby prof. Dan Ion, inspector de învatamânt în retea. Eu n-am facut decât atât: am renuntat la un post în învatamântul superior si am venit la scoala profesionala de la Podul Grand , sa traiesc bucuria rugbyului printre tinerii mei elevi.

Toata activitatea a fost pentru mine o mare rasplata, traind acum regretul ca nu pot sa fac mai mult pentru copii si rugby.

Unde ne sunt juniorii?

2008-05-08T20:48:00.000Z

Evidente ce afecteaza grav prestigiul rugbyului nostru si compromite viitorul acestuia

Rezultatele selectionatelor de juniori obtinute în campania de primavara a acestui an:

Under 17: Festiv.Rugby Millfield

Anglia – martie 2008

România cu: Canada : 10-48

T.Galilor : 7-49

S.U.A. : 10-44

3 înfrângeri

p.marcate:27 – 141: p.primite

Under 18: CE – a 2ª gr.valorica

Italia – aprilie 2008

România cu: Italia : 0-25

Spania: 24-12

Georgia: 6-5

2 victorii – 1 înfrângere

p. marcate: 30 – 42: p.primite

Under 20: CM- a 2ª gr. valorica

Chile – aprile 2008

România cu: Namibia : 28-26

I.Coock : 46-7

Chile : 3-14

Georgia : 10-34

2 victorii – 2 înfrângeri

p. marcate: 87- 83: p. primite

Per total: 10 jocuri; 4 victorii; 6 înfrângeri; 144 p. marcate – 266 p. primite

Dupa Cupa Mondiala a seniorilor (Franta/2007) , în care conducerea federatiei a girat o serie de mari erori în pregatirea nationalei sau în conducrea echipei în competitie (reamintesc doar semnalele îngrijoratoare despre incompetenta echipei tehnice, facute din timp), urmata - stiti bine - de sfidarea opiniei publice prin sustragerea de la orice responsabilizare si analiza tehnica, iata, cu aceeasi politica, aceasta îsi continua marsul în degradarea rugbyului nostru: este vorba de pregatirea si participarea în competitiile internationale ale reprezentativelor tinere.

Dupa U18 si U17 a urmat evolutia reprezentativei U20, adica „primele sperante” ale nationalei mari pentru viitoarele CM.

In lipsa unei evaluari oficiale pe ansamblul campaniei internationale de primavara (si mai pregnant la U 20, cu locul 4 la Santiago de Chile unde avea obiectivul de câstigarea grupei si revenirea în primul esalon valoric) se detaseaza (pe lânga capacitatile fizice si tehnico-tactice limitate ale jucatorilor nostri si pregatirea retardata), marile erori ale echipei federale în conceperea si orientarea procesului de formare si pregatire sportiva la segmentul tânar, segment devenit din zi în zi tot mai fragil.

In acest sens, cu toata variabila "adversar”, este clara declasarea, în corpore, a reprezentativelor noastre. Nu surprinde nici esecurile categorice la categoria cea mai tânara, poate cea mai fidela concretizare a orientarii conducerii federatiei noastre, a preocuparilor si activitatii acesteia din ultimii 6-7 ani în acest sector.

Locul 16 la U 20, acelasi ca al nationalei mari în rankings-ul mondial, ar putea creia impresia ca situatia nu e chiar dramatica (dupa nonsalanta cu care este tratat locul 3 în CEN al seniorilor, în urma Georgiei si Rusiei), daca n-am lua în seama experienta care spune ca decalajul valoric ne va fi din ce în ce mai defavorabil odata cu maturizarea sportiva.

Normalul si anormalul din rugbyul nostru

- Si totusi situatia ar parea în limitele „normalului nostru”, iar conform obiceiului, probabil, mai marii federatiei vor garanta ca suntem pe drumul cel bun (?!).

- Poate ar trebui sa valorificam mai optimist victoriile la Insulele Coock si Spania, cum si cele la limita cu Namibia sau Georgia (U18).

- Poate n-ar trebui dramatizate nici înfrângerile disproportionate (vezi: 10-34/U20 cu Georgia, 0-25/U18 cu Italia; sau cele trei de la U 17) daca nu am lua în seama anormalul care persevereaza si chiar se accentueaza, în ciuda efectului evident falimentar, ce da un un verdict de incapacitate grava tehnico-manageriala a actualei echipe federale.

- Anormalul, pe lânga aberanta politica de neglijare a activitatii de baza (din cluburi în general si a celei de copii si juniori în special), este ca, la fel ca si celelalte reprezentative de juniori, nationala U20 a beneficiat de o pregatire extrem de îndelungata, nejustificata din punct de vedere metodologic, dar nici de performantele obtinute.

Ce logica metodologica a avut aceasta pregatirea centralizata pe durata a sute de zile (ca sa nu mai vorbim de risipa financiara), se poate deduce si din tacerea federalilor nostri: adica nici una. S-ar putea pune aceasta întrebare si ultra licentiatilor nostri tehnicieni, dar si fantomaticei comisii tehnice a frr, care, într-o perioada de mari mutatii în conceptia tehnico-tactica a jocului si a tehnologiei de instuire, or se auto-desfiinteaza ori îsi suspenda activitatea (??!!).

- In acest normal si anormal promovat de oficiali parca nici nu are rost sa vorbim de perturbarea grava a pregatirii scolare a tinerilor internationali (majoritatea elevi în clasele liceale terminale), înselati cu mirajul performantei rugbystice. Fara discutie acest fapt îi situeaza pe federali într-o postura clara de delict socio-moral, produs asupra unor tineri (si familiilor lor) legati cu pasiune si speranta de practicarea rugbyului. Or cineva ar trebui sa stie ca rugbyul de calitate nu se poate face decât cu tineri de caracter, temeinic educati si formati pentru viata, în care rolul scolii este fundamental. Superficialitatea cu care îi învatam sa privea obligatiile scolare se va rasfrânge cu siguranta în relatiile si devotiunea acestora fata de rugby. Nu stiu ce colaborari de psiho-sociologie sau pedagogie concureaza la programele federatiei pentru generatiile tinere (sau în recrutarea si formarea tehnicienilor) , dar cu usurinta se observa în activitate o fractura grava, o deturnare de la scopul social al sportului.

Si pe buna dreptate intriga eludarea problemelor rugbyului nostru, cum si de ce nu se iau în considerare propunerile constructive de reformare a activitatii de baza, precum: restructurarea organizatorica, functionala si manageriala a cluburilor (1); adoptarea activitatii de copii si juniori ca obiectiv prioritar al frr (2); largirea si perfectionarea adecvata a corpului de tehnicieni (3).

Nu mai intriga, însa, dece nu se fac responsabilizari pentru ratari de obiective si gafe metodologice, dece nu se fac publice marile cheltuieli în van, cu actiunile nesemnificative sau nefinalizate, cu proiecte de fatada sau complet esuate? S-a obisnuit lumea cu maniera afisata de mai marii rugbyului nostru, mirându-se doar unii, cum niste oameni de mare succes privat, social si economic, patroneaza si coordoneaza de ani buni o activitate falimentara a rugbyului nostru drag.

Aberatia de a ne lauda cu douasprezece selectionate, scoase unele precum magicienii (vezi cele 3 selectionate feminine, Rugby 7 etc.), fara nici o activitate în spate, dar mari cheltuitoare de fonduri (cu stagiile de pregatire, deplasari, salarii), dezarmeaza. Dezarmeaza chiar si cluburile în suferinta, care prin delegatii la trecuta Adunare Generala si-au însusit cu ochii închisi erorile sefilor ce, de altfel, le ignora ajutorul metodologic, managerial si material.

Si totusi cine cunoaste în amanunt realitatea trista din majoritatea gruparilor de copii si juniori stie ca în ritmul acesta, peste câtiva ani, „performantele” de astazi ale tinerelor reprezentative vor fi amintiri de invidiat. Activitatea la grupele de copii este atât de redusa (aproape inexistenta în tara) iar competitiile o raritate, astfel ca din spate nu vine nimic. Chiar si actuala reprezentativa U17 s-a confruntat cu o mare lipsa de elemente de perspectiva, ca sa nu mai vorbim de nivelul saracacios al exprimarii tehnico-tactice a acestora.

Vasile Constantin-Mao

PS: O notita ce o cred semnificativa:

Insulele Coock, adversara noastra din CM-U20, este reprezentanta unei tarisoare din zona Oceaniei, cu o populatie de 8.400 locuitori, adica cam jumatate din populatia comunei Ciorogârla, nucleu pilot într-un proiect al frr, ce, cu toate ca este în total impas înca de la debut, continua sa fie declarat printre masurile de baza la redresare a rugbyului nostru!

Replica la replica

2008-05-07T20:44:00.000Z

Aceasta contra-replica la cea a lui R.Antonin fata de articolul cu interviul lui PV Balan din Libertatea, am dat-o în ziua de 5.05.2008 la dezbaterea publica a subiectului „V-ati da copilul la rugby?”, initiata pe www.rugby.ro. Nu m-a surprins deloc faptul ca opinia mea nu a fost publicata. Se promoveaza greu un spirit dezinvolt si liber, scapat de constrângeri si cenzura, cu respect pentru adevar si dreptate. V.Constantin

„Mi-am dat copilul si nepotii la rugby stiind enorma valoare educativ-formativa a acestui joc sportiv”, dar ca antrenor ma voi referi la replica fostului manager general al nationalei la ultima Cupa Mondiala.

Nu este prima data când R.Antonin, asmutit poate de altii ce n-au curajul sa iasa la „bara”, ne face demonstratia unei gândiri încâlcite, mizând totul pe curriculum sau din afara rugbyului nostru. Iata, acum vine cu argumente care-i dovedesc culpe, dar si un tupeu nepermis.

Parerea mea este ca la enorma degringolada sportiva si umana, la care chiar el a condus reprezentativa noastra la CM , sa faci acuzatii în drepata si stânga este o mare impertinenta.

Uitati ce zice negru pe alb specialistul de la care rugbyul nostru astepta probitate profesionala, dar si elocinta si onestitate, despre P.V.Balan: „Nu doar astazi am descoperit aceste lucruri la un personaj care m-a preocupat multa vreme si despre care am inteles rapid ca nu se poate face nimic cu el, fiind obtuz si limitat”.

Intrebarea la care ar fi trebuit sa-si raspunda dumnealui (si dupa aceia sa vorbeasca) este: De ce daca a fost asa de repede clarificat de disponibilitatile limitate ale lui Balan, dar si ale altora, pe parcursul celor aproape 4 ani, cu numeroase jocuri si stagii de pregatire, nu si-a ales (sau format) jucatorii care îi trebuia? De ce în cazul lui Mitu a fost asa de intransigent, iar în atâtea alte situatii a aratat o toleranta nepermisa care a compromis total spiritul de echipa si în final obiectivul la CM ?

Insolenta acestuia, de a iesi acum la rampa cu acuze si invective, este imensa. Dupa programarea aiurea a pregatirii, dupa inventii tactice curioase chiar la CM , ce a uimit lumea (expl: jucarea marginii invariabil fara riposta la lansarea adversarului, asigurându-le italienilor certitudinea momentului!) sau formarea echipei pe criterii disciplinare la jocul cu Portugalia, care era sa ne coste asa de scump, în fine dupa acel esec total, vine acum R.Antonin sa faca pe moralistul. Este prea mult si prea de tot.

Altfel, ai dreptate P.V.Balan. Nu te iau în brate ca pe un îngeras, te-am admirat pentru performanta ta, dar te-am si judecat aspru în sinea mea pentru putinele servicii aduse echipei nationale. Banuiesc ca pâna a te realiza deplin ai trecut prin multe frustrari; - numai daca ma gândesc la niste antrenori pe care i-ai avut si-mi dau seama ca ai cunoscut o parte urâta a rugbyului (se întelege ca îmi iau toata raspunderea acestei afirmatii); - fara îndoiala ai fi fost indignat de „educatia” precara promovata de acestia, ca acum, precipitat, sa declari ca nu ti-ai da copilul la rugby. Sigur nici traumele ce le-ai adunat nu-ti sunt usoare. Dar e imposibil sa nu-ti doresti fortificarea si educarea micutului tau într-o adevarata si agreabila grupare de rugby.

Indiferent de calificativul negativ obtinut prin comportament si atitudine de majoritatea internationalilor nostri la CM , valoarea tehnico-pedagogica a staff-ului tehnic a fost, fara nici-o îndoiala, ZERO. Ba îndraznesc sa cred ca mult sub zero, daca apreciez forma sportiva dezastroasa si nivelul tehnico-tactic precar al echipei manifestate la întrecerea suprema. Ba mai mult la jocul cu N.Zeelanda echipa a mai miscat ceva, cu antrenorii expulsi din functii de proprii jucatori. Sa te revolti la o realitate de care esti principal responsabil si sa evoci la nesfârsit reusite din alta epoca, asa cum face R.Antonin, mi se pare chiar ridicol. Parca, vezi Doamne, cu asta vrea sa orienteze neputintele spre partenerii români din staff, care, fata de el si Santamas, sunt „imaculati” la curriculum profesional!

Necuviinta de a ataca niste internationali români (s-a mai întâmplat si când L.Constantin acuza inoportunitatea stagiului în Pirinei într-o etapa ce impunea pregatirea specializata, fapt ce s-a si confirmat; onorant era ca R.A. sa-si fi cerut scuzele de rigoare, ceea ce nu a fost si cazul) în situatia ca n-a adus rugbyului nostru nimic, dar absolut nimic din ce se astepta (Academia este alt bluf, fara nici-o consecinta în pregatirea si jocul echipelor) atitudinea acestuia este nedemna.

Dupa toata aceasta tevatura si pledoarie anapoda mai ca încep sa cred într-un „bula francez” cu care s-a pricopsit iremediabil rugbyul nostru. Ne-a lasat fara replica atunci când dezinvolt ne spunea despre stagiul în Pirinei (cu leapsa si biciclism montan la 10 zile de meciul vietii noastre - cel cu Italia), ca fusese povatuit chiar de antrenorul italienilor, Berbizier, care avea tot interesul sa le toarne baietilor nostri plumb în picioare! In atare situatie parca si întâmplarea cu baloanele oficiale care dispareau din cantonamentul nostru, si de care a fost stupid banuit, pare a fi reala.

Vasile Constantin-Mao

PS. Apreciez mult si felicit initiativa publicatiei noastre pentru provocarea acestei dezbateri publice. Atrag atentia si asupra altor teme (vezi: participarea reprezentativelor de juniori la sezonul de primavara, soldata cu mari ratari) ce ar merita o dezbatere complexa.